sâmbătă, 24 octombrie 2026

Doar creștin: Când Dumnezeu îți cere imposibilul !

 Când Dumnezeu îți cere imposibilul !

Românca Adriana Iliescu  a devenit celebră la nivel internațional după ce, în ianuarie 2005, a dat naștere fiicei sale, Eliza Maria, la vârsta de 66 de ani fiind considerată la acel moment cea mai vârstnică mamă din lume. Această reușită s-a datorat unei echipe medicale de excepție care folosind procedura fertilizării  In Vitro a reușit să transfere în corpul Adrianei trei embrioni, unul ducând la nașterea Elizei. Practic doamna Iliescu a fost mamă purtătoare în acest experiment reușit care a arătat că uneori imposibilul devine posibil. Recordul dânsei a fost deja depășit de alte trei femei, deținătoarea recordului fiind în prezent o indiancă ce a născut la 74 de ani, toate urmând în principiu aceeași metodă medicală inaugurată de echipa doctorului Marinescu din România.

Ce ați zice dacă nu acesta este adevăratul record mondial și mai mult dacă deținătoarea adevăratului record a conceput și născut copilul pe cale naturală? Imposibil nu? Și totuși cazul este documentat de Biblie așa că cel puțin noi cei credincioși trebuie să-l luăm în considerare.

Umblarea cu Domnul

Nu cu mult timp în urmă am văzut cum Avraam, prin credință, a părăsit viața confortabilă pe care o avea în Ur și în Haran și împreună cu întreaga familie a plecat spre Canaan urmând chemarea Lui Dumnezeu. Întreaga familie însemnând el, soția Sara, nepotul Lot și o mare mulțime de slujitori care aveau grijă de turmele lor. Având încredere deplină în făgăduințele Lui Dumnezeu a plecat fără ezitare la porunca Lui Dumnezeu, locuind în corturi într-o țară care nu era a Lui dar care fusese promisă urmașilor săi. A fost credința lui Avraam perfectă? O să vedem imediat că nu, dar mereu și mereu el își îndrepta calea urmând chemarea lui Dumnezeu.

Poate vreun creștin să pretindă perfecțiunea în umblarea lui cu Dumnezeu? Nu, cine face asta este de fapt mincinos sau se amăgește singur.

1 Ioan 1:6-10

6 Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul.

7 Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.

8 Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi.

9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

10 Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este în noi.

Așadar ceea ce contează este umblarea în lumină, adică direcția și progresul, aducerea de roade și nu perfecțiunea pe care nu o poate atinge nimeni în această viață.

Când încercăm să-L ajutăm pe Dumnezeu

Avraam avea deja 75 de ani și Sara soția lui 65 când au plecat din Haran și încă nu aveau nici un copil. Geneza 12:4. 

Aveau aproape totul, sănătate, bogăție, primite prin credință de la Dumnezeu , dar lipsea ce era mai important pentru ei: un moștenitor și în acea vreme și în acea cultură lipsa copiilor era chiar un stigmat.

Dar aveau o promisiune de la Dumnezeul în care credeau, pe care Avraam a primit-o încă de la plecare: că va face din el un neam mare, făgăduință pe care Dumnezeu o repetă cu mai multe ocazii.

Geneza 12:2, 7

Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare

Geneza 13:14-16

14 Domnul a zis lui Avram după ce s-a despărţit Lot de el: „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus;

15 căci toată ţara pe care o vezi ţi-o dau ţie şi seminţei tale în veac.

16 Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată.

Chiar și Lot, nepotul lui Avraam, cea mai apropiată rudă plecase pe propria cale și se părea că slujitorul lor, Eliezer din Damasc, avea să moștenească totul, inclusiv făgăduințele divine.

Geneza 15:1-6

1 După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.”

2 Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii, şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.”

3 Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.”

4 Atunci, Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.”

5 Şi după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.”

6 Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.

Dar anii treceau, ei deveneau din ce în ce mai bătrâni și părea că Dumnezeu își uitase promisiunea sau că o va împlini în alt mod.

Așa că la vârsta de 85 de ani Avraam și 75 Sara, cei doi eroi ai credinței s-au gândit să-l ajute puțin pe Dumnezeu.  Sara a fost, probabil, prima femeie din istorie care a venit cu ideea modernă a mamei purtătoare, dar fără fertilizare in vitro. Dacă Dumnezeu i-a închis pântecul și oricum era deja prea bătrână să mai nască, de ce să nu aibă un copil de la Avraam cu o slujnică mult mai tânără, Agar,  pe care să-l crească apoi ca fiind copilul ei? Chiar și Avraam a fost de acord cu ideea, devenind în sfârșit, la 86 de ani,  tatăl unui fiu pe nume Ismael. Totul părea perfect, cu puțină ingeniozitate umană promisiunea Lui Dumnezeu părea să prindă contur.

Geneza 16:2

Şi Sarai a zis lui Avram: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea.” Avram a ascultat cele spuse de Sarai.

Numai că lucrurile nu aveau să se desfășoare cum și-au propus. Slujnica Agar a realizat că are o carte bună de jucat și că prin fiul dăruit lui Avraam poate să devină mult mai mult decât era. Așa că încă înainte de naștere a început să-și disprețuiască stăpâna, conflictul dintre cele două culminând cu două izgoniri, prima temporară și a doua definitivă a Agarei și a lui Ismael la puțin timp  după nașterea lui Isaac. 

Apoi și cel mai important, nu asta a fost promisiunea Lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu lucrează prin oameni și se așteaptă ca noi să fim împreună lucrători cu El dar numai după planul Lui perfect, descoperit în Cuvânt și nu după planurile noastre. El a promis un fiu al lor, al celor doi Avraam și Sara, nu un fiu adoptat sau doar al unuia dintre ei. De multe ori Dumnezeu nu își duce la îndeplinire planul așa cum vrem noi și când vrem noi. El are metodele Lui și timpul Lui care întotdeauna funcționează cel mai bine.

Eclesiastul 3:11 „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui”.

Efeseni 3:10-11

10 pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,

11 după planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.

Astăzi oamenii au schimbat planul Lui Dumnezeu de mântuire prin Isus  și culmea se așteaptă să funcționeze la fel de bine ca planul Lui veșnic.

Astăzi oamenii au schimbat modul în care „facem” biserică și se așteaptă să funcționeze la fel de bine ca cea făcută după planul Lui veșnic.

Astăzi oamenii nu mai au răbdare și vor să vadă imediat rezultate prin care Dumnezeu să le ateste valoarea și efortul și acceptă orice reacție emoțională drept convertire autentică.

Dar nu așa merge treaba cu Dumnezeu și la final când se va trage linie mulți vor avea o surpriză neplăcută, Isus le va spune că nu îi cunoaște.

Avraam și Sara trebuiau să învețe lecția importantă și pentru noi că făgăduințele Lui Dumnezeu se împlinesc la timpul ales de Dumnezeu și folosind metodele alese de Dumnezeu.

Așa că aveau să mai aștepte călătorind prin pustiu încă 15 ani.

Când imposibilul devine posibil

Geneza 17:1-22

La vremea aleasă de Dumnezeu, când Avraam avea 99 de ani și Sara 89, tot El avea să-și pună în aplicare planul. Da folosindu-i tot pe ei, dar după planul Său. Și începe cu un legământ. Acum nu mai vorbim de o promisiune ci de ceva consfințit legal, de un angajament ferm. Și legământul nu îl privește doar pe Avraam ci și pe Sara și de asemenea pe fiul lor promis, pe Isaac.

Avraam acceptă legământul prin credință, manifestată practic prin tăierea împrejur.

Încă nu complet dar începem să vedem de ce trebuia să fie Sara, nu Agar sau altă femeie. Sara și fiul ei erau parte din legământ, nu Agar și Ismael care și ei aveau să fie binecuvântați dar în alt fel.

Avraam râde în sine lui, la fel și Sara. Geneza 17:17; 18:12

Râsul lor arată necredință, dar de fapt nu era necredință în Dumnezeu ci în ei. Au ajuns în sfârșit în punctul în care nu mai puteau să se bazeze pe ei, ci în totalitate pe Dumnezeu.

Uneori Dumnezeu amână răspunsul la rugăciunile sincere și legitime ale copiilor săi pentru că vrea să le distrugă încrederea în sine, vrea să îi aducă în punctul în care să se încreadă numai în El, numai în Harul Său. Harul Lui nu implică nici măcar o fărâmă de merit din partea noastră. Primirea Harului da, implică ascultare, supunere pentru că dacă Dumnezeu are instrucțiuni specifice prin care beneficiem de harul Său este clar că așa vrea să procedăm. Orice altă cale înseamnă de fapt neascultare, adică necredință. 

Geneza 18:14

„Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.”

Evrei 11:11-12

11 Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.

12 De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.

Acum știm cu toții că nu barza aduce copiii. Ca Isaac să se nască a trebuit ca cei doi să încerce din nou.

Conceperea lui Isaac nu a fost miraculoasă. Da, Dumnezeu a făcut o minune ca o femeie la vârsta Sarei să ducă sarcina, dar conceperea și nașterea au fost cât se poate de naturale, fără proceduri medicale moderne.

Dacă cei doi nu credeau nu mai încercau, faptul că au încercat demonstrează credința lor că Dumnezeu poate acolo unde omul nu mai poate, că împreună cu Dumnezeu imposibilul devine posibil.

Adevăratul plan al Lui Dumnezeu

De ce Sara? De ce Avraam? De ce Isaac și nu Ismael?

