Doar creștin: O singură credință

 Toate drumurile duc la Roma, spuneau strămoșii noștri. Și da, duceau dacă mergeai în direcția potrivită.Toate cărările duc în vârful muntelui a spuns Papa la consiliul mișcării Ecumenice la care au participat reprezentanții tuturor marilor religii ale lumii sugerând astfel că toate religiile sunt la fel de bune și că duc spre același Dumnezeu.

Așa să fie? Au celălalte religii, de exemplu, un mântuitor așa cum are creștinismul?

Nu a spus Isus că numai prin El putem ajunge la Dumnezeu Tatăl?

Ioan 14:6-7

6 Isus i-a zis: „Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

7 Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.”

Duce practicarea oricărei religii la cunoașterea aceluiași Dumnezeu spre care ne conduce Isus Hristos?

Toate denominațiunile Îl slăvesc pe Hristos chiar dacă se contrazic pe diverse crezuri, doctrine și practici, cred mulți astăzi.

Și totuși apostolul Pavel declară că este o singură credință, într-un context în care vorbea despre unitate și despre cum se poate obține și menține unitatea.

Efeseni 4:5

Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.

Ce a vrut să spună prin această afirmație atât de categorică?

Putem înțelege și practica această credință unică?

Unde găsim până la urmă această credință?

Un principiu important care trebuie urmat pentru a înțelege corect scriptura este acela că scriptura explică scriptura.

2 Petru 1: 20-21

20 Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură.

21 Căci nicio  prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci  oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.

Așadar pentru a înțelege corect la ce credință se referă trebuie să luăm în considerare toate pasajele care vorbesc despre subiect nu doar unele și trebuie să ne bazăm pe faptul că aceste toate pasaje nu se contrazic fiind toate inspirate de Duhul Sfânt.

Ce este credința?

Evrei 11:1,3,6

1 Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

3 Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.

6 Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.

Creștinismul văzut ca sistem, ca ansamblul tuturor învățăturilor Evangheliei vine cu câteva provocări legate de credință în sensul că afirmă adevăruri care nu pot fi acceptate doar prin rațiune și logică ci și prin credință. Rațiunea merge până la un punct și apoi continuăm prin credință.

Dumnezeu a creat lumea prin Cuvânt, adică prin Fiul Său.

Este un singur Dumnezeu: Tatăl , Fiul și Duhul Sfânt

Fiul a venit pe pământ prin întrupare.

El s-a născut din fecioara Maria.

El a trăit o viață fără păcat, în deplină ascultare de legea Lui Dumnezeu.

El a făcut minuni și semne care i-au dovedit identitatea.

El a murit nevinovat făcând astfel ispășirea pentru păcatele noastre.

El a înviat și S-a înălțat la cer.

Mântuirea câștigată de El prin jertfă este oferită prin Har tuturor oamenilor.

Harul se acceptă prin ascultare, prin supunere față de El.

Trebuie să fim peseverenți în a păstra ce am primit.

Dar este credința doar ceva personal prin care ne apropiem de Dumnezeu sau este și altceva?

Coloseni 2:4-8

4 Spun lucrul acesta pentru ca nimeni să nu vă înşele prin vorbiri amăgitoare.

5 Căci măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Hristos.

6 Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El,

7 fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.

8 Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.

Colosenii au primit credința adică învățăturile, umblau în credință adică prin credința lor personală practicau acele învățături  și sunt îndemnați să rămână în acea credință, să nu se îndepărteze de învățături și de practicarea lor. Deci primirea Lui Hristos prin credință personală  era pentru ei primirea și trăirea după credința învățăturilor Lui Hristos.

Această credință fost dată o dată pentru totdeauna

Iuda 3

Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.

Aceasta este credința Evangheliei

Filipeni 1:27

Numai purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămâne departe de voi, să aud despre voi că rămâneţi tari în acelaşi duh şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei

Aceasta este credința care aduce unitate și armonie între credincioși

Efeseni 4:11-15

11 Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători

12 pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,

13 până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;

14 ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire,

15 ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.

Corintenii de asemenea au primit credința, umblau în credință și sunt îndemnați să rămână statornici în credință.

1 Corinteni 15:1-4

1 Vă fac cunoscută, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas

2 şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.

3 V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi,

4 că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi,

Pavel ne redă aici esența Evangheliei, fundamentul pe care stă credința creștină. Unii spun că aici se termină Evanghelia, Credința și orice altceva în plus nu este de la Dumnezeu. Dar Pavel nu se oprește aici, pasajul continuă cu învățătura despre învierea credincioșilor care era contestată deja de unii corinteni și având astfel contextul înțelegem că el face un rezumat al Evangheliei pentru a le reaminti că învierea noastră este rezultatul învierii Lui Isus și de aceea este nu numai credibilă ci și că putem fi siguri că se va întâmpla.

Dacă credem că Isus a înviat atunci trebuie să credem și că noi vom fi înviați și că vom primi trupuri duhovnicești deoarece aceeași credință a Evangheliei afirmă asta.

1 Corinteni 15:12-18

12 Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?

13 Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.

14 Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credinţa voastră.

15 Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază.

16 Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n-a înviat.

17 Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre

18 şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi.

Ar fi absurd să spunem că învățătura despre credința în învierea morților  nu face parte din Evanghelie deoarece Evanghelia este doar moartea, îngroparea și învierea Lui Isus când asta face parte până la urmă din nădejdea noastră cu privire la viața veșnică împreună cu Dumnezeu și derivă direct din învierea Lui Isus.

Pavel spune „înainte de toate” nu că „asta e totul și nimic mai mult”, el spune că asta e baza de la care pornim nu că baza e totul.

O clădire care are doar fundație nu e funcțională nu ajută la nimic. Trebuie să fie completă cu ziduri și acoperiș ca să ne poată proteja, dar evident nu poate exista nici fără fundație, s-ar prăbuși la prima adiere de vânt.

Și totuși mulți asta învață și o fac pentru că o Evanghelie incompletă îi ajută să-și promoveze propriile lor doctrine și practici denominaționale.

Majoritate celor care resping botezul spre iertarea păcatelor poruncit de Isus folosesc ca argument și 1 Corinteni 15:1-4 sugerând că porunca cu privire la botez nu face parte din propovăduirea Evangheliei, argumentând astfel falsa separare între credință și botez inexistentă în scriptură dar atât de necesară teoriei lor „numai prin credință”.

Da numai prin credință dacă prin asta înțelegem credința Evangheliei în totalitatea învățăturilor sale în contrast cu alte sisteme cum ar fi cel al Vechiului Testament dar nu numai prin creduință dacă asta duce la excluderea altor porunci și învățături date de Isus Hristos.

Același Pavel inspirat de Duhul Sfânt a scris și

1 Timotei 4:1-6

1 Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,

2 abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.

3 Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.

4 Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri;

5 pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.

6 Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o până acum.

Aceptarea unor învățături false cu privire la căsătorie și la ce este permis sau interzis în alimentație duce la lepădarea de credință. El nu vorbește aici de respingerea morții, îngropării și învierii Lui Isus pe care și acei învățători falși o proclamă ci despre învățături specifice care țin de practicarea credinței.

Și Tit 1:9-11

9 să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici.

10 În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sunt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori,

11 cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţând pe oameni, pentru un câştig urât, lucruri pe care nu trebuie să le înveţe.

Și Fapte 16:4-5

4 Pe când trecea prin cetăţi, învăţa pe fraţi să păzească hotărârile apostolilor şi prezbiterilor din Ierusalim.

5 Bisericile se întăreau în credinţă şi sporeau la număr din zi în zi.

Respectarea hotărârilor apostolilor ducea la întărirea și mărirea credinței și nu doar proclamarea morții, îngropării și învierii Domnului care, repet, este baza Evangheliei dar nu toată Evanghelia.

