Isus și nașterea din nou (Ioan 3:1-22)

 

Isus și nașterea din nou (Ioan 3:1-22)

I. Întâlnirea de la miezul nopții ( Ioan 3:1-2)

Nicodim un fruntaș al iudeilor, fariseu, membru în sinedriu, om educat puternic și respectat de întreaga comunitate a venit într-o noapte la Isus. Era uimit ca mulți alții de minunile pe care le făcea Isus dar nu înțelegea cine este El cu adevărat așa că a decis să-L cunoască personal și a ales să facă asta noaptea pentru a nu-și risca reputația în fața celorlalți farisei. Dialogul cu Isus nu avea însă să se desfășoare așa cum plănuise pentru că Isus se folosește de el pentru a transmite tuturor oamenilor, o învățătură esențială a evangheliei Sale și anume cea despre „nașterea din nou”.

II. Necesitatea nașterii din nou ( Ioan 3:3,5,7)

Isus trece peste introducerea politicoasă a lui Nicodim și răspunde la o întrebare pe care acesta nici nu o rostise dar care cu siguranță îl frământa: cum poate intra cineva în Împărăția Lui Dumnezeu?

Era mare lucru ca un învățător al Legii să aibă asemenea frământări așa că Isus trece direct la subiect și repetă de trei ori întărind de două ori și cu formula „adevărat, adevărat îți spun” că nașterea din nou este absolut necesară pentru a accede în Împărăția Lui Dumnezeu.

Poate cineva să vadă Împărăția Lui Dumnezeu fără să fie născut din nou?

Poate cineva să intre în Împărăția Lui Dumnezeu fără să fie născut din nou?

Poate cineva să aibă viața veșnică fără să fie născut din nou?

Poate cineva să aibă iertarea păcatelor, mântuirea fără să fie născut din nou?

Poate cineva să fie creștin, ucenicul Lui Isus fără să fie născut din nou?

Isus spune clar și răspicat: Trebuie să vă nașteți din nou!

III. Fundamentul nașterii din nou ( Ioan 3:4,6,8-20)

„Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” a întrebat Nicodim manifestându-și nedumerirea și confuzia totală în care se afla. Știu că mulți zâmbesc ironic când citesc aceste versete și zic „măi dar Nicodim ăsta era așa prostuț de nu înțelegea că nu despre o naștere fizică vorbește Isus ci despre o transformare radicală și totală a vieții?”

Ei bine Nicodim nu era doar un bun cunoscător al Legii ci și un om înțelept așa că să-i acordăm prezumția că a înțeles faptul că Isus cerea o transformare radicală a vieții doar că nu știa și nu înțelegea cum se poate face asta. Dacă realitatea că era născut fizic în poporul ales de Dumnezeu și faptul că toată viața a căutat să înțeleagă și să urmeze poruncile Lui Dumnezeu din Lege nu îi asigurau mântuirea cum era posibil să aibă loc această naștere din nou la care îl cheamă Isus? Nicodim credea că pentru el e prea târziu, că era imposibil să se mai schimbe, din nefericire el uitase că pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil.

„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” (Geneza 18:14)

Isus trece peste necredința lui și îi explică fundamentul nașterii din nou și anume faptul că de vreme ce omul nu se poate sui la Cer prin merite personale, Fiul omului a coborât din cer pe pământ unde, asemenea șarpelui de bronz înălțat de Moise pentru salvarea israeliților avea să fie crucificat și înălțat ca o jertfă pentru ca cei care cred în El să nu piară ci să aibă viața veșnică.

Nicodim este printre primii și puținii oameni cărora Isus le descoperă direct scopul venirii sale pe pământ și anume de a fi jertfa de răscumpărare pentru păcatele oamenilor. Ba mai mult îl învață și cum poate accesa această mântuire și anume prin credința în El.

Dar la ce fel de credință face Isus referire?

Ce înseamnă până la urmă să credem în El?

Mulți oameni spun că afirmația Lui Isus din Ioan 3:16 este tot ce trebuie să știm din Biblie pentru a fi mântuiți. Este adesea numită „evanghelia în miniatură” sau „evanghelia în rezumat” și, pornind de la această perspectivă se trage concluzia că tot ce trebuie să facem pentru a fi mântuiți este să credem în Isus mai specific asta rezumându-se doar la acceptarea faptului că Isus este singurul Fiu al Lui Dumnezeu și că a murit și înviat pentru noi. Orice altceva (dacă există altceva) vine după mântuire, după nașterea din nou. Unii, ducând această concluzie și mai departe, spun că orice altceva inclusiv dorința de a asculta de poruncile directe ale lui Hristos, este, de asemenea, opțională.

Concluzia lor este că suntem mântuiți doar prin credință sau numai prin credință.

Vă sună cunoscut, nu? „Sola Fide” a ajuns deviza fundamentală a sutelor de milioane de adepți ai religiilor protestante și neoprotestante.

Dar asta a vrut, oare, Isus să spună aici?

Același Isus care spune la Ioan 3:16 că suntem mântuiți prin credință i-a spus orbului din naștere după ce i-a uns ochii cu tină: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” și orbul a văzut doar după ce a făcut ce îi poruncise Isus așa cum vedem la Ioan 9:1-12

Același Isus care spune la Ioan 3:16 că suntem mântuiți prin credință i-a spus tânărului bogat: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă” și deși Isus l-a iubit nu i-a dat mântuirea din cauză că acel om a refuzat să facă ce i s-a poruncit așa cum vedem la Marcu 10:17-27.