Geneza 1:15 Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” 

Matei 1:1 Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Profeția antică din Geneza 1:15 se împlinește în Isus Hristos. El este sămânța Evei, El este sămânța lui Avraam, El este cel care conform planului veșnic al Lui Dumnezeu avea să zdrobească capul șarpelui prin jertfa Sa pe cruce și astfel să aducă iertarea și pace între om și Dumnezeu prin Noul Legământ.

Romani 4:16-25

16 De aceea, moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,

17 după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi.

18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.”

19 Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.

20 El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,

21 deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească.

22 De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire”.

23 Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”,

24 ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă, celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,

25 care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.

Ce învățăm de la Avraam și Sara

Dumnezeu ne iubește și prin harul Său a acceptat jertfa Fiului Său ca ispășire pentru păcatele noastre.

La fel ca Avraam și Sara primim harul său prin credință atunci când renunțăm să-L mai ajutăm pe Dumnezeu, să ne bazăm pe capacitățile noastre și aplicăm exact planul Lui așa cum El ni l-a lăsat prin Evanghelie.

Planul Său cu privire la primirea mântuirii prin credință, pocăință, mărturisire și botez.

Planul Său cu privire la cum trebuie să trăim ca creștini în această lume.

Planul Său cu privire la cum trebuie să „facem” Biserica Sa.

La fel ca Avraam și Sara să învățăm să așteptăm cu răbdare roadele cu încredere deplină că la vremea potrivită Dumnezeu ne va ajuta să le culegem și să ne bucurăm de ele.

Rămâneți în Hristos, rămâneți doar creștini!


duminică, 27 septembrie 2026

Doar creștin: Când Dumnezeu îți cere să pleci!

 

 Când Dumnezeu îți cere să pleci!

Exodul românilor începând cu anii 90  

Astăzi vreau să încep prin a vă duce înapoi în timp, în anii 90 când a început exodul pentru peste 4 milioane de români. Ei  au plecat să caute de muncă în țările bogate din Vest pentru a asigura familiilor lor o viață mai bună. Nu e ușor să începi viața de la capăt într-o țară nouă cu obiceiuri diferite, cu o limbă diferită, cu oameni diferiți. Unii au reușit, alții nu, multe familii s-au destrămat și mulți copii au rămas să fie crescuți de bunici. Povești de succes dar și drame de neimaginat. Și totul pentru o viață mai bună din punct de vedere material, pentru confort și plăcere aici pe acest. Nu este nimic rău în asta, doar că nu asta este totul în viață și mulți dintre ei se întreabă, astăzi, dacă a meritat sacrificiul.

De ce vă spun asta? Pentru că, spre deosebire de românii, care totuși știau unde merg, adică aveau o destinație pe hartă, și un obiectiv clar, occidentul bogat și civilizat, Biblia ne vorbește despre un om care a plecat de acasă fără să aibă habar încotro se îndreaptă. Era mult mai în vârstă decât majoritatea românilor care au plecat din țară, avea deja totul din punct de vedere material și nu a plecat singur, la muncă, ci și-a luat toată familia cu el. Numele lui este Avraam.

🏛️Panteonul Credinței 

Când deschidem Scriptura în Evrei, la capitolul 11, nu putem să nu simțim o tresărire în inimă. Acest capitol este, dacă vreți, „Galeria Celebrităților” sau “Panteonul Credinței” sau lista medaliaților cu aur la “ Olimpiada Credinței”. 

Iar Avraam ocupă un loc central aici. Un scriitor spunea în comentariul său că Avraam a fost primul om al credinței consacrate, prototipul și modelul credinței pentru oamenii din toate epocile.

Dar ce este, de fapt, credința? Permiteți-mi să vă ofer o definiție simplă, un fel de inel de care să prindeți acest concept și să-l purtați cu dvs. în fiecare zi: Credința este încrederea absolută în caracterul și integritatea lui Dumnezeu. Ea nu este o emoție trecătoare, ci o ancoră înfiptă în Cine este Dumnezeu.

A trăi o astfel de credință remarcabilă nu ne cere ca noi să fim niște oameni extraordinari. Cere doar ca, atunci când ne confruntăm cu circumstanțele obișnuite sau extraordinare ale vieții, să ne punem toată încrederea în Dumnezeul Cel Atotputernic și Iubitor și să  facem ceea ce El ne cere. Avraam a devenit un model pentru noi datorită faptului că, atunci când viața a devenit complicată, el a ales să răspundă chemării Lui Dumnezeu, să-și pună încrederea în făgăduințele Lui și să acționeze în ascultare de Dumnezeu. Sunt trei caracteristici ale credinței lui Avraam pe care trebuie să le învățăm  și noi dacă vrem să urmăm exemplul lui.

⚡1: Disponibilitatea de a părăsi  Evrei 11:8

Să privim ce spune Cuvântul în Evrei 11:8: „Prin credință, Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l primească ca moștenire, a ascultat și a plecat, fără să știe unde merge.”

Sunt aici două expresii cheie pe care trebuie să le subliniem cu roșu în inimile noastre, acestea sunt: a fost chemat și a ascultat. Asta înseamnă că, în clipa în care Avraam a înțeles ce îi cere Dumnezeu, a și început să își facă bagajele. Ascultarea lui a fost instantanee.

Gândiți-vă ce a însemnat asta din punct de vedere uman. Un alt scriitor scria că era împotriva oricărui bun simț ca Avraam să părăsească locul familiar, pământul și oamenii pe care îi iubise atâția ani, ca să meargă spre necunoscut.

Arheologii au descoperit că Ur-ul anilor 2000 ÎdH era un oraș civilizat, cu străzi pavate, case cu două etaje și sistem de canalizare.

Dumnezeu nu i-a oferit o vacanță all inclusive într-un resort de lux. I-a spus: „Avraam, mergi într-o țară plină de nisip, unde vei locui în cort. Un cort mare și frumos, dar totuși un cort. Și vei rămâne acolo ca un străin, fără să deții nimic, până când vei schimba cortul cu un mormânt.”

Astăzi oamenii vor să fie invers: ei cheamă, Dumnezeu trebuie să răspundă. Dă-mi Doamne: sănătate, un loc bun de muncă, o mașină frumoasă, soție fotomodel, o vacanță fără ploaie....și lista continuă la nesfârșit. Și după mai vedem, poate o să te urmez. În Biblie nu e așa, Dumnezeu cheamă, noi trebuie să răspundem.

La ce ne cheamă Isus pe noi astăzi?

- În primul rând la mântuire

Romani 5:8  Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.

            Marcu 16:15-16 

           15 „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.

         16 Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.

El s-a sacrificat pentru noi, a murit pe Cruce, a fost îngropat, a înviat după trei zile și acum ne oferă în dar mântuirea. Noi putem să o primim prin credință, pocăință, mărturisire și botez sau putem să o respingem. 

- În al doilea rând suntem chemați să trăim o viață nouă, pe placul Său

Tit 2:11-14

11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat

12 și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie,

13 așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos.

14 El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-și curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.

- În al treilea rând să ÎL slujim în Biserica Sa 

Romani 12:7-8

7 Cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se țină de învățătură.

8 Cine îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie  s-o facă cu bucurie.

- În al patrulea rând suntem chemați să suferim împreună cu El

Romani 8:17 „Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.”

1 Petru 2:20-21 – „20. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.

21. Căci la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui”

Rezumând suntem chemați să fim ucenici ai Lui Hristos, să-L urmăm pe El. Iar asta, da, înseamnă mai întâi renunțare de sine, disponibilitatea de a părăsi orice și pe oricine pentru El și apoi de a-L urma pe El cu încredere oriunde ne va conduce în această viață, indiferent de circumstanțe și provocări.

Luca 14:26-33 

26 „Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său, pe mama sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe frații săi, pe surorile sale, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu.

27 Și oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu.

28 Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârșească?

29 Pentru ca nu cumva, după ce i-a pus temelia, să nu-l poată sfârşi, şi toţi cei ce-l vor vedea să înceapă să râdă de el

30 şi să zică: ‘Omul acesta a început să zidească și n-a putut isprăvi.’

31 Sau care împărat, când merge să se bată în război cu un alt împărat, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii?

32 Altfel, pe când celălalt împărat este încă departe, îi trimite o solie să ceară pace.

33 Tot așa, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate fi ucenicul Meu.

Cel care ne-a poruncit să ne iubim vrăjmașii nu ne spune să ne urâm familia, ci ne avertizează că ucenicia vine cu un cost și că vom fi puși uneori în fața unor alegeri dificile care vor arăta dacă suntem cu adevărat ucenicii Lui.

Atunci când cei din familie se vor rușina cu noi că am ales îl urmăm pe Hristos suntem gata să suferim împreună cu El sau vom ceda presiunii de a ne conforma?

Dar, când credința noastră este încercată, ea crește cu o viteză extraordinară. Nu știu ce provocări sau ce circumstanțe dificile îngăduie Dumnezeu în viața dumneavoastră astăzi. Dar știu că ele vin cu un scop: fie vă vor transforma în oameni amari și nefericiți, fie vă vor șlefui pentru a deveni fii și fiice ale credinței, asemenea lui Avraam.

🌟2: Încrederea deplină în făgăduințele Lui Dumnezeu Evrei 11:10

M-am întrebat adesea: ce l-a motivat pe Avraam să facă acest pas? Nu putea el să-I slujească pe Dumnezeu și în Ur? Era stabilit acolo, avea o reputație, oamenii îl cunoșteau și îl respectau. De ce să riști totul pentru o călătorie prin pustiu?