Și 1 Corinteni 4:17

Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate Bisericile.

Același set de învățături care duc la aceleași practici în toate bisericile.

Credința Noului Testament înlocuiește Vechiul Testament

Galateni 3: 23-25

23 Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită.

24 Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.

25 După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.

Legea a fost dată prin Moise dar Harul și adevărul au venit prin Isus Hristos

Ioan 1:17

„căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.”

Vechiul Testament nu avea doar cele 10 porunci pe care Moise le-a primit pe table de piatră de la Dumnezeu. Legământul cu Dumnezeu cerea israeliților să respecte toate poruncile date de Dumnezeu prin Moise nu doar cele de pe tablele de piatră.

La fel Noul Testament nu are doar moartea, îngroparea și învierea lui Isus ci toate învățăturile și poruncile Sale.

Isus singurul care are toată autoritarea ne cere direct și explicit să învățăm toate poruncile Sale nu doar pe unele.

Matei 28:18-20

18 Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.

19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

20 Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”

Fapte 20:32

Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.

Adevărata succesiune apostolică este cea a respectării cuvântului în totalitatea sa și nu una fizică.

Ioan 8:39

39 „Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.

Ei chiar erau descendenții lui Avram dar faptul că nu practicau aceeași credință ca el îi descalifica a se numi copii ai Lui Dumnezeu.

1 Corinteni 4:6

Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca, prin noi înşine, să învăţaţi să nu treceţi peste ce „este scris” şi niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt.

Galateni 1:6-8

6 Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă evanghelie.

7 Nu doar că este o altă evanghelie, dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.

8 Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!

Denominațiunile au crezuri, mărturisiri de credință și catehisme care definesc totalitatea doctrinelor și practicilor lor și  pe care credincioșii lor sunt obligați să și le însușească pentru a fi recunoscuți ca membri și oamenii în general nu au nici o problemă cu asta.

Din păcate au o mare problemă dacă le spui că singurul crez pe care îl ai este Isus Hristos, că mărturisirea ta de credință și catehismul după care te ghidezi este întreg cuvântul Lui Dumnezeu și nu doar părți și acelea amestecate cu învățături și obiceiuri omenești.

Crezurile, mărturisirile de credință și catehismele omenești nu numai că nu promovează unitatea cerută de Hristos ci sunt expresia dezbinărilor.

Când apostolul Pavel folosește expresia „O singură credință” el nu se referă doar la actul personal de a crede în moartea, îngroparea și învierea Lui Isus ci la totalitatea învățăturilor Lui Hristos pe care le avem la dispoziție în scrierile Noului Testament.

Întoarcerea la Cuvântul Lui Hristos în totalitatea învățăturilor sale este singura cale spre unitate, spre unirea credinței despre care le scria Pavel efesenilor.

Doar creștin: Un singur Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt

  Un singur Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt

Pe măsură ce se răspândea creștinismul a introdus în lume pe scară largă concepte morale mai puțin întâlnite până atunci: iubirea aproapelui, grija față de cei defavorizați, valoarea intrinsecă a fiecărei ființe umane indiferent de originea etnică sau starea socială care în timp au fost preluate de societate și sunt considerate astăzi ca ceva dat. Ateii umaniști din ultimele două secole consideră în mod greșit că ei au inventat aceste concepte dar este evident că cei care cred asta nu au citit niciodată Noul Testament. Aceste aspecte, numite generic morala creștină deși fac creștinismul atractiv pentru oameni definesc doar marginal ceea ce înseamnă să fi creștin. Creștinismul aduce în primul rând oamenilor descoperirea Lui Dumnezeu și viața veșnică care rezultă din această cunoaștere.

Ioan 17.3

“Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine,

singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.”

Sigur că dacă toți oamenii ar trăi după principiile enunțate de Isus în predica de pe munte am trăi într-o lume mult mai bună și echitabilă dar nu pentru asta a venit Domnul Isus Hristos pe pământ.

El a venit să rezolve problema fundamentală a omului: separarea de Creator cauzată de păcat.

El nu a venit să salveze Lumea transformând-o într-o societate mai bună ci a venit să salveze oamenii din lume. El nu a murit pe Cruce pentru o societate mai bună pe pământ ci pentru a mântui oameni, indivizi ca mine și ca tine afectați de plaga păcatului.

Astfel în această perspectivă cunoașterea corectă a Lui Dumnezeu este fundamentală.

Creștinismul aduce în lume o concepție unică despre Dumnezeu descoperită doar parțial în Vechiul Testament și anume aceea că Dumnezeu este unul singur și există în trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Această idee revoluționară era greu de acceptat atât de gândirea politeistă și idolatră a lumii păgâne greco-romane cât și de monoteismul strict al iudeilor ceea ce a dus la respingerea și persecutarea creștinilor și de unii și de ceilalți.

Iudeii nu puteau accepta faptul că Dumnezeu poate exista în mai mult de o persoană, că Isus Hristos este Fiul Lui Dumnezeu, adică Dumnezeu întrupat, adică Dumnezeu. Principalul cap de acuzare la procesul Domnului a fost chiar pretenția Sa, pe care ei au înțeles-o perfect, că este Dumnezeu.

Ioan 10:30-33

30 Eu şi Tatăl una suntem.”

31 Atunci, iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă.

32 Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?”

33 Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.”

Ioan 19:7

Iudeii i-au răspuns: „Noi avem o Lege, şi după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.”

Ei nu puteau să accepte că Isus era Dumnezeu din cauză că nu aveau credință. Deși vedeau dovezile nu le puteau accepta. Ei căutau să-l cunoască pe Dumnezeu doar prin rațiune.

Ioan 6:29

Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta : să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.”

Ioan 10:25

„V-am spus”, le-a răspuns Isus, „şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac Eu în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.

Vedeau lucrările, dovezile, dar pentru că mintea lor nu putea concepe un Dumnezeu care poate exista în mai mult de o persoană au respins adevărul.

În falsul conflict dintre rațiune și credință ei au ales ceea ce credeau ei că este rațiunea.

La fel fac mulți astăzi, din cauză că nu Îl pot înțelege pe Dumnezeu doar prin rațiune resping revelația pe care Dumnezeu o descoperă despre Sine prin cuvântul Său și astfel Îl resping pe Dumnezeu.

În realitate nu este nici un conflict între rațiune și credință, sunt de fapt complementare. Problema vine din faptul că mulți oameni nu sunt capabili să-și accepte limitările și constrângerile pe care le avem ca ființe umane create și pe care Dumnezeu nu le are.

Se spune că oamenii de știință au reușit să facă un om din lut și s-au dus la Dumnezeu să se laude. Vezi, I-au zis ei am făcut un om ca și tine. Cum ați făcut? A întrebat Dumnezeu. Și când au început să modeleze lutul Dumnezeu i-a oprit și le-a zis: Folosiți pământul vostru, nu pe al meu!

Existența noastră este legată de timp, spațiu și materie, este limitată, este tridimensională. Dumnezeu nu este constrâns de nimic din acestea.

Pentru noi universul ca spațiu este infinit și nu îl putem cuprinde dar pentru El este ca o minge de tenis. Pentru noi timpul este infinit, pentru El este doar o secundă. El este deasupra spațiului, timpului și materiei pentru că El le-a creat. Noi avem limitări pe care El nu le are, deci nu avem cum să-L cunoaștem așa cum este doar prin rațiune ci trebuie în plus să acceptăm prin credință ceea ce El ne descoperă despre Sine.

Evrei 11:1,3,6

1 Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

3 Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.

6 Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.