Răspunsul îl găsim în versetul 10: „Căci el aștepta cetatea care are temelii, al cărei arhitect și ziditor este Dumnezeu.”

Avraam a primit o viziune, un țel, un ideal. Privirea lui nu era ațintită spre nisipul din jur, nici spre greutatea călătoriei sau a statutului de străin, ci era fixată asupra obiectivului final. El a înțeles valoarea Cetății lui Dumnezeu.

El aștepta cetatea, noi o avem deja, suntem noi Biserica Domnului. Sigur nu în forma finală, perfectă, eternă, dar deja putem gusta în Biserică din binecuvântările viitoare. 

Și chiar dacă acum Biserica și cei care fac parte din ea nu arată prea grozav Isus ne asigură că atunci când, la sfârșit,  El o va preda Tatălui va fi perfectă și noi de asemenea.

1 Corinteni 15:24 

În urmă, va veni sfârșitul, când El va da Împărăția în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire și orice putere.

Efeseni 5: 26-27

26 ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,

27 ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.

Avem încredere că așa va fi? Credem noi  că această sămânță minusculă de muștar va crește și se va transforma într-un copac mare? 

Evrei 11:1 ne reamintește: „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.”

Credința este încredere în acțiune. Este un pas făcut înainte spre ceea ce nu vedem cu ochii.

🔥3: Credința adevărată înseamnă acțiune Evrei 11:9

Biblia ne spune simplu că Avraam a plecat, a venit, s-a așezat și a locuit în corturi. Pare un scenariu de film de aventuri, dar pentru el nu a fost deloc simplu, a fost o viață reală, trăită zi de zi în fața tuturor. Într-un oraș mare e ușor să te ascunzi și să selectezi ce vrei ca alții să vadă despre tine, când trăiești la cort viața ta în cele mai mici detalii este expusă tuturor, nu ai cum și ce să ascunzi. 

Dacă suntem sinceri cu noi înșine, trebuie să recunoaștem că lumea, rudele și vecinii noștri nu au nevoie de un spectacol religios, nu au nevoie să vadă niște habotnici religioși care se cred superiori tuturor. Ei au nevoie să vadă o credință reală, trăită sub ochii lor – o credință atât de densă încât aproape că o pot atinge. Așa cum suntem cu bune și cu rele. Nu suntem perfecți dar urmăm un Dumnezeu perfect și călătorim împreună cu El spre perfecțiune.

Credința noastră se vede în fapte concrete. Se vede în modul în care ne punem la dispoziție timpul, resursele, talentele și darurile noastre pentru Dumnezeu. Se vede în prezența noastră la Biserică, Duminică de Duminică. Locul în care trăim trebuie să vadă că pentru noi Biserica nu este o obligație formală de bifat, ci comunitatea unde viețile noastre sunt transformate cu adevărat de puterea lui Dumnezeu.

Când dăruim din ceea ce avem, când suntem acolo unii pentru alții, noi devenim „credință expusă”. Aceasta nu este o călătorie a vinovăției, ci este o călătorie prin credință.

Matei 5:14-16

14 Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.

15 Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă.

16 Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

👋 Concluzii 

Închei acest mesaj lăsându-vă cu două gânduri simple.

În primul rând, există doar două moduri de a trăi această viață. Primul mod, cel mai comun, este să trăiești doar după ceea ce poți vedea cu ochii, atinge cu mâinile și experimenta fizic. Al doilea mod, mult mai rar, este să-ți bazezi viața pe lucruri pe care nu le vezi, știind din experiența lui Avraam că Dumnezeu nu numai că există dar este credincios și nu dezamăgește niciodată.          

În care dintre aceste două moduri trăiești acum? Și în care vrei să trăiești de azi înainte?

În al doilea rând, când Dumnezeu ne cheamă, trebuie să răspundem; când ne făgăduiește, trebuie să avem încredere; când ne poruncește, trebuie să executăm. 

Mai știți jocul “încredere” când cu ochii închiși ne lăsam pe spate sperând că prietenii noștri de joacă vor întinde mâinile și ne vor opri căderea spre pământul dur?

Dumnezeu ne cheamă ca și pe Avraam să-L urmăm prin credință și tot El este acolo cu brațele întinse să ne prindă, dar noi alegem dacă răspundem chemării, dacă avem încredere totală în făgăduințele Lui și dacă acționăm exact așa cum ne cere El.

Vă mulțumesc pentru atenție! Rămâneți în Hristos, rămâneți doar creștini!


vineri, 25 septembrie 2026

Doar creștin: Mitul autonomiei și separării de stat a bisericilor locale neoprotestante

 

Mitul autonomiei și separării de stat a bisericilor locale  neoprotestante

Enunțarea problemei 

În spațiul neoprotestant din Romania, ideea de autonomie a bisericii locale este considerată un pilon fundamental de identitate. Se vorbește des despre independența congregației față de orice ierarhie si despre respingerea subvențiilor de la bugetul de stat pentru salarii, ca o dovada a separării totale de autoritatea laică.

Însă, o analiză atentă a cadrului legislativ din țara noastră revelează o realitate diferită. Exista o discrepanță majoră între conceptul teologic teoretic de independență și realitatea juridică în care funcționează o biserică locală în cadrul unui cult recunoscut de stat. Scopul acestei analize nu este de a ataca o credință, ci de a pune in discuție, pe baza textelor de lege, modul în care mecanismul statal înglobează administrativ comunitățile locale și persoanele care fac parte din momentul în care aceștia dobândesc statutul oficial de membru.

Doctrina autonomiei locale versus structura piramidală

Pentru a înțelege unde apare fractura, să privim spre organizarea internă a cultului baptist și relația sa cu statul. Este cam la fel peste tot, cu mici diferențe, dar am ales pentru studiu baptiștii întrucât istoric ei au fost primii și cei mai zeloși promotori ai ideii de separare  între biserică și stat și chiar au trecut in mărturisirea lor de credință acest principiu. Acesta nu este un atac împotriva credincioșilor baptiști ci o analiză sinceră bazată pe documente. Fiecare este liber să facă parte din orice organizație religioasă dorește dar nu toți știu ce presupune asta din punctul de vedere al relației cu statul.

Modelul de organizare baptist este unul congregațional. Asta înseamnă că decizia într-o biserică locală, care are minim 20 de membrii, aparține adunării generale a membrilor, care își aleg un comitet si un Pastor prin vot democratic. Din start putem observa că modelul lor de organizare este nescriptural și ne întrebăm cum rămâne cu Sola Scriptura dar nu acesta este scopul acestei analize.

Modul lor de organizare  este susținut teologic prin argumentul că biserica răspunde exclusiv în fața lui Dumnezeu. Refuzul sprijinului financiar pentru pastori este prezentat ca o garanție că instituția rămâne necontaminată de interesele politice. Din punct de vedere spiritual, modelul propune o separare clară. Totuși, in lumea reală, nici o entitate colectivă juridică nu poate opera în afara sistemului de drept fără a suporta consecințe juridice.

Mecanismul Legii 489/2006 și integrarea în aparatul de Stat

Să analizăm faptele juridice. In România, dreptul de a funcționa ca un cult recunoscut este reglementat de Legea nr. 489/2006. Conform acestei legi, pentru a dobândi personalitate juridică de utilitate publică și toate drepturile aferente (cum ar fi deținerea de imobile pe numele comunității sau scutirile fiscale), un cult trebuie să aibă un Statut aprobat prin Hotărâre de Guvern.

Aici se produce integrarea oficială. In momentul în care o persoană devine membru oficial într-o biserica locală prin botez și trecerea în registru, ea aderă implicit la Mărturisirea de credință și la Statutul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste. Acest statut, deși elaborat de cult, este valid doar pentru că este recunoscut și asumat de aparatul laic al statului, de către Guvern.

Uniunea nu este o entitate complet izolată, ci o structură legală aflată sub supravegherea Secretariatului de Stat pentru Culte. Deciziile administrative interne, excluderile sau numirile pot face obiectul unor litigii în instanțele civile ale statului. Prin urmare, independența instituțională este limitată: existența legală a întregii structuri depinde in mod direct de recunoașterea acordată de Guvern.

Să privim un caz concret care desființează complet mitul autonomiei. Vi se spune că biserica locală este suverană și că decizia Adunării Generale a membrilor este sfântă, ghidată de Scriptură. Dar ce se întâmplă când apar neînțelegeri și conducerea bisericii decide să excludă un membru incomod? Din punct de vedere spiritual, pastorul și comitetul vor spune că s-a aplicat disciplina bisericească. Însă, din punct de vedere legal, acea excludere este o decizie administrativă a unei persoane juridice. Iar legea română nu permite niciunei instituții sa fie mai presus de lege, adică de tribunalele laice. Persoana exclusă poate merge direct la Tribunalul Civil din județ și poate da în judecata Biserica Baptistă locală, cerând anularea hotărârii de excludere. Și știți ce face judecătorul? Nu se uită în Biblie și nu analizează dacă membrul a sau cât de grav a păcătuit sau nu. El ia la mână Statutul aprobat de Guvern și verifică hârțoagele: A fost convocată Adunarea Generală exact cu numărul de zile prevăzut de lege? S-a asigurat dreptul la apărare? A existat cvorum legal la vot?

Dacă comitetul bisericii a făcut cea mai mica greșeală de procedură birocratică, judecătorul laic – care în particular poate fi ateu, ortodox sau chiar baptist – emite o sentință prin care anulează votul 'fraților', obligă biserica să îl reprimească pe membru în registru și, deseori, dictează daune morale de mii de lei. Întrebarea mea este simplă: unde este autonomia totală a bisericii când un magistrat al statului laic poate anula, printr-o simpla semnătură, decizia suverană a unei comunități creștine?

Acea comunitate locală mai este trupul duhovnicesc al Lui Hristos sau este o organizație a statului? Ambele nu poate fi, deci este ori una ori alta.

Schimbarea de paradigmă: De la mesajul individual la birocrație

Din perspectiva istorică și teologică, îndemnul de a da Cezarului ce este al lui este adresat individului și conștiinței sale, nu este un mandat pentru înființarea de corporații religioase recunoscute de stat.

Când o mișcare spirituală acceptă să devină un cult recunoscut, acceptă și transformarea sa într-o instituție birocratică. Pastorul nu mai este doar un ghid spiritual, ci devine un reprezentant legal în fata autorităților, responsabil de patrimoniu, bugete și conformitate fiscală.

Biserica locală își cedează o parte din suveranitate către structura centrală a Uniunii, iar Uniunea răspunde în fața legislației naționale. Deși se păstrează refuzul banilor pentru salarii, dependența față de sistemul de drept laic, pentru avize, aprobări și recunoașteri oficiale plasează cultul în interiorul rețelei statale, și nu in afara ei.

Se justifică totul cu protecția oferită de stat, dar merită această protecție compromisul?

Așa au făcut primii creștini? Ori s-au mulțumit cu protecția Lui Hristos și au preferat martirajul?

Cadrul constituțional pentru asocierea pură, neinstituțională

Este important de știut că legea română oferă o alternativă pentru cei care doresc o separare totală de stat  și o autonomie reală a bisericilor locale. Articolul 29 din Constituție și Articolul 6 din Legea Cultelor 489/2006 garantează existența „grupării religioase” – o forma de asociere liberă, fără personalitate juridică, care se poate manifesta fără nicio procedură prealabilă sau autorizare din partea statului.

Aceasta este forma pură de autonomie, unde statul nu are nicio pârghie de control administrativ. Totuși, majoritatea comunităților aleg calea cultului recunoscut deoarece forma neorganizată nu permite deținerea de proprietăți, construcții publice, avantaje economice și protecție din partea statului. Este o alegere pragmatică: se cedează o parte din independența administrativă în schimbul recunoașterii și securității juridice oferite de stat. 

Din nou întreb, cu ce preț? Biserica locală este manifestarea vizibilă a trupului duhovnicesc al Lui Hristos sau o organizație a statului? Ambele nu poate fi, deci este ori una ori alta

Concluzia analizei

În concluzie, ideea unei independențe totale în cadrul unui cult recunoscut este contrazisă de realitatea mecanismelor juridice moderne. Statul și legislația sa înglobează și reglementează instituția din momentul în care aceasta solicită drepturi publice. Autonomia rămâne valabilă în planul strict al dogmei și al actelor de cult interne, dar administrativ, integrarea în structura statală este deplină.

Sper ca această analiză  să ofere un punct de pornire pentru o reflecție serioasa asupra raportului dintre credința personală și structurile instituționale. Câți din cei care primesc botezul crezând că devin una cu Hristos știu că prin asta de fapt sunt integrați într-o organizație politico-religioasă legată ombilical de stat?

Vă mulțumesc și vă invit sa lăsați opiniile dumneavoastră argumentate în secțiunea de comentarii. 

Rămâneți în Hristos! Rămâneți doar creștini!


duminică, 23 august 2026

Doar creștin: Te apropii sau de îndepărtezi de Dumnezeu?

 În introducere vreau să vă prezint două personaje imaginare.

Ionel a avut o copilărie  foarte grea cu părinți divorțați, violenți și dependenți de alcool. A luptat din greu să scape de sărăcie și a făcut lucruri care ne-ar face pe mulți dintre noi să ne rușinăm numai gândindu-ne la ele. Dar a reușit! A ajuns în vârful unei afaceri prospere, are o familie frumoasă, locuiește într-o vilă uriașă și conduce o mașină de lux. Dar ceva lipsea, toate acestea nu puteau să-i umple golul din inimă, senzația permanentă de vinovăție și neîmplinire. Dar a aflat ce-i lipsea cu adevărat și acum, totul s-a schimbat. Ionel a devenit ucenicul lui Isus Hristos. A găsit o bucurie pe care nu o credea niciodată posibilă. Având în vedere trecutul său, este total uimit de harul lui Dumnezeu și de iertarea de care se bucură. Nu înțelege de ce nu vine toată lumea la Hristos. Zelul său nu cunoaște limite. Este gata să vorbească cu oricine despre Isus și să ajute pe oricine. L-a găsit pe Dumnezeu și este dispus să facă orice pentru a păstra ceea ce a primit prin har.

Ionuț este creștin de când se știe. S-a născut într-o familie creștină care l-a protejat de lume cât a putut de bine, a crescut în  biserică participând de mic la clasele de copii, la adunările și la toate activitățile bisericii. L-a primit pe Domnul și a fost botezat încă din adolescență, dar după o perioadă de entuziasm lucrurile au început să se schimbe. Deși Ionuț se consideră un creștin născut din nou, în ultima vreme s-a cam plictisit de credința sa. A început să trăiască la limită. Nimic grav sau interzis, doar puțin răsfăț ici și colo. A început să-i privească cu superioritate pe cei din biserică și cu invidie pe cei din lume. Se întreabă câte experiențe a pierdut din cauza vieții sale de creștin. Așa că a decis că are nevoie de o pauză de la toate acestea, să se bucure deplin de viață. Va fi timp suficient să se pocăiască și să-L urmeze pe Domnul în ultima parte a vieții.

Acești doi bărbați se mișcă în direcții opuse. Ionel a început departe de Dumnezeu se îndreaptă spre Dumnezeu, iar Ionuț a început lângă Dumnezeu dar se îndepărtează de Dumnezeu.

La 2 Regi 5 sunt, de asemenea, două persoane care se mișcă în direcții opuse doar că nu sunt imaginare. Ei au trăit în realitate, sunt Naaman și Ghehazi. Naaman este un păgân lepros care a devenit slujitor al lui Dumnezeu, Ghehazi este un slujitor al lui Dumnezeu care a devenit lepros și și-a ratat chemarea.

Povestea lor, pe care o vom analiza în acest mesaj, este relevantă pentru fiecare dintre noi, deoarece cu toții ne îndreptăm într-o direcție sau alta. Fie ne îndreptăm spre Dumnezeu, fie ne îndepărtăm de Dumnezeu. 

Vă rog să deschideți Biblia la 2 Regi 5.

Primele 19 de versete ale acestui capitol povestesc despre Naaman. 

Versetele rămase, de la 20 la 27 vorbesc despre Ghehazi. 

1.Naaman: 

2 Împărați 5:1

1 Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, avea trecere înaintea stăpânului său şi mare vază, căci prin el izbăvise Domnul pe sirieni. Dar omul acesta tare şi viteaz era lepros.

Naaman conducea cea mai puternică armată a acelor vremuri. Mai târziu o să aflăm că era și însoțitorul apropiat al regelui, garda lui personală.

Un om bogat și respectat atât de împărat cât și de supuși. Un om împlinit pe toate planurile.

Avea totul de partea lui, cu excepția unui mic detaliu care amenința să-i răpească tot restul: „era lepros”.

În societatea israelită, leproșii erau necurați. Erau dați afară din sate. Nu se puteau amesteca cu ceilalți. Desigur, sirienii nu respectau Legea lui Moise, așa că Naaman era încă în societatea siriană.

Firește, a căutat un leac însă nu a găsit niciunul. Apoi Dumnezeu avea să intervină în viața lui și totul avea să se schimbe.

De remarcat în mod special este faptul că Naaman nu făcea parte din poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Nu era israelit. Era un păgân, un străin. De fapt, Siria era, la acea vreme, unul dintre dușmanii Israelului. 

Dar Dumnezeu nu domnește numai peste Împărăția Sa. El este suveran peste tot pământul, folosindu-i chiar și pe cei care nu-L cunosc pentru a-Și îndeplini scopurile. Scopul Său în acest moment implica folosirea unor bande de jefuitori sirieni pentru a pedepsi Israelul din cauză că se îndepărtaseră de El și căzuseră în idolatrie. De asemenea Dumnezeu nu a uitat neamurile. Chiar dacă în acele vremuri avea un popor ales, scopului era de a ajunge la toate popoarele, de a-Și face un popor  din toate limbile pământului.

Nu, Biserica nu este o paranteză, un accident în planul Lui Dumnezeu, cum greșit învață unii astăzi, care a apărut doar pentru că Israel, poporul ales, a respins Evanghelia. Biserica este o parte importantă din planul Lui Dumnezeu de a aduce la El oameni din toate neamurile, nu doar unul singur.

2 Împărați 5:2-3

2 Şi sirienii ieşiseră în cete la o luptă şi aduseseră roabă pe o fetiţă din ţara lui Israel. Ea era în slujba nevestei lui Naaman.

3 Şi ea a zis stăpânei sale: „O, dacă domnul meu ar fi la prorocul acela din Samaria, prorocul l-ar tămădui de lepra lui!”

Numele fetiței nu este dat, dar atitudinea ei este extraordinară.