Prin rațiune și logică, analizând lumea naturală nu putem ajunge decât la cunoașterea că există o ființă infinit de puternică și inteligentă care a creat tot ce vedem, că există un Creator.

Romani 1:19-20

19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.

20 În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi

Dar asta nu este suficient ca să Îl înțelegem deplin pe Creator pentru că avem limitări ca ființe create, ar trebui să fim exact ca El ca să Îl cunoaștem deplin. Așa că avem nevoie și de revelație și asta se acceptă prin credință.

Păgânii la care se referă Pavel în Romani au eșuat din start refuzând concluzia logică și rațională că creația trebuie să aibă un Creator din afara creației și L-au transformat în ceva ce ei puteau percepe, ceva asemănător omului, materiei, în zei și idoli.

Romani 1:21-23

21 fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.

22 S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit

23 şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.

Dar și poporul Lui Dumnezeu din Vechiul Testament care avea revelația a eșuat să cunoască deplin Creatorul plin de dragoste din spatele creației și revelației și au transformat cuvântul primit în slovă moartă.

2 Corinteni 3:5-6

5 Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu,

6 care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului, căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.

Când Dumnezeu a luat chip de om prin Fiul Său întrupat nu au fost capabili, așa cum spuneam mai sus, să Îl recunoască și să accepte mântuirea pe care venise să o câștige și să o ofere oamenilor.

Rămânând captivi slovei moarte majoritatea dintre ei nu au putut să accepte lucrarea Duhului Sfânt care a început din Ziua Cincizecimii prin propovăduirea Evangheliei și au devenit vrăjmași ai creștinilor, au devenit o sinagogă a Satanei.

Din fericire unii au crezut, 3000 în ziua Cincizecimii și multe alte mii după.

Rezumând, pentru a-L cunoaște deplin pe Dumnezeu avem nevoie de rațiune, de logică, dar și de credință, de încredere în descoperirea Sfintelor Scripturi adică de a accepta prin credință ceea ce Biblia în totalitatea sa ne descoperă despre Dumnezeu.

O analiză completă a întregii Scripturi cu privire la ființa lui Dumnezeu, nu ne poate conduce decât la înțelegerea că Dumnezeu este Unul, dar că acest Dumnezeu există în trei Persoane, și aceste trei Persoane sunt Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

În majoritatea cazurilor, Sfânta Treime este negată folosind argumente logice, însă chiar dacă Dumnezeu este deasupra rațiunii, El nu este împotriva ei. Trinitatea nu este ilogică, este doar deasupra rațiunii, omul nu poate înțelege pe deplin cu intelectul lui limitat, o Ființă nelimitată. Înțelegem anumite lucruri despre Dumnezeu, însă nu putem să înțelegem totul despre Dumnezeu; înțelegem faptul că Dumnezeu este Unul în trei persoane, însă nu înțelegem cum, sau modalitatea în care Dumnezeu este așa.

Pentru a putea descrie învățătura despre Sfânta Treime este necesar să facem diferența dintre ființă și persoană.

Ființa reprezintă ce este cineva, iar persoana reprezintă cine este cineva. Eu, ca ființă sunt om, am natură umană iar ca persoană sunt ceea ce perso- nalitatea mea mă face să fiu: sunt conștient de mine însumi, sunt conștient de ce este în jurul meu, am emoții și sentimente, am calități și defecte, trăsături de caracter care toate împreună mă fac să fiu o persoană unică.

Sfânta Scriptură spune că există o singură Ființă Divină , iar acea Ființă este împărtășită de trei persoane în sensul că toate cele trei persoane dețin în mod deplin toate atributele acelei Ființe.

Dumnezeu este o singură Ființă ca natură și toate cele trei Persoane dețin deplin natura lui Dumnezeu. Există un singur Dumnezeu, însă Tatăl este Dumnezeu deplin, Fiul este Dumnezeu deplin, Duhul Sfânt este Dumnezeu deplin.

Eu, ca om, sunt o singură persoană, pentru că natura mea este limitată, însă natura lui Dumnezeu este nelimitată, de aceea poate fi împărtășită de trei Persoane distincte, în același timp.

Așadar, când Biblia spune că Dumnezeu este Unul, înțelegem că El este o singură Ființă, că există o singură natură divină.

Prima Persoana a Trinității este ca natură Dumnezeu, iar ca Persoană este Tatăl.

A doua Persoană a Trinității este ca natură Dumnezeu, iar ca Persoană este Fiul.

A treia Persoană a Trinității este ca natură Dumnezeu, iar ca Persoană este Duhul Sfânt.

Deci o Ființă, trei Persoane.

Sumarizând cele de mai sus, putem spune că există o singură Ființă Atotputernică, Atotprezentă, Veșnică, iar în această Ființă există trei persoane distincte.

Domnul Isus nu este un Dumnezeu diferit de Tatăl, el este egal cu Tatăl pentru că altfel ar fi existat doi dumnezei.

Domnul Isus este același Dumnezeu ca și Tatăl, diferențiindu-se de Tatăl ca Persoană, nu ca natură. Putem spune fără să greșim faptul că Domnul Isus este egal cu Tatăl în virtutea faptului că au aceeași natură divină. Acest lucru este valabil și pentru Duhul Sfânt.

Sunt trei noțiuni fundamentale descoperite de Sfânta Scriptură care ne conduc spre această concluzie , și anume:

1. Monoteismul: Dumnezeu este Unul, sau, exista un singur Dumnezeu

2. Existența a trei Persoane Divine distincte: a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt

3. Egalitatea celor trei Persoane

Dacă toate aceste trei noțiuni sunt adevărate, doctrina Trinității este adevărată.

Din nou, limitările noastre ca oameni nu ne pot permite să înțelegem cum poate Dumnezeu să existe în trei persoane.

Ceea ce putem să înțelegem este faptul că Sfânta Scriptură afirmă asta.

1. Monoteismul afirmat de scriptură:

Deuteronomul 6:4

„Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.”

Isaia 44:6

„Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: «Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă şi, în afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.»”

Isaia 45:5

„Eu sunt Domnul, şi nu mai este altul; afară de Mine nu este Dumnezeu.”

Exodul 20:3

„Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.”

2 Samuel 7:22

„...căci nimeni nu este ca Tine şi nu este alt Dumnezeu afară de Tine...”

1 Corinteni 8:6

„...totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi...”

1 Timotei 2:5

„Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos...”

Iacov 2:19

„Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; şi dracii cred şi se înfioară!”

Marcu 12:29

„Isus i-a răspuns: «Cea dintâi este aceasta: „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn”»”

Efeseni 4:6:„Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.”

2. Existența a trei persoane Divine distincte

Că Tatăl și Fiul sunt persoane este evident și nu e cazul să argumentăm.

Duhul Sfânt este o Persoană deoarece are caracteristicile unei persoane

Ia decizii: Matei 4:1 “Atunci, Isus a fost dus de Duhul în pustie, că să fie ispitit de Diavolul.”

Vorbește: Fapte 13:2 “Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.””

Iubește: Romani 15:30 “Vă îndemn dar, fraților, pentru Domnul nostru Isus Hristos și pentru dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine.”

Poate fi întristat: Efeseni 4:30 “Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării.”

Toate aceste lucruri de mai sus, nu pot fi spuse decât despre o persoană. Dacă Duhul Sfânt ar fi doar o forță impersonală, El nu ar putea să iubească, să cunoască, să ia decizii, să fie întristat

Este fundamental însă că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt trei Persoane distincte. Tatăl nu este Fiul, Fiul nu este Duhul Sfânt și Duhul Sfânt nu este Tatăl.