Era o  evreică luată prizonieră în timpul unuia dintre raidurile siriene asupra Israelului. Departe de familie, de poporul lui Dumnezeu, obligată să fie sclavă în casa unor păgâni ea alege să se comporte cum puțini ar fi făcut în situația ei. Vă reamintesc că suntem cu câteva sute de ani înainte de Hristos.

Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte spunea legea sub care trăia fetița.

Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc spune Isus Hristos.

Ea prefigurează caracterul moral creștin cu mult înainte ca creștinismul să existe!

Pentru ea lepra lui Naaman nu era „răzbunarea Domnului”, nu era „Ha, Ha, Dumnezeu nu doarme”, ci era o oportunitate de a face bine, chiar și doar cu o simplă informație: este un proroc care te poate vindeca.

Ce reconfortant că avem un astfel de exemplu. Nu putem fi toți Pavel sau Petru sau Ștefan dar fiecare acolo unde ne-a așezat Dumnezeu putem să fim ca această fetiță. În loc să cârtim împotriva Lui Dumnezeu nemulțumiți de conjunctura neplăcută de moment în care trăim putem alege să fim o binecuvântare, să fim vasul prin care Dumnezeu aduce iertare și alinare unor oameni care au nevoie disperată de Isus.

Fiul Lui Dumnezeu te poate ierta de păcate! Măcar atât, le putem spune oamenilor!

2 Împărați 5:4-6

4 Naaman s-a dus şi a spus stăpânului său: „Fata aceea din ţara lui Israel a vorbit aşa şi aşa.”

5 Şi împăratul Siriei a zis: „Du-te la Samaria şi voi trimite o scrisoare împăratului lui Israel.” A plecat luând cu el zece talanţi de argint, şase mii de sicli de aur şi zece haine de schimb.

6 A dus împăratului lui Israel scrisoarea, care glăsuia aşa: „Acum, când vei primi scrisoarea aceasta, vei şti că îţi trimit pe slujitorul meu Naaman ca să-l vindeci de lepra lui.”

Naaman gândește în întregime după obiceiurile lumii. În lume, relațiile și banii vorbesc, așa că și-a asigurat cea mai bună influență și s-a pregătit să-și cumpere leacul. A luat o scrisoare de recomandare de la cel mai puternic om al momentului și o sumă imensă, pe măsura gravității bolii sale.

O mare problemă în relația cu mulți oameni din lume este spulberarea ideii că își pot cumpăra mântuirea. Mulți cred că pot cumpăra favoarea „Bunuțului”, dacă nu cu banii lor, atunci cu faptele lor bune. Ei nu înțeleg că mântuirea este un dar. Nu poate fi câștigată pentru că este mult prea scumpă pentru oricine să o cumpere.

Isaia 55:1

„Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!

Efeseni 2:8-9

8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.

9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Dar oamenii mândri nu pot să primească harul pentru că harul se primește prin credința care lucrează după adevăr, prin ascultare, prin supunere și asta implică umilință.

2 Împărați 5:7-8

7 După ce a citit scrisoarea, împăratul lui Israel şi-a rupt hainele şi a zis: „Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor şi să înviez, de-mi spune să vindec pe un om de lepra lui? Să ştiţi dar şi să înţelegeţi că el caută prilej de ceartă cu mine.”

8 Când a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că împăratul lui Israel şi-a sfâşiat hainele, a trimis să spună împăratului: „Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Lasă-l să vină la mine şi va şti că este un proroc în Israel.”

Ne-am aștepta ca împăratul unui popor credincios, poporului Lui Dumnezeu să aibă o gândire duhovnicească. Din păcate era doar un politician  care se folosea de Dumnezeu și nu unul care Îl slujea pe Dumnezeu. Dar Elisei era cu adevărat preocupat de poporul său și urmărea cu atenție ce se întâmplă așa că află repede de teama împăratului și îl scapă de problemă. Dar, ne întrebăm, împăratul nu știa că este un proroc în Israel?

2 Împărați 5:9-10

9 Naaman a venit cu caii şi cu carul lui şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei.

10 Elisei a trimis să-i spună printr-un sol: „Du-te şi scaldă-te de şapte ori în Iordan; şi carnea ţi se va face sănătoasă şi vei fi curat.”

Cea mai importantă lecție pe care trebuie să o învețe Naaman este cea a umilinței. Nu te poți apropia de Dumnezeu cu mândrie, asta urăște El cel mai mult.

Naaman ajunge în fața casei lui Elisei și se așteaptă la ceea ce este obișnuit să vadă, protocol, oameni ieșind afară și îngenunchind datorită poziției sale înalte. Se aștepta la un ritual spectaculos de vindecare dar Elisei nici măcar nu vine la poartă. Trimite un slujitor cu un mesaj.

Cu siguranță nu la asta se aștepta Naaman!

Când vine vorba de Dumnezeu, banii și statutul social nu contează.

Sistemul de valori al Împărăției lui Dumnezeu este cu totul diferit de cel al acestei lumi. În Împărăția lui Dumnezeu, cel dintâi va fi cel de pe urmă, și cel de pe urmă va fi cel dintâi. Din păcate ce repede uită asta chiar unii dintre robii Domnului care transformă repede diversele forme de slujire în biserică în funcții și poziții de autoritate.

2 Împărați 5:11-12

11 Naaman s-a mâniat şi a plecat zicând: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii şi va vindeca lepra.

12 Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?” Şi s-a întors şi a plecat plin de mânie.

Naaman era ca mulți alții din ziua de azi. În loc să-L asculte cu umilință pe Dumnezeu când mesajul nu se ridică la înălțimea așteptărilor sale, se înfurie. Cum își permite să mă trateze așa!? Pe mine care am venit de la sute de kilometrii gata să plătesc o avere!

El se aștepta la un spectacol pe măsură statutului și poziției sale, dar în schimb a primit un mesaj de la un slujitor care i-a spus să se ducă să se scalde într-unul dintre râurile noroioase ale Israelului.

Aceste versete ne ilustrează o altă tendință a omului, tendința de a vrea să modifice poruncile lui Dumnezeu. „Să mă spăl? De ce să mă spăl? Pune-l pe proroc să iasă afară, să-și miște mâinile și să mă vindece! Apa nu are puteri vindecătoare. Mai ales râul Iordan! Bine, mă duc să mă spăl, dar după ce mă vindec și  să fie în râul pe care îl aleg eu.”

Instrucțiunile profetului erau simple, nu-i așa? „Scaldă-te în Iordan de șapte ori și trupul ți se va vindeca.” Atunci când Dumnezeu specifică cum să faci voia Sa pentru a beneficia de harul Său nu poți să o faci după propriile reguli.

„Cine va crede și se va boteza va fi mântuit” a spus Domnul Isus!

„Pocăiți-vă și fiecare să fie botezat spre iertarea păcatelor” a spus apostolul Petru inspirat de Duhul Sfânt!

„Prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire” a spus apostolul Pavel inspirat de Duhul Sfânt!

Nu, nu, nu, trebuie doar să crezi! Pocăința, mărturisirea și botezul vin după mântuire, spun unii plini de convingere. Pocăința, mărturisirea și botezul sunt fapte moarte dacă le legăm de primirea mântuirii spun alții amenințând cu degetul.

Dar Domnul Isus și apostolii Săi spun că sunt condiții pentru a primi mântuirea....încerci timid să le amintești.

Ei nu înțelegi tu ce au spus, tu nu ești iluminat de Duhul Sfânt, așa că nu ai cum să ai cunoașterea pe care numai cei aleși o au, spun ei cu superioritate duhovnicească.

O mare problemă în relația cu mulți oameni religioși de astăzi este spulberarea ideii că credința mântuiește singură, fără supunere, fără ascultare, fără fapte. 

Iacov 2:26

După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

Le este așa frică de fapte că au inventat o evanghelie nouă numită „numai prin credință” care din păcate pentru ei și pentru cei care îi cred este diferită de cea unică propovăduită de apostolii Domnului.

Deși sunt opusul celor care cred că-și pot câștiga mântuirea prin fapte sunt  la fel de greșiți.

Evanghelia unică spune că suntem mântuiți prin jertfa unică a Lui Isus Hristos și că primim mântuirea prin ascultare de adevăr, prin supunere, prin credință, pocăință, mărturisire și botez.

2 Împărați 5:13

13 Dar slujitorii lui s-au apropiat să-i vorbească şi au zis: „Părinte, dacă prorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: ‘Scaldă-te şi vei fi curat.’”

Din nou un slujitor i-a vorbit lui Naaman, mai întâi fetița, apoi slujitorul lui Elisei și acum propriul lui slujitor? Există vreun mesaj aici pentru noi? Dacă vrei binecuvântările lui Dumnezeu, trebuie să te apleci!

De fiecare dată când Naaman face un pas către soluția problemei sale, este pentru că a ascultat pe cineva mult sub rangul și poziția sa.

Pentru Naaman, povestea s-a schimbat în acel moment, deoarece el, la fel ca foarte puțini oameni astăzi, era dispus să-și reconsidere poziția. 

2 Împărați 5:14

14 S-a coborât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu, şi carnea lui s-a făcut iarăşi cum este carnea unui copilaş şi s-a curăţit.

În cele din urmă, mândria lui Naaman a cedat. S-a smerit și s-a coborât în râul noroios Iordan și s-a scăldat de șapte ori așa cum i-a cerut Domnul prin proroc. Cum crezi că s-a simțit? Poate puțin prost? Poate puțin jenat? Nu contează cum s-a simțit ci cum a ieșit din apă: vindecat!

Naaman a fost curățit de lepra sa nu pentru că merita sau pentru că a făcut ceva să câștige vindecarea ci pentru că a ascultat de omul Lui Dumnezeu și s-a supus Lui Dumnezeu în condițiile puse de Dumnezeu. 

Dacă vrei cel mai valoros dar de la Dumnezeu, trebuie să îl primești cu umilință în condițiile pe care Dumnezeu le pune nu așa cum își imaginezi tu că trebuie.

2 Împărați 5:15-19

15 Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea lui şi a zis: „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât în Israel. Şi acum, primeşte, rogu-te, un dar din partea robului tău.”

16 Elisei a răspuns: „Viu este Domnul, al cărui slujitor sunt, că nu voi primi.” Naaman a stăruit de el să primească, dar el n-a vrut.

17 Atunci, Naaman a zis: „Fiindcă nu vrei să primeşti tu, îngăduie să se dea robului tău pământ cât pot duce doi catâri, căci robul tău nu mai vrea să mai aducă altor dumnezei nici ardere-de-tot, nici jertfă, ci va aduce numai Domnului.

18 Iată totuşi ce rog pe Domnul să ierte robului tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon să se închine acolo şi se sprijină pe mâna mea, mă închin şi eu în casa lui Rimon – să ierte Domnul pe robul tău când mă voi închina în casa lui Rimon!”

19 Elisei i-a zis: „Du-te în pace!” După ce a plecat Naaman de la Elisei şi a fost la o depărtare bunicică

De data asta nu merge la Elisei ca să cumpere ceva ci ca să-și manifesteze bucuria și recunoștința.

Recunoștința mărturisită față de Hristos este o caracteristică a celor mântuiți. Ei nu își pot ascunde bucuria mântuirii. 

Naaman  nu a fost vindecat doar de lepră ci a ajuns să fie închinător al lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne mântuie ca să rămânem la fel ci ca să ne transforme în închinători adevărați ai Săi. Și făcând asta  Dumnezeu nu-l scoate din mediul lui, nu îl mută în Israel într-un mediu religios sigur ci îl lasă acolo unde era, printre păgânii idolatri.

Mai mult îi permite să intre într-un templu păgân și să îngenuncheze împreună cu regele Siriei în fața lui Rimon, un zeu păgân. Asta sună groaznic pentru religioșii legaliști de astăzi care își clădesc relația cu Dumnezeu pe izolarea de societate prin reguli autoimpuse de genul „ Nu lua, nu gusta, nu atinge”. 

Coloseni 2: 20-23

20 Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea:

21 „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru”?

22 Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti,

23 au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de niciun preţ împotriva gâdilării firii pământeşti.

Dumnezeu știe unde suntem, chiar El ne-a pus acolo și ne va da harul să rămânem neîntinați de lume fără să ieșim din lume prin acea atitudine de superioritate a unora care se cred super sfinți.


Acum să ne îndreptăm atenția către tipul care merge în direcția opusă:

2.Ghehazi: Îndepărtarea de Dumnezeu.

Ghehazi era slujitorul lui Elisei, omul Lui Dumnezeu, care l-a rândul său a fost slujitorul lui Ilie. Ce destin minunat Îi pregătise Domnul lui Ghehazi, să continue lucrarea lui Ilie și a lui Elisei marii proroci.

Dar spre deosebire de Elisei care a stat cu ochii numai pe mantaua de păr a lui Ilie, Ghehazi a pus ochii pe alte haine, hainele scumpe, fine și frumoase aduse de bogatul comandant sirian.

El era probabil slujitorul menționat în versetul 10 pe care Elisei l-a trimis să se ocupe de Naaman. Deși numele său nu este menționat, putem fi siguri că era acolo, admirând bogăția lui Naaman cu dor și invidie. Aceasta avea să se fie pentru el o ispită copleșitoare.

2 Împărați 5: 20-27

20 Ghehazi, slujitorul lui Elisei, omul lui Dumnezeu, a zis în sine: „Iată că stăpânul meu a cruţat pe sirianul acela, Naaman, şi n-a primit din mâna lui ce adusese. Viu este Domnul că voi alerga după el şi voi căpăta ceva de la el.”

21 Şi Ghehazi a alergat după Naaman. Naaman, când l-a văzut alergând după el, s-a dat jos din car ca să-i iasă înainte şi a zis: „Este bine totul?”

22 El a răspuns: „Totul este bine. Stăpânul meu mă trimite să-ţi spun: ‘Iată că au venit la mine doi tineri din muntele lui Efraim, dintre fiii prorocilor, dă-mi pentru ei, te rog, un talant de argint şi două haine de schimb.’”

23 Naaman a zis: „Fă-mi plăcerea şi ia doi talanţi.” A stăruit de el şi a legat doi talanţi de argint în doi saci, împreună cu două haine de schimb, şi a pus pe doi din slujitorii săi să le ducă înaintea lui Ghehazi.

24 Ajungând la deal, Ghehazi le-a luat din mâinile lor şi le-a pus în casă. Apoi a dat drumul oamenilor acelora, care au plecat.

25 După aceea s-a dus şi s-a înfăţişat înaintea stăpânului său. Elisei i-a zis: „De unde vii, Ghehazi?” El a răspuns: „Robul tău nu s-a dus nicăieri.”

26 Dar Elisei i-a zis: „Oare n-a fost duhul meu cu tine când a lăsat omul acela carul şi a venit înaintea ta? Este oare acum vremea de luat argint, haine, măslini, vii, oi, boi, robi şi roabe?

27 Lepra lui Naaman se va lipi de tine şi de sămânţa ta pentru totdeauna.” Şi Ghehazi a ieşit dinaintea lui Elisei plin de lepră, alb ca zăpada.


Ghehazi gândește ceva de genul: „Ce bine mi-ar prinde niște bani! Dacă Stăpânul meu e prea mândru să-i ia, eu sigur nu sunt. În plus, cât de multe am putea face pentru cauza lui Dumnezeu dacă i-am avea.”

Ioan 12:5 „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor?” a zis Iuda după ce Maria s-a închinat Domnului Isus spălându-I picioarele cu un litru de mir scump și ștergându-L cu părul său.

Păcatul făcut atrage păcatul următor.

Minciuna atrage încă o minciună! Problema cu minciuna este că aproape întotdeauna este nevoie de o altă minciună pentru a o acoperi pe cea dinainte. Mincinosul este prins în propria capcană. Și mai important, pe Dumnezeu nu Îl putem păcăli.

Ghehazi a încercat să facă ca propria sa dorință să pară voia lui Dumnezeu. A dorit ceva atât de mult încât a invocat numele și scopurile Domnului pentru a-l obține. A folosit numele lui Dumnezeu pentru a manipula circumstanțele în beneficiul său. La fel ca Anania și Safira, la fel ca Simon magul, la fel ca mulți care văd în darul Lui Dumnezeu o oportunitate de câștig personal pentru ei.

1 Timotei 6:6-10

6 Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.

7 Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.

8 Dacă avem dar cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.

9 Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare.

10 Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.

Isaia 55:1 nu este doar pentru cei care primesc cuvântul ci și pentru cei care îl oferă.

Dacă Ghehazi s-ar fi oprit să calculeze costul faptei sale, adică faptul că își prostitua viața cerând doi saci de argint și două umerașe cu haine, nu ar fi cedat ispitei atât de ușor. Dar a crezut, așa cum fac mulți oameni astăzi, că poate scăpa nepedepsit cu „doar de data asta”, „voi face asta doar acum, apoi niciodată.” Nu se așteptase  ca judecata să vină atât de repede. Într-un minut se felicita pentru mușamalizare, iar în următorul este acoperit de lepră din cap până în picioare.

În timp ce Ghehazi ieșea împleticindu-se pe ușa acelei case, îndreptându-se spre locuri necunoscute, lipsit de chemarea sa, arzând de regretul care vine întotdeauna prea târziu, mă întreb dacă nu cumva i-au trecut prin minte cuvintele din Eclesiastul 8:11

„Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău..”

Judecata e departe, nu-i așa? Da, așa pare. Mulți se bazează pe asta. Și mai mulți nici măcar nu cred că va fi o judecată. Dar sigur va fi, Domnul Isus a promis. 

2 Petru 3:9-10

9.Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

10 Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.

Da, dar copii Lui Dumnezeu nu-și pot pierde mântuirea spun adepții evangheliei „numai prin credință”. Odată mântuit ești pentru totdeauna mântuit adaugă ei.

Spuneți-i lui Ghehazi că nu e plin lepră, e doar o depigmentare temporară a pielii.

Spuneți asta Duhului Sfânt care a inspirat aceste cuvinte:

Evrei 6:4-6

4.Căci cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt

5. şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor,

6. şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.

Concluzie

Am văzut doi bărbați care mergeau în direcții opuse. Naaman se îndrepta spre Dumnezeu, iar Ghehazi se îndepărta de Dumnezeu. În ce direcție te îndrepți tu?

Dacă te îndrepți spre Dumnezeu, atunci te încurajez să-L urmezi din toată inima ta prin credință, acea credință care lucrează după adevăr, în supunere totală. Nu vei fi dezamăgit.

Dacă te îndepărtezi de Dumnezeu, atunci te chem să te oprești din apostazie și să te gândești la căile tale cât mai ai timp. Judecata rapidă a lui Ghehazi pare a fi o excepție, dar nu este. Oamenii mor brusc și au mereu schimbări de situație. Nu știi cum va fi situația ta nici măcar peste o oră. Și oricum va fi o judecată a tuturor.