Tatal, Fiul si Duhul Sfânt sunt trei Persoane distincte:

Matei 3:16,17

“De îndată ce a fost botezat, Isus a ieșit din apă. Și, în clipa aceea, cerurile s-au deschis și a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel și venind peste El. Și din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.””

Aici Îl vedem pe Fiul pe pământ, pe Tatăl vorbind din ceruri spre Fiul, și pe Duhul Sfânt care se coboară din ceruri în chip de porumbel, trimis de Tatăl, peste Fiul.

Ioan 10:15 “așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și cum cunosc Eu pe Tatăl.”

Fiul nu spune “așa cum Mă cunosc Eu pe Mine”, ci spune că El cunoaște pe Tatăl, și că Tatăl Îl cunoaște pe El, deci este vorba de două persoane distincte.

Ioan 11:28 Tată, proslăvește Numele Tău!” Și din cer, s-a auzit un glas, care zicea: „L-am proslăvit și-L voi mai proslăvi!”

Fiul, care este pe pământ, se roagă Tatălui, care este în ceruri, și Tatăl Îi răspunde.

Ioan 14:23

“Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el.”

Aici este vorba despre două Persoane distincte, deoarece Domnul spune că El și Tatăl vor veni la acea persoană (parafrazând, “Noi vom veni la acea persoană”).

De asemenea Duhul Sfânt locuiește în omul mântuit, în creștin

Romani 8:9

Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

1 Corinteni 3:16

Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

3. Egalitatea celor trei Persoane

Cele trei persoane pot fi egale doar dacă fiecare este Dumnezeu. Dacă una nu este Dumnezeu nu pot fi egale. Singurele îndoieli pot fi cu privire la Fiul și la Duhul Sfănt, Tatăl fiind tot timpul prezentat în scriptură ca fiind Dumnezeu.

Afirmații explicite ale scripturii că Fiul este Dumnezeu:

Ioan 1:1,14

1.La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

14.Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl

Ioan 20:28

„Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”” (Isus acceptă această închinare și nu îl corectează).

Romani 9:5: „...din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!”

Tit 2:13: „...aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.”

1 Ioan 5:20: „...şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Fiul Său, Isus Hristos. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.”

Evrei 1:8: „Pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate...”

Mai mult decât atât Isus a demonstrat că este Dumnezeu întrupat manifestând atributele unice ale divinității ca puterea de a transforma materia, iertarea păcatelor, atotcunoașterea.

Afirmații ale scripturii că Duhul Sfânt este Dumnezeu:

Faptele Apostolilor 5:3-4

„Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt...?” [...] „N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”

Apostolul Petru folosește termenii „Duhul Sfânt” și „Dumnezeu” ca fiind perfect sinonimi, interschimbabili.

2 Corinteni 3:17:„Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.”

1 Corinteni 3:16 (și 1 Corinteni 6:19):„Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?”

Un templu este, prin definiție, locuința unei divinități. Faptul că prezența Duhului transformă credincioșii în Templul lui Dumnezeu demonstrează că Duhul este Dumnezeu.

De asemenea și Duhul Sfânt manifestă atributele specifice numai Lui Dumnezeu ca atotcunoașterea și omniprezența.

Chiar Mântuitorul afirmă cât se poate clar egalitatea dintre cele trei Persoane ale Dumnezeului unic în marea trimitere:

Matei 28:19: „...botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Credința în Sfânta Treime este baza și fundamentul unității creștine.

Efeseni 4:4,5,6:

Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre.

Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez.

Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai presus de toți, care lucrează prin toți și care este în toți.

Dacă este un singur Dumnezeu și am văzut că asta afirmă scripturile

Dacă este un singur Duh ( Duhul Sfânt) și acesta este Dumnezeu

Dacă este un singur Domn ( Isus Hristos) și acesta este Dumnezeu

Dacă este un singur Tată ( Tatăl Ceresc) și acesta este Dumnezeu

Afirmația lui Pavel are sens doar dacă cei trei sunt deopotrivă Dumnezeu.

Unitatea creștină nu poate fi realizată și promovată fără acceptarea acestei învățături despre Dumnezeu.

Nu poate exista unitate reală între cei care cred altceva decât ceea ce am văzut că demonstrează scripturile și sumarirează aici apostolul Pavel despre Dumnezeu.

Dumnezeu este Unul în Trei persoane Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt!

Această concepție despre Dumnezeu definește creștinismul autentic.

Nu este suficient pentru a fi un creștin autentic dar este absolut necesar.

Orice alt concept care Îl descrie diferit pe Dumnezeu, indiferent cum se numește și cât de abil este introdus în mințile oamenilor, nu este creștinism și trebuie denunțat ca atare.

Doar Creștin: Contează ce nume poartă ucenicii Lui Hristos și Biserica Sa?

 Doar Creștin: Contează ce nume poartă ucenicii Lui Hristos și Biserica Sa?

Bisericile, sectele, confesiunile și denominațiunile se deosebesc nu numai prin învățături și practici contradictorii ci și prin faptul că au nume diferite.

Nume care reflectă particularități doctrinare, pretenții de superioritate sau sunt pur și simplu sunt numele unor personalități marcante din grupurile respective.

Pentru a înțelege importanța numelui bisericii Lui Hristos și a urmașilor săi din perspectiva unității creștine  trebuie să înțelegem mai întâi importanța numelui Lui Dumnezeu.

În limba română cuvântul prin care ne referim la Ființa Supremă, Atotputernică și Creatoare căreia îi datorăm existența noastră este „Dumnezeu” care provine din latina vulgară prin combinarea a două cuvinte „Domine” care înseamnă Stăpâne și „Deus” care înseamnă Zeul, formând o creație lexicală unică și specifică numai limbii noastre.  Semnificația sa „Stăpânul este Zeul” arată că nu este doar un simplu nume ci și că exprimă o relație, o apartenență, fiind de fapt o formă de verbalizare a credinței în singurul Zeu adevărat.

1. Numele Lui Dumnezeu în Vechiul Testament

Vechiul Testament a fost scris preponderent în ebraică așa că numele Lui Dumnezeu apar în original în această limbă. Unele dintre ele au fost traduse în greacă în Septuaginta, traducerea făcută de evreii elenizați  din Alexandria în secolul III înainte de Hristos.

Pe parcursul Vechiului Testament Dumnezeul unic se dezvăluie prin mai multe nume și titluri care Îi reflectă caracterul.

 Câteva exemple:

-  Elohim / Theos / Dumnezeu Cel Puternic, Creatorul    Geneza 1:1, 26...

-  El Elyon / Theos ho Hypsistos / Dumnezeu Cel Preaînalt    Geneza 14:18-19, Isaia 14:20... 

-  El Shaddai / Theos Pantokrator / Dumnezeu Atoțiitorul, Atotputernic Geneza17:1...

-  El Roi / Theos ho epideon / Dumnezeu Care Vede      Geneza 16:13

-  El Olam / Theos aionios / Dumnezeu Cel Veșnic    Geneza 21:33 ;  Isaia 40:28...

-  Adonai / Kyrios / Dumnezeu Stăpânul , Domnul    Geneza 15:2...

-  YHWH / Kyrios / Eu Sunt Cel Ce Sunt  Geneza 2:4; Exodul 3:14...Acesta este Numele propriu al lui Dumnezeu, numit și Tetragrama (cele patru litere). Provine din rădăcina verbului „a fi” și înseamnă „Cel ce există prin Sine însuși”. Evreii îl considerau atât de sfânt încât nu îl rosteau cu voce tare, înlocuindu-l la citire cu Adonai (Domnul) așa că nu știm astăzi cum se pronunță corect.