Te apropii de Dumnezeu sau te îndepărtezi?


sâmbătă, 15 august 2026

Doar Creștin: Cum are loc nașterea din nou?

Nașterea din nou este acea transformare radicală a minții și vieții fără de care nu putem intra în împărăția Lui Dumnezeu și fără de care nu putem avea roadele Duhului Sfânt din care cea mai importantă este dragostea.

Isus spune că nașterea din nou este din apă și din Duh.

Ce a vrut să spună? Ce rol au cele două elemente, unul de pe pământ-apa și unul din cer-Duhul Sfânt în nașterea din nou.

Sau poate a folosit un limbaj simbolic și se referă la cu totul altceva.

Isus îi spune lui Nicodim dar și nouă tuturor că fundamentul nașterii din nou este jertfa Sa mântuitoare și că putem beneficia de această jertfă primind harul Său prin credință, acea credință autentică care se manifestă prin supunere, acea credință care lucrează după adevăr.

Același Isus care spune la Ioan 3:16 că suntem mântuiți prin credință spune la Marcu 16:15-16: 

„Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptura”. 

Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.” 

Culmea, aici chiar avem un rezumat al Evangheliei pentru că sunt printre ultimele cuvinte adresate de Isus apostolilor înainte de înălțarea Sa la Cer.

Stai puțin! 

Dacă Ioan 3:16 este „evanghelia în miniatură” și Isus spune că trebuie să credem pentru a fi mântuiți, de ce tot El spune în Marcu 16:16 că trebuie să credem și să fim botezați în apă pentru a fi mântuiți? 

Se contrazice Isus în declarații? Nu, El nu s-a contrazis nici măcar o dată.

Sau poate că El a vorbit deja despre apă în contextul mai larg al lui Ioan 3:16? 

Vă amintiți de „născut din apă” din Ioan 3:5? Dacă prin „apă” Isus se referea la botez, adică cufundarea în apă, atunci contradicția pur și simplu dispare.

Dar asta este imposibil! De sute de ani ni se repetă că botezul nu are nici o legătură cu nașterea din nou și că nu putem adăuga nimic la credință pentru a primi mântuirea!

Dacă nașterea din nou este atât de importantă așa cum am stabilit deja că a afirmat Isus, este vital să înțelegem ce a vrut El să spună prin expresia „născut din apă și din Duh”. Și pentru a face asta trebuie să renunțăm la orice fel prejudecată confesională, să dăm jos ochelarii de cal ecleziastici și să privim doar la Sfânta Scriptură căutând să înțelegem exact mesajul Lui Isus. Repet și subliniez, subiectul nașterii din nou este atât de important încât nu ne permitem să greșim, așa că nu contează ce spun oamenii despre asta ci doar ce spune Isus, cel care a inventat acest concept.

Cu privire la ce a vrut să spună prin „Duh” este unanimitate, toți înțelegem că se referă la Duhul Sfânt și la implicarea Sa în transformarea radicală pe care o cere de la fiecare prin nașterea din nou. Pur și simplu fără puterea și călăuzirea Duhului Sfânt este imposibil să experimentăm o naștere din nou autentică. Carnea, adică firea pământească nu poate moșteni Împărăția Lui Dumnezeu. O spune clar Isus la 

Ioan 3:6 

„Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh”

Matei 26:41

„Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă”

Ioan 6:63

„Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă”

O spune și apostolul Pavel la 1 Corinteni 15:50

„Ce spun eu, fraţilor, este că nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.”

Dar atunci nu este suficient Duhul? Ce rol are apa? Sau ce a vrut să spună prin apă dacă a folosit cuvântul simbolic?


Cu privire la ce a vrut să spună prin „apă” părerile sunt împărțite și în principal sunt două abordări diferite.

1.Categoria celor care cred că cuvântul „apă” este un simbol pentru altceva. 

Ei spun că Isus folosește cuvântul apă în mod simbolic referindu-se de fapt la cu totul altceva. Și aici părerile sunt împărțite și avem  două subcategorii.

- Unii spun că Isus se referă de fapt la apa din burta mamei, la lichidul amniotic în care stă orice copil până la naștere. Adică pentru a ne naște din nou trebuie mai întâi să ne naștem din apa-lichid amniotic și apoi cândva din nou din Duhul Sfânt. Cum contextul imediat nu arată că acesta ar fi sensul cuvântului apă ar trebui să găsim alte pasaje din Biblie unde se face această asociere sau de unde putem deduce asta.

Prima problema este că nu există nicăieri în Sfânta Scriptură o astfel de asociere. 

A doua problemă este exprimarea redundantă. Este clar că mântuirea, nașterea din nou, se adresează ființelor umane păcătoase și responsabile de faptele lor, adică celor care au trecut deja prin procesul nașterii naturale care implică lichidul amniotic. De ce să repete Isus ca fiind necesar ceva ce deja avem în mod natural?

A treia problemă ridicată de această interpretare este că implică două nașteri dar Isus nu vorbește nicăieri despre două nașteri din nou, una naturală din apa-lichid amniotic  și alta din Duh și nici măcar despre una în două etape ci despre o singură naștere din nou, de sus, a oamenilor păcătoși și care are loc o singură dată și care este atât din apă cât și din Duh. 

- Alții spun că Isus a folosit cuvântul apă ca un simbol pentru Cuvânt arătând rolul extrem de important pe care îl are Cuvântul Lui Dumnezeu în primirea mântuirii.

Cum contextul imediat nu arată că acesta ar fi sensul cuvântului apă ar trebui să găsim alte pasaje din Biblie unde se face această asociere și, da, sunt câteva.

Apostolul Pavel spune că puterea de mântuire a Lui Dumnezeu pentru cei ce cred a fost pusă în Evanghelie și că neprihănirea se capătă prin credință.

 Romani 1:16-17

16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului;

17 deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”

Apostolul Petru spune că suntem născuți din nou dintr-o sămânță care nu poate putrezi, referindu-se la Duhul Sfânt, prin Cuvântul Evangheliei despre care, de asemenea, spune că este viu și rămâne în veac.

1 Petru 1:18-25

18 căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,

19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.

20 El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi,

21 care, prin El, sunteţi credincioşi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.

22 Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii din toată inima,

23 fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.

24 Căci orice făptură este ca iarba şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos,

25 dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.

Chiar Isus spune la Matei 13:19-23 că sămânța care produce roade în solul fertil este Cuvântul Evangheliei care produce roadele Duhului  în inimile bune. Da, Cuvântul Domnului are un rol esențial în primirea mântuirii de către orice om. Credința vine în urma auzirii cuvântului. Cuvântul este „sabia Duhului” este instrumentul prin Duhul Lui Dumnezeu ne vorbește și ne instruiește. Dar tocmai Cuvântul Domnului ne trimite la apa botezului prin poruncile directe ale Lui Isus din Evanghelii, prin exemplele de convertiri relatate în Faptele Apostolilor și prin explicațiile din epistole așa că nu putem exclude porunca botezului în apă pentru iertarea păcatelor din mesajul de bază al Evangheliei chiar dacă unii încearcă asta din răsputeri.

Dacă Evanghelia prin care Filip l-a propovăduit pe Isus famenului etiopian nu cuprindea și învățătura despre botezul în apă cum putea famenul să exclame : „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?”  Fapte 8:26-39

De unde știa famenul despre botez dacă propovăduirea Lui Isus nu cuprindea și învățătura despre botez?

Dacă Evangheliei prin care Anania trimis de Domnul Isus l-a instruit pe Saul cum să devină Pavel nu cuprindea și porunca despre botez de ce Anania i-a cerut asta lui Saul? 

Fapte 22:16

Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.

A vorbit Anania de la sine sau i-a transmis Cuvântul Domnului?

Nu credea deja Saul în acel moment? Nu Îl văzuse deja pe Domnul? Nu se pocăise postind și rugându-se trei zile? Ba da dar a mai fost nevoie de ceva, de botez, pentru a se naște din nou.

Și atunci ne întrebăm de ce ar fi folosit Isus cuvântul apă ca simbol pentru  Cuvântul care ne întoarce apoi la apa apă!?

De fiecare dată când Isus a folosit un cuvânt în mod simbolic a venit și cu explicații ca să arate ce a vrut să spună.

La Ioan 3:8 folosește cuvântul vânt ca simbol pentru Duhul Sfânt și știm asta pentru că textul ne spune. 

La Ioan 7:37-38 folosește chiar cuvântul apă ca simbol pentru Duhul Sfânt și știm asta pentru că textul ne spune.

La Matei 13:19-23 folosește cuvântul sămânță ca simbol pentru Cuvânt și știm asta pentru că textul ne spune.

La Ioan 3:5 folosește cuvântul apă în legătură cu nașterea din nou și nu vine cu nici o explicație ulterioară prin care să ne arate că l-ar fi folosit ca simbol pentru altceva.

Și atunci de să facem noi astfel de speculații? 

De ce să nu acceptăm pur și simplu ce ne spune El? Doar pentru că nu se potrivește cu acea teoria despre mântuire care exclude categoric orice altceva în afară de credință? 

Și totuși, dacă nașterea din nou este de sus de ce ar implica Isus în ea ceva atât de pământesc cum este apa, ceva atât de „material”? 

Când Isus i-a întrebat pe farisei de unde venea botezul lui Ioan ei nu au răspuns.

Matei 21:25-27

25. Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni?” Dar ei vorbeau între ei și ziceau: „Dacă vom răspunde: ‘Din cer’, ne va spune: ‘Atunci de ce nu l-ați crezut?’ 26. Și dacă vom răspunde: ‘De la oameni’, ne temem de norod, pentru că toți socotesc pe Ioan drept proroc.” 27. Atunci au răspuns lui Isus: „Nu știm!” Și El, la rândul Lui, le-a zis: „Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.

Noi știm însă că venea de la Dumnezeu adică de sus, din cer, pentru că Isus ne confirmă asta. Și mai știm că deși venea de sus implica ceva foarte pământesc și anume cufundarea în apă și chiar Mântuitorul despre care, de asemenea, știm că a venit din cer a fost botezat de Ioan în apă.

Altă dată un păgân, un general sirian, Naaman, s-a cufundat de 7 ori în Iordan și a fost vindecat de lepră (2 Împărați 5:1-19). Apa Iordanului l-a spălat pe sirian de lepră? Împăratul lui Israel l-a curățit? Prorocul Elisei  l-a vindecat? Nu, ci chiar Dumnezeu. Când a făcut Dumnezeu minunea?  Când a citit împăratul scrisoarea de recomandare? Când era pe drum spre Elisei? Când a auzit cuvintele prorocului? Când s-a cufundat prima oară în apă? Sau când s-a cufundat a 7-a oară? Da, minunea s-a produs exact când a făcut tot ceea ce Dumnezeu i-a transmis prin intermediul prorocului că trebuie să facă!

Și noi avem la Ioan 3:1-22 mai mult decât un proroc îl avem pe Fiul Lui Dumnezeu. 

A fost Isus cel venit din cer pe pământ Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat?

A demonstrat că așa a fost! Toate semnele și minunile făcute de El inclusiv învierea Sa glorioasă asta ne arată!

A fost Isus cel venit din cer pe pământ om adevărat din om adevărat? 

Bucuria Lui, plânsul Lui, foamea Lui, setea Lui, oboseala Lui, suferința Lui și în cele din urmă moartea Lui arată că da, a fost om deplin.

Nu jumătate Zeu și jumătate om ca eroii din mitologia greacă ci în deplinătate atât Dumnezeu cât și om.

Și dacă Cel care este Dumnezeu întrupat adică în același timp atât ceresc cât și pământesc ne spune că nașterea din nou implică atât ceva ceresc, Duhul Sfânt, cât și ceva pământesc, adică apa, de ce ne îndoim de El. De ce li se pare unora imposibil de acceptat?


2. Categoria celor care cred că apa din Ioan 3:5 înseamnă chiar apă, apa botezului. Și aici avem două subcategorii.

- Cei mai mulți, cred atât de mult în puterea apei încât au uitat de credință și de celelalte condiții pe care Isus le cere înainte de cufundarea în apă. 

Concentrarea excesivă asupra efectelor botezului, combinată cu factori istorici şi politici, a dus la ritualizarea sa, la transformarea botezului într-o „sfântă taină” adică într-un act cu putere în sine în care apa sfințită deține rolul purificator. 

Isus a specificat clar că fundamentul nașterii din nou este jertfa Sa mântuitoare așa că nu putem transfera apei puterea și rolul jertfei Lui Hristos. Sângele Lui Hristos, sângele noului legământ este cel care ne purifică, apa este doar mediul unde ne identificăm cu Isus în moartea, îngroparea și învierea Lui, nicidecum agentul purificator.

Astfel s-a trecut cu vederea prea uşor peste faptul că botezul îşi produce efectele numai dacă este făcut în condiţiile pe care Hristos şi apostolii le-au enunţat și anume dacă este precedat de credință, pocăință și mărturisire.

Din păcate, pentru mulți botezul a devenit un ritual cu putere în sine care produce nașterea din nou indiferent de credința, pocăința și mărturisirea celui botezat intrând astfel în contradicție directă cu poruncile Lui Isus și practica bisericii de la început.

-Ultima categorie este a celor puțini care cred că apa din Ioan 3:5 înseamnă chiar apă dar care știu de asemenea că fundamentul nașterii din nou este Jertfa Lui Isus și că credința autentică este cea care se supune Lui Isus, că puterea mântuitoare a Evangheliei  stă în ascultarea de El prin împlinirea poruncilor Sale, mai precis prin credință, pocăință, mărturisire și botez.

Și totuși de ce a ales Isus tocmai apa?

„...Părinte, dacă prorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: ‘Scaldă-te şi vei fi curat.’”(2 Împ.5:13) 

„După aceea, Isus şi ucenicii Lui au venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza” ( Ioan 3:22)

Continuare naturală a discuției cu Nicodim este ignorată de cei mai mulți comentatori ai scripturii dar ea este acolo, dacă suntem studenți serioși ai bibliei nu putem trece cu vederea versetul 22.

Teoria din discuția cu Nicodim se transformă în practica botezului cu ucenicii. Așa se închide cercul.

La Ioan 3:1-22 Isus ne învață că pentru a vedea=a intra în Împărăția lui Dumnezeu = a primi mântuirea= a primi iertarea păcatelor trebuie să ne naștem din nou, că nașterea din nou are ca fundament jertfa Sa și că se face prin credință din apă și din Duh. 

Asta nu este opțional, este absolut obligatoriu, El subliniază repetat că trebuie, nimeni nu poate intra în Împărăția Sa fără să fie născut din nou, din apă și din Duh. 

La Marcu 16:15-16 Isus spune că pentru a fi mântuiți trebuie să credem și să fim botezați în apă. 

La Matei 28:19-20 Isus spune că pentru a deveni ucenici ai săi trebuie să fim botezați în apă.

La Romani 6:3-6

3. Nu știți că toți câți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui? 4. Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă. 5. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. 6. Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului,

Galateni 3:26-27

26. Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus. 27. Toți care ați fost botezați pentru Hristos v-ați îmbrăcat cu Hristos.

Coloseni 2:11-13

11. În El ați fost tăiați împrejur nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământești, 12. fiind îngropați împreună cu El prin botez și înviați în El și împreună cu El prin credința în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morți. 13.Pe voi, care erați morți în greșelile voastre și în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viață împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greșelile.

Apostolul Pavel spune că identificare cu moartea și învierea Lui Isus, îmbrăcarea cu Isus și circumcizia spirituală a inimii făcută de Duhul Sfânt au loc prin și în timpul botezului în apă, nici înainte nici după.

De ce? Pentru că acolo se întâlnesc apa și Duhul nașterii din nou așa cum a poruncit Isus.

Nu doar apă și Nu doar Duh ci apă și Duh împreună. 

Cufundare duhovnicească în Hristos nu poate fi separată și nu poate să preceadă cufundarea în apă pentru că atunci la botezul în apă are loc iertarea păcatelor și nașterea din nou prin primirea făgăduinței Duhului Sfânt ca locuire în fiecare credincios.

Cum au înțeles și au pus în practică apostolii nașterea din nou vedem chiar de la începutul bisericii când 3000 de oameni au devenit primii creștini, adică primii născuți din nou?

Fapte 2:37-44

37 După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”

38 „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

39 Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”

40 Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”

41 Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.

42 Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.

43 Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.

44 Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte.


La Fapte 2:44 se face referire la cei ce credeau. Cine erau aceștia? Putem să-i identificăm cu exactitate? Evident că da!

Erau cei care crezând și primind propovăduirea lui Petru s-au pocăit și au fost botezați în apă și astfel adăugați la grupul ucenicilor (Fapte 2:41)

Erau cei cărora Petru le spusese să se mântuiască (Fapte 2:40)

Erau cei cărora Petru le spusese să se pocăiască și să fie botezați spre iertarea păcatelor și pentru a primi darul Duhului Sfânt (Fapte 2:38) 

Erau cei care având inimile străpunse de mesajul evangheliei au întrebat: ce să facem? (Fapte 2:37)

Erau cei care în acea zi minunată au crezut în Isus cel predicat de apostoli și s-au născut din nou din apă și din Duh.

Au pus ei întrebarea greșită când au întrebat ce să facă? 

Au avut ei vreun merit că au făcut exact ce le-a cerut apostolul Petru și au intrat în apă? 

Nicidecum, au fost doar niște robi ascultători.

S-a schimbat între timp mesajul Evangheliei și implicit nașterea din nou? 

De ce a ales Isus apa în loc de orice altceva?

Până la urmă chiar nu contează de ce a ales apa. 

Putea să fie orice altceva. 

Este strict alegerea Lui.

Ceea ce contează este dacă noi Îl credem și acceptăm alegerea Lui, ne supunem Lui și astfel pe baza jerfei Lui ne naștem din nou din nou din apă și din Duh și primim viață veșnică.

Ceea ce contează este dacă noi nu Îl credem și respingem alegerea Lui și atunci indiferent de cât de savante sunt explicațiile prin care justificăm asta rezultatul este același osânda veșnică.

Până la urmă apa este un test simplu de încredere, dar cu consecințe eterne.

Ne punem încrederea în Isus cel înviat acceptând nașterea din nou așa cum a învățat-o El sau ne punem încrederea în teoriile savante ale cărturarilor și fariseilor zilelor noastre?


Doar creștin: Când Dumnezeu îți cere imposibilul !

  Când Dumnezeu îți cere imposibilul ! Românca Adriana Iliescu  a devenit celebră la nivel internațional după ce, în ianuarie 2005, a dat na...