Numele multiple nu împart divinitatea în ramuri separate. Fiecare nume de mai sus dezvăluie o altă fațetă a aceluiași Dumnezeu unic: El este Elohim când creează cu putere, este YHWH când intră într-o relație personală și de iubire cu oamenii, și este Adonai când le cere ascultare ca Stăpân.

2. Numele Lui Dumnezeu în Noul Testament

Așa cum frumos se arată la Evrei 1:1-5 în Noul Testament Dumnezeu se descoperă și ne vorbește direct prin Fiul, a doua persoană a Dumnezeului unic, prin urmare numele și titlurile Domnului nu mai sunt ascunse în spatele unor tetragrame misterioase, ci se concentrează în mod suprem în Persoana și lucrarea mântuitoare a lui Isus Hristos.

Evrei 1:1-6

1 După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,

2 la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile.

3 El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi, în locurile preaînalte,

4 ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor.

5 Căci căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut”? Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu”?

6 Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel Întâi Născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!”

Numele Său reflectă deplin faptul că El este Dumnezeu întrupat și arată măreția Sa, puterea Sa și autoritatea Sa. Astfel:

1. Numele Său este singurul nume în care oamenii pot să fie mântuiți, iertați de păcate, altfel spus să primească viața veșnică.

Fapte 4:12

„În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”

Numele Său este legat inseparabil de fiecare condiție pe care Dumnezeu o pune oamenilor în primirea mântuirii pentru că Numele Său reprezintă, se identifică cu Persoana Sa:

- în Numele Lui trebuie să credem pentru a primi iertarea păcatelor

Fapte 10:43   „Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”

1 Ioan 5:13   „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică”

- în Numele Lui trebuie să ne pocăim pentru a primi iertarea  păcatelor

Luca 24:47  „Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor , în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim”

- Numele Lui trebuie să-L mărturisim cu gura pentru a ajunge la mântuire

Romani 10: 9-13

9 Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.

10 Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,

11 după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine.”

12 În adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu şi grec, căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă.

13 Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.

- În Numele Lui trebuie să fim botezați spre iertarea păcatelor

Fapte 2:38-39

38 „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

39 Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”

Fapte 22:16

„Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.”

2. În Numele Lui, Duhul Sfânt, a treia persoană a Dumnezeului Unic, a fost trimis de Tatăl, prima persoană a Dumnezeului Unic,  pe pământ și de atunci este disponibil tuturor celor care se nasc din nou din apă și Duh prin credință, pocăință, mărturisire și botez.

Ioan 14:26 

„Dar Mângâietorul , adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

3. În numele Lui apostolii și proorocii Noului Testament au făcut semne și minuni pentru a confirma mesajul Evangheliei

Marcu 16:20

„Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau.”

Fapte 3:6

Atunci, Petru i-a zis: „Argint şi aur n-am, dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”

Fapte 4:30

„...şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.”

Fapte 8:5-7

5 Filip s-a coborât în cetatea Samariei şi le-a propovăduit pe Hristos.

6 Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea.

7 Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi.

4. În Numele Lui se adunau primii creștini în prima zi a săptămânii, Duminica, pentru a se zidi duhovnicește, a se încuraja, a se disciplina, pentru a se închina în Duh și adevăr.

Matei 18:20

„Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”

1 Corinteni 5:4

„În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă prin puterea Domnului nostru Isus,”

Fapte 20:7

„În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea.”

Promisiunea Lui Isus din Matei 18:20 este una dintre cele mai abuzate afirmații ale scripturii fiind folosită astăzi în tot felul de ocazii care nu au legătură cu intenția Sa. Nu orice adunare a unor oameni care rostesc sau invocă numele Domnului este manifestarea Bisericii în comuniune cu Hristos ci acea adunare a celor mântuiți care se face în ascultare de Hristos urmând rânduiala pe care au stabilit-o de la început apostolii, acea adunare poruncită și autorizată de El.  Doar referitor la acea adunare care are loc atunci când cei născuți din nou, din apă și Duh, dintr-o localitate se strâng în prima zi a săptămânii, Duminica, pentru a comemora jertfa Mântuitorului prin Frângerea Pâinii, comemorare însoțită de cântări de slavă, de rugăciuni, de predicarea cuvântului și de manifestarea dărniciei putem spune că Isus a promis că este prezent ca participant. Ca Dumnezeu, desigur, vede tot, aude tot, nimic din ce se petrece pe pământ nu-i este ascuns dar în această promisiune din Matei 18:20 vorbim despre prezența Sa ca participare și încuviințare.

5. În Numele Lui ne rugăm și ne adresăm Lui Dumnezeu ca Tată ceresc atât ca indivizi cât și ca Adunare, ca Biserică.

Ioan 16:23

„... Adevărat , adevărat vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.”

Matei 6:9

Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: ‘Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău...

Galateni 3:26-28

26 Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Isus.

27 Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos.

28. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.

Romani 9: 9 ; 14-16

9 Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

14 Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.

15 Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava!”, adică „Tată!”

16 Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.

Cei care suntem în Hristos avem  o relație reală de Tată-fiu cu Dumnezeu așa că Isus însuși ne învață să ne  adresa Lui direct ca Tată. Prin infierea câștigată de El la cruce, Tatăl Lui este și Tatăl nostru depășind simpla relație de Creator / creație.

6. Tot ce vorbim și  facem trebuie să fie în Numele Său

Coloseni 3:17

„Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.”

Trebuie precizat că a spune sau a face ceva în numele Lui Isus nu înseamnă doar a folosi expresia „În Numele Domnului” ca pe o etichetă verbală ci în primul rând înseamnă a acționa în autoritatea Domnului, în comuniune cu El. Pentru a realiza asta trebuie să fim siguri că ceea ce facem a fost poruncit de El și că este făcut în modul în care El vrea să fie făcut. Folosirea unei formule care conține numele Său pentru a justifica acțiuni cu origini omenești nu este altceva decât luarea numelui Domnului în deșert, este un păcat. Din nefericire în zilele noastre limbajul de lemn religios care folosește formule frumoase și plăcute la auzire care conțin Numele Domnului dar lipsite de conținut neexprimând o stare sau o situație reală  este întâlnit la tot pasul în mediile religioase.

7. Sfânta Scriptură afirmă supremația numelui Său, Isus Hristos

Efeseni 1:20-23

20 pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti,

21 mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.

22 El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii,

23 care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlineşte totul în toţi.

Filipeni 2:9-11

9 De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume;

10 pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ

11 şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

Apocalipsa 1:8

„Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Atotputernicul.”

Apocalipsa 19:16

„Și pe haina Lui și pe coapsa Lui are scris numele acesta: Împăratul împăraților și Domnul domnilor.”

Ioan 14:8-9

8 „Doamne”, i-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns!”

9 Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ‘Arată-ne pe Tatăl’?

Astăzi Îl vedem/cunoaștem pe Dumnezeu prin Fiul Său unul născut, întrupat într-o persoană unică, minunată, perfectă cu un nume minunat: Isus Hristos

Noi ca urmași ai săi am primit un nume care derivă din numele Său : creștini, nume care arată apartenența și identificarea cu Cel care S-a sacrificat pentru noi.

Fapte 11:26

„...Un an întreg, au luat parte la adunările Bisericii şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâiaşi dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia”

Adunarea creștinilor în Numele Său este numită simplu Biserica, Biserica Sa

Romani 16:16

„...Toate Bisericile lui Hristos vă trimit sănătate.”

Și totuși pentru mulți oameni religioși de astăzi numele de creștin, care derivă direct din numele Lui Hristos nu este suficient. Ei simt nevoia să mai adauge ceva la el. Alții preferă să folosească un nume sub care Dumnezeu  s-a descoperit în Vechiul Testament deși nimeni nu știe cum se pronunță corect acel nume. Ceva ce îi face deosebiți de ceilalți. Ceva ce, din păcate, dezbină și nu unește. Ceva ce provine de la om, de la ambițiile lui, de la dorința lui de mărire, nu de la Dumnezeu.

Asta așteaptă El de la noi?

Poate, dacă acceptăm că anumite învățături sunt dificil de înțeles și deci mai greu de armonizat cât de greu este să înțelegem că, dacă este un singur Domn cu un nume minunat Isus Hristos iar noi ca ucenici ai Săi Îi aparținem, ar trebui să purtăm doar acel  nume  pe care El ni l-a dat, care derivă din numele Său și care arată de fapt apartenența noastră la un singur Trup, o singură Biserică.

Creștin și nimic mai mult. Biserica  Lui nu și a altora.

Ucenicii Lui din Antiohia și toți ceilalți din primul secol aveau un singur nume pentru că în ciuda diferențelor culturale uriașe dintre ei, iudei/greci/robi/slobozi/bărbați/femei,  formau un singur Trup, ei aveau un singur Dumnezeu - Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, o singură credință, o singură nădejde și un singur botez.

Ei urmau o singură Cale, Calea Domnului și astfel aveau un singur nume, cel de creștin.

Numele nu este doar o etichetă, arată o apartenență.

Bisericile, sectele, confesiunile și denominațiunile mai vechi sau mai noi folosesc nume diferite pentru a oficializa și a normaliza separarea în contrast cu unitatea poruncită de Hristos și apostoli.

Prin acceptarea unor etichete multiple, creștinismul instituționalizat transformă o anomalie spirituală - dezbinarea într-o realitate administrativă curentă.

Numele propriu al fiecărei biserici devine mai important în spațiul public decât numele comun de „creștin” definind și diferențiind niște instituții realizate de oameni prin combinarea Căii Domnului cu căile lor proprii.

Acceptarea unor astfel de nume de către membrii diverselor biserici, secte, confesiuni și denominațiuni arată de fapt acceptarea unei stări care se opune poruncii Domnului cu privire la unitate, este expresia compromisului și a coabitării cu răul, este de fapt manifestarea necredinței și rebeliunii față de Cel pe care pretind că Îl slujesc.

Din fericire încă avem acces la Cuvântul Lui Dumnezeu care ne arată clar voia Sa și în această privință.

Cei care doresc să-L slujească doar pe El nu au nici un motiv să se numească altfel decât creștini.

Acesta este numele pe care El ni l-a dat, nimic în plus, nimic în minus.

Dacă păzim Cuvântul Său și nu tăgăduim Numele Său avem o promisiune minunată pentru veșnicie.

Apocalipsa 3:7,8; 11,12

7 Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: ‘Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide:

8 «Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.

11 Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa .

12 Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim , care are să se coboare din cer, de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.»’

Deja în Hristos, în trupul Său în Biserica Sa ne bucurăm de acum de părtășie, de dragoste, de mântuire, de arvuna Duhului, de tot felul de binecuvântări duhovnicești dar ceea ce ne așteaptă în veșnicie întrece orice imaginație.

În plus pe lângă toate binecuvântările ne așteaptă un  nume nou, Numele Său cel nou, pe care îl vor primi toți cei care vor fi  biruit, cei care vor fi rămas credincioși până la moarte, credincioși Cuvântului Său și Numelui Său cei care acum pe pământ se mulțumesc cu El și cu Numele Său. 

Ușa Împărăției deschisă de apostolul Petru în ziua Cincizecimii prin predicarea Evangheliei este încă larg deschisă dar nu știm pentru cât timp va mai rămâne așa. Cel Uns adică Hristos care a venit prima dată ca Isus adică Dumnezeu Mântuitorul va veni a doua oară ca Judecător. Ușa se va închide și nimeni nu va mai putea trece.

Nu amânați, acceptați cât mai repede oferta Lui de pace, supuneți-vă Lui prin credință, pocăință, mărturisire și botez ca să primiți, chemând Numele Lui, iertarea câștigată de El la Cruce prin Jerfa Sa unică, perfectă și irepetabilă. 

Un singur Domn, un singur nume!

Un singut Trup, o singură Biserică!

Doar Creștin: cauza denominaționalismului și soluția scripturală

 

Doar Creștin: cauza denominaționalismului și soluția scripturală

Trăim într-o lume religioasă dominată de confuzie. Avem foarte multe opțiuni cu privire la creștinism așa că mulți nu știu ce să aleagă. Sunt mii de denominațiuni care pretind că-l urmează și că Îl reprezintă pe Hristos în această lume și cu toate astea au învățături și practici contradictorii.

Dar cum s-a ajuns aici?

Nu s-a rugat Hristos pentru unitatea celor ce vor crede în El de-a lungul timpului?

Ba da, la Ioan 17:20-21

„20. Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.

21. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu , Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în Noi,

pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis

Nu a promis El că va zidi Biserica Sa?

Ba da, la Matei 16:18

„18. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru , şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei

morţilor nu o vor birui.”

Nu a spus apostolul Pavel că trebuie să căutăm să păstrăm unitatea și că este un singur Trup (Biserica); un singur Dumnezeu (un singur Duh, un singur Domn și un singur Tată); o singură credință și un singur botez?

Efeseni 4:3-6

„3. şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii.

4. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a

chemării voastre.

5. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.

6. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi

care este în toţi.”

Nu a spus tot Pavel că a învățat la fel și că a rânduit aceleași practici în toate bisericile locale pe care Domnul le-a înființat prin el?

1 Corinteni 4:17

„17. Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul.

El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate Bisericile.”

1 Corinteni 7:17

„17. Încolo, fiecare să rămână în starea în care l-a aşezat Domnul şi în care l-a chemat Dumnezeu.

Aceasta este rânduiala pe care am aşezat-o în toate Bisericile.”

1 Corinteni 16:1

„Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit Bisericilor

Galatiei.”

Atunci cum s-a ajuns în situația de astăzi când fiecare denominațiune are numele său propriu, crezul său propriu, botezul său propriu, practicile sale proprii?

Și mai important, ce se mai poate face?

Putem să fim în zilele noastre doar creștini așa cum erau la început, să-L urmăm doar pe Hristos, să facem parte doar din Biserica Sa, sau suntem condamnați să acceptăm compromisul și să alegem o denominațiune care ni se pare cea mai potrivită cu înțelegerea noastră proprie despre creștinism?

Până la urmă mai există Biserica Sa unică și unită sau a fost doar un vis frumos năruit de realitatea crudă a creștinismului divizat de astăzi?

Răspunsul este un categoric DA și vine chiar din afirmația Mântuitorului din Matei 16:18

„....şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.”

Dacă Hristos zidește Biserica Sa care o împărăție spirituală pe care moartea nu o poate birui și pe care la final când El se va întoarce și moartea va fi biruită definitiv tot El va preda în mâinile Tatălui această împărăție complet zidită și desăvârșită înseamnă că în toată această perioadă nu numai că există și este vie dar crește și se dezvoltă după planul și voia Sa.

1 Corinteni 15:24-26

„24. În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere.

25. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.

26. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea.”

Efeseni 4:15-16

„15. ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.

16. Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste.”

Efeseni 2:19-22

„19. Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,

20. fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.

21. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.

22. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.”

Efeseni 5:25-27

„25. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea,

26. ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,

27. ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.”

Frumoase versete, poate spune cineva, dar cum se potrivesc cu dezbinarea și luptele dintre cei ce se numesc creștini? Cum putem trăi astăzi în lumina acestor idealuri?

Avem o singură modalitate de a face asta, cea pe care chiar Hristos o poruncește la

Apocalipsa 2:4-5:

„ 4. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.

5. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut, pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel ,

voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.”

Avem aici un principiu foarte important și anume întoarcerea la dragostea dintâi asta însemnând întoarcea la faptele inițiale și nu la emoții așa cum greșit se poate interpreta dragostea de Hristos.

Ioan 14:15

„15. Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.”

Dragostea de Hristos se manifestă prin ascultarea de poruncile Sale nu prin emoții și sentimente religioase. Întoarcerea la dragostea dintâi nu înseamnă întoarcerea la emoțiile dintâi ci la ascultarea de poruncile pe care am încetat să le mai punem în practică sau pe care le-am modificat.

Asta înseamnă că trebuie să restaurăm ceva ce s-a degradat sau s-a modificat față de original.

Asta înseamnă că trebuie să avem un model, originalul, la care trebuie să ne raportăm și să ne întoarcem.

Asta înseamnă că trebuie să fim capabili să recunoaștem și să acceptăm adevărul atunci când constatăm că ne-am îndepărtat de modelul original.

Asta înseamnă că trebuie să avem voința și determinarea de a îndepărta eroarea și de a pune în loc modelul original. Asta este cel mai greu deoarece este mai ușor să ne conformăm, este mai ușor să închidem ochii și să sperăm că la final Hristos ne va accepta pe toți cu toate diferențele dintre noi.

Dacă există ceva despre care putem spune fără teama că greșim că este comun tuturor este că orice denominațiune de astăzi este de acord cu faptul că cele 27 de cărți ale Noului Testament reprezintă cuvântul Lui Dumnezeu pentru oameni.

Toți acceptă că cele 27 de cărți pe care le numim Noul Testament sunt inspirate de Dumnezu, cu diferite nuanțe desigur. Unii vor spune că denominaținea lor a creat canonul și că asta le dă drepturi speciale asupra sa, alții vor spune că nu e suficientă scriptura și că avem nevoie de explicații suplimentare transmise prin viziuni, vedenii, vise sau îngeri, alții vor spune că ei respectă doar scriptura deși practica arată că nu este așa dar în esență toți acceptă că Noul Testament este Cuvântul inspirat al Lui Dumnezeu. Mai este și problema traducerilor care de cele mai multe ori trădează apartenența confesională a traducătorului dar la pasajele controverstate putem folosi mai multe traduceri în paralel pentru a a avea înțelegerea corectă dar important este că avem ceva în comun la care putem să ne raportăm și de la care putem porni dialogul. Ceea ce rămâne de armonizat sunt diversele interpretări, traduceri și moduri de înțelegere.

Scriptura spune despre sine prin intermediul apostolului Pavel la 2 Timotei 3:16-17

„16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,

17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”

și la 1 Corinteni 10:11

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor”

Astfel, dacă studiem Scriptura cu atenție și onestitate, descoperim nu numai modelul original ci și cum oamenii s-au îndepărtat de el și cum putem restaura ceea ce s-a pierdut.

În blogul de astăzi vom vedea cum Duhul Sfânt răspunde prin Cuvânt în avans întrebărilor pe care oamenii aveau să le ridice la sute de ani după ce evenimentele descrise au avut loc. Uimitor nu? Încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că Noul Testament este inspirat de Dumnezeu și că Hristos este Dumnezeu.

La Fapte 18:24-28 și 19:1-7 este prezentată existența unei denominațiuni creștine în fază incipentă de dezvoltare și rezolvarea corectă a situației de către creștini.

Fapte 18:24-28

„24 La Efes, a venit un iudeu numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi.

25 El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decât botezul lui Ioan.

26 A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Aquila şi Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei şi i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu.

27 Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, fraţii l-au îmbărbătat să se ducă şi au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, a ajutat mult, prin harul lui Dumnezeu, pe cei ce crezuseră,

28 căci înfrunta cu putere pe iudei înaintea norodului şi le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul.”

Fapte 19:1-7

„1 Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câţiva ucenici

2 şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”

3 „Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”

4 Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.”

5 Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.

6 Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei şi vorbeau în alte limbi şi proroceau.

7 Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi.”

Sunt trei lecții foarte importante care reies din aceste pasaje.

1. Calea Domnului

Încă de la începuturile creștinismului era o singură modalitate corectă de a deveni și de a practica creștinismul care era numită Calea Domnului sau Calea Lui Dumnezeu. Nu erau mai multe căi care slujeau același scop ci una singură.

Cel care a declarat despre sine la Ioan 14:6

„Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

a transmis apostolilor și proorocilor Săi această Cale unică și apoi apostolii și proorocii Noului Testament au transmis oamenilor Cuvântul Lui Dumnezeu. La început numai pe cale orală, apoi atât oral cât și în scris, ca în cele din urmă când Noul Testament a fost completat cu ultima carte Apocalipsa, toate generațiile următoare să aibă acces prin cuvântul scris la cunoașterea voii Lui Dumnezeu. Din acel moment ni se poruncește să nu trecem peste ce este scris, să nu modificăm nimic prin scoatere sau adăugare și să luptăm, cu arme duhovnicești, pentru credința lăsată sfinților odată pentru totdeauna.

Nu trebuie să reinventăm creștinismul, trebuie doar să-l redescoperim și să restaurăm ceea ce s-a pierdut sau s-a degradat în timp.

2. Căile oamenilor

Încă de atunci și până în zilele noastre au existat și există oameni și grupuri de oameni religioși care urmează calea lor proprie amestecată cu Calea Domnului. Ei urmează un mixt de învățături și practici care cuprind atât învățături și adevăruri biblice cât și omenești sau practici biblice care și-au împlinit scopul și astfel au încetat.

Apolo și cei 12 formau un grup religios distinct care avea câteva caracteristici ușor de observat:

Ei credeau esența Evangheliei, că Isus Hristos era Mesia, că a murit și a înviat pentru păcatele oamenilor.

Ei cunoșteau scripturile Vechiului Testament și modul cum au fost împlinite de către Isus Hristos.

Ei erau foști ucenici ai lui Ioan Botezătorul, primiseră botezul lui Ioan și încă îl practicau deși acesta își împlinise scopul istoric pentru care Dumnezeu îl poruncise și astfel nu mai era de actualitate.

Botezul lui Ioan a fost limitat la lucrarea lui Ioan care pregătea venirea Mântuitorului și trebuia să înceteze odată cu el.

Ei cunoșteau Calea Domnului dar nu în totalitate.

Din motive pe care biblia nu le dezvăluie ei nu au fost în Ierusalim în ziua Cincizecimii și nu aflaseră încă de pogorârea Duhului Sfânt, de botezul creștin, de înființarea și viața bisericii Lui Hristos. Ei călătoreau și vizitau comunitățile iudaice unde îl propovăduiau pe Hristos dovedind că Isus este Mesia și practicau încă botezul lui Ioan ca răspuns la mesajul despre Isus.

Aici în Efes, în sinagoga iudeilor au intrat pentru prima dată în contact cu creștinii, Apolo cu soții Aquila și Priscila iar ceilalți 12 cu apostolul Pavel, aflați acolo cu același scop ca și ei: să-l propovăduiască pe Isus iudeilor.

Apolo se remarcă ca lider în acest grup religios prin calitățile sale.

În versetele 24 și 25 ni se spune că era din Alexandria și este descris ca un predicator înflăcărat și elocvent, un bun cunoscător al Scripturilor și foarte important, bun cunoscător în Calea Domnului, învățând amănunțit despre Isus. Posibil ca, la o dată anterioară, el să-i fi convertit și pe ceilalți 12 la ceeace ce credeau ei atunci că este creștinismul. Nu ni se spune asta dar ce este evident este faptul că împărtășeau aceași credință și că Apolo era un lider al celor ca ei.

În versetele 27 și 28 ni se spune că odată ajuns în Ahaia a fost de mare ajutor pentru creștini și că îi înfrunta cu putere pe iudei dovedindu-le din Scripturi că Isus este Hristosul. El era ceea ce am numi astăzi un apologet, adică cineva care nu numai că cunoaște foarte bine scripturile ci are și abilitatea atât de a încuraja pe cei ce cred cât și de a înfrunta cu argumente solide adversarii credinței.

Și totuși ceva lipsea la el, cunoștea ca și ceilalți 12 asemenea lui, doar botezul lui Ioan.

Aveau atât de multe în comun cu creștinii dar totuși aveau și ceva diferit, foarte puțin diferit dar totuși diferit, botezul, da acel botez despre care am citit mai devreme la Efeseni 4:5 că este unul singur și că se află la baza unității creștine.

Seamănă cu vremurile noastre?

Da și este extrem de important și de relevant pentru situația din zilele noastre cum au reacționat și procedat atât cei din grupul respectiv cât și creștinii când cele două categorii de ucenici s-au întâlnit.

Din fericire pentru ei și dând un exemplu pentru cei care de-a lungul timpului ar putea fi într-o situație asemănătoare, au acceptat corecția cu privire la botez, și-au completat cunoașterea cu privire la Duhul Sfânt, au primit în totalitate și fără rezerve Calea unică învățată de apostolul Pavel și de cuplul de creștini Aquila și Priscila. Specific ei au renunțat la botezul lui Ioan și au primit botezul creștin și mai mult cei 12 au primit daruri speciale ale Duhului prin punerea mâinilor peste ei de către apostolul Pavel.

Dar dacă ?

Dar dacă nu ar fi acceptat corecția?

Dar dacă ar fi continuat să învețe Evanghelia în combinație cu practicarea botezului lui Ioan?

Este greu să ne imaginăm că începând de atunci am avea, poate până în zilele noastre o denominațiune creștină, la fel de respectabilă ca toate celălalte, care afirmă adevărurile fundamentale despre Isus ca toate celălalte dar care practică încă botezul lui Ioan?

Este greu să ne imaginăm că dacă ar exista și în zilele noastre principalul lor argument în discuțiile interconfesionale, ecumenice poate, cu alte denominațiuni ar fi vechimea existenței și a practicilor lor? „Existăm de pe vremea apostolilor, strămoșii noștrii l-au cunoscut personal pe apostolul Pavel și pe colaboratorii săi apropiați Priscila și Aquila iar botezul nostru este cel mai vechi, ba mai mult chiar Isus Hristos a primit acest botez” ar argumenta ei. Nu știm ce nume și-ar fi ales sau ar fi primit dacă ar fi continuat pe calea lor dar cu asemenea argumente puternice și cu predicatori înflăcărați și elocvenți ca Apolo sigur ar fi atras până astăzi sute de mii de oameni de partea lor.

Și totuși asta nu s-a întâmplat. Avem multe altele asemănătoare dar grupul acesta nu s-a transformat într-o denominațiune deoarece Aquila, Priscila și apostolul Pavel nu au fost de acord să-i accepte ca frați fără să corecteze mai întâi ceea ce aveau greșit sau incomplet.

Prin acțiunea lor energică au stopat încă din fașă apariția unei astfel de denominațiuni.

Din păcate de multe ori de-a lungul istoriei, amestecând Calea Domnului cu voia omului sau cu învățături și practici biblice care nu mai sunt de actualitate oamenii au dat naștere la mii de denominațiuni și așa s-a ajuns la situația confuză din creștinismul de astăzi.

3. Creștinii au avut și au datoria să corecteze cu dragoste și cu înțelepciune pe cei care au deviat de la calea unică oricât de mică sau aparent inofensivă este devierea.

Dacă Aquila, Priscila și Pavel nu luau atitudine și nu depuneau eforturi să îi învețe cu de-amănuntul Calea Lui Isus, o denominațiune creștină se năștea chiar sub ochii lor.

Aquila și Priscila nu s-au lăsat hipnotizați de retorica lui Apolo, de credința sa autentică în Hristos ci l-au invitat acasă unde au discutat amănunțit despre Calea Domnului. Au confruntat botezul pe care îl primise și pe care îl practica Apolo cu cel unic poruncit de Hristos. Textul nu ne dă detalii despre ce întrebări s-au pus dar este evident din context că s-a discutat și despre botezul corect.

Apostolul Pavel i-a testat pe cei 12 care pretindeau că ei au crezut și că sunt ucenici cu o întrebare simplă: ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut?

Ei nici nu știau că Duhul se pogorâse și că este disponibil celor care cred. Foarte important ei credeau, își puseseră încrederea în Hristos, ca să folosesc un șablon contemporan, dar nu aveau Duhul Sfânt. Astăzi mulți oameni religioși cred că dacă și-au pus încrederea în Hristos automat s-au născut din nou și au primit Duhul Sfânt fără să mai fie nevoie de nimic altceva.

Dar Apolo și cei 12 nu aveau Duhul Sfânt deși credeau, deoarece Duhul Sfânt așa cum învață

Isus Hristos la Ioan 3:5

„Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”

și Petru la Fapte 2:38-39

38 „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

39 Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”

se primește când ne naștem din nou din apă și din Duh, când prin credință și pocăință suntem botezați spre iertarea păcatelor așa cum au făcut cei 3000 din ziua Cincizecimii și toți cei convertiți ulterior.

Pentru că, neștiind nimic de Duhul Sfânt, era evident că fuseseră botezați cu alt botez decât cel creștin sau nu fuseseră botezați deloc, apostolul Pavel continuă cu următoarea întrebare: Dar cu ce botez ați fost botezați?

Aflând răspunsul le oferă imediat și corecția citând-ul chiar pe Ioan Botezătorul pe care ei spuneau că îl urmează și anume să creadă în Hristos asta însemnând ceva foarte specific și anume să fie botezați în Numele Lui Hristos, adică să primească acel botez unic poruncit de către Hristos. Separația forțată care se face astăzi în multe medii religioase între credință, botezul poruncit de Hristos spre iertarea păcatelor și primirea Duhului Sfânt ca locuire era inexistentă și de neconceput pentru apostoli și primii creștini.

Ei aplicau poruncile Domnului din

Marcu 16:15-16

15 Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

16 Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.

și Matei 28:18-20

18 Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.

19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

20 Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”

exact așa cum erau, la fel ca apostolul Petru în ziua Cincizecimii, fără să le reinterpreteze și să le răstălmăcească așa cum fac mulți în zilele noastre.

Cei 12 care credeau deja, s-au pocăit de greșeala lor renunțând la ea și au fost rebotezați imediat în Numele Domnului Isus, născându-se astfel din nou din apă și Duh și devenind cu adevărat ucenici ai Domnului, creștini. Mai mult Pavel le-a dat apoi și daruri spirituale speciale prin punerea mâinilor dar, subliniez, numai după ce au corectat ce lipsea credinței lor și anume botezul.

Da, avem o datorie față de Domnul și Mântuitorul nostru. 

Avem datoria de a fi doar creștini. De a-L urma doar pe El și de a face parte doar din Biserica Sa, unică și indivizibilă.

De a arăta oricui că se poate. Da, putem în secolul 21 să fim doar creștini.

Da, Biserica Sa încă există așa cum a promis El.

Avem modelul în Sfânta Scriptură, trebuie doar să-l înțelegem bine și să-l punem în practică corect așa cum au făcut primii creștini, așa cum am văzut în lecția de astăzi că au făcut Pavel, Aquila și Priscila