Același Isus care spune la Ioan 3:16 că suntem mântuiți prin credință ne spune, de data asta tuturor, la Luca 13:5 „Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”

Același Isus care spune la Ioan 3:16 că suntem mântuiți prin credință ne spune, de data asta tuturor, la Matei 10:32-33 “De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.”

Se contrazice Isus în declarații? Sau se referă la acel fel de credință care se supune voii Sale care lucrează prin pocăință și Îl mărturisește înaintea oamenilor?

Trecând peste faptul că nicăieri în text și de fapt nicăieri în Biblie nu apare “numai” sau “doar” prin  credință referitor la primirea mântuiri contextul puțin mai larg, Ioan 3:19-21 ne arată două categorii de oameni: unii care fac răul și urăsc lumina și alții care lucrează după adevăr cu referire directă la cei care cred în El adevărata Lumină venită în lume.

Așadar credința prin care suntem mântuiți pe baza jertfei Lui Isus este acea credință care lucrează, care se supune Lui, care ascultă de El împlinindu-I poruncile și nu doar o credință pur intelectuală a faptului că Isus este Fiul Lui Dumnezeu.

Credința care mântuiește este mai mult decât o simplă credință.

Este credința care va face tot posibilul să practice tot ce poruncește Hristos.

Credința este temelia mântuirii, dar credința care nu este dispusă să asculte de El nu este acceptată de Dumnezeu, nu este mântuitoare.

Evrei 5:9 „Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice.”

IV. Natura nașterii din nou

Același Isus care spune la Ioan 3:16 că suntem mântuiți prin credință spune la Marcu 16:15-16: „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptura”. Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.” Culmea aici chiar avem un rezumat al Evangheliei pentru că sunt printre ultimele cuvinte adresate de Isus apostolilor înainte de înălțarea Sa la Cer.

Stai puțin. Dacă Ioan 3:16 este „evanghelia în miniatură” și Isus spune că trebuie să credem pentru a fi mântuiți, de ce tot El spune în Marcu 16:16 că trebuie să credem și să fim botezați în apă pentru a fi mântuiți?

Se contrazice Isus în declarații?

Sau poate că El a vorbit deja despre apă în contextul mai larg al lui Ioan 3:16? Vă amintiți de „născut din apă” din Ioan 3:5? Dacă prin „apă” Isus se referea la botez, atunci contradicția pur și simplu dispare.

Dar asta este imposibil de acceptat! De peste 500 de ani ni se repetă că botezul nu are nici o legătură cu nașterea din nou și că nu putem adăuga nimic la credință pentru a primi mântuirea!

Dacă nașterea din nou este atât de importantă așa cum am stabilit deja că a afirmat Isus, este vital să înțelegem ce a vrut El să spună prin expresia „născut din apă și din Duh”. Și pentru a face asta trebuie să renunțăm la orice fel prejudecată confesională să dăm jos ochelarii de cal ecleziastici și să privim doar la Sfânta Scriptură căutând să înțelegem exact mesajul Lui Isus.

Cu privire la ce a vrut să spună prin „Duh” este unanimitate, toți înțelegem că se referă la Duhul Sfânt și la implicarea Sa în transformarea radicală pe care o cere de la fiecare prin nașterea din nou. Pur și simplu fără puterea și călăuzirea Duhului Sfânt este imposibil să experimentăm o naștere din nou autentică.

Cu privire la ce a vrut să spună prin „apă” părerile sunt împărțite și în principal sunt două abordări diferite.

1.Categoria celor care cred că cuvântul apă este un simbol pentru altceva.

Ei spun că Isus folosește cuvântul apă simbolic referindu-se de fapt la cu totul altceva. Și aici părerile sunt împărțite și avem în principal două subcategorii.

1.1. Unii spun că Isus se referă de fapt la apa din burta mamei, la lichidul amniotic în care stă copilul până la naștere. Adică pentru a ne naște din nou trebuie mai întâi să ne naștem din apa-lichid amniotic și apoi la maturitate din nou din Duhul. Cum contextul nu arată că acesta ar fi sensul cuvântului apă ar trebui să găsim alte pasaje din Biblie unde se face această asociere. Trecând peste faptul că nu există nicăieri în Sfânta Scriptură o astfel de asociere, și peste exprimarea redundantă, asta ar însemna și că Isus vorbește despre două nașteri din nou, una din apă și alta din Duh sau măcar despre una în două etape și nu despre o singură naștere din nou duhovnicească care are loc o singură dată și care este atât din apă cât și din Duh.

1.2. Alții spun că Isus a folosit cuvântul apă ca un simbol pentru Cuvânt arătând rolul extrem de important pe care îl are Cuvântul Lui Dumnezeu în primirea mântuirii.

Cum contextul imediat nu arată că acesta ar fi sensul cuvântului apă ar trebui să găsim alte pasaje din Biblie unde se face această asociere și, da, sunt câteva.

Apostolul Pavel spune la Romani 1:16-17 că puterea de mântuire a Lui Dumnezeu pentru cei ce cred a fost pusă în Evanghelie și că neprihănirea se capătă prin credință.

Apostolul Petru spune la 1 Petru 1:18-25 că suntem născuți din nou dintr-o sămânță care nu poate putrezi, referindu-se la Duhul Sfânt, prin Cuvântul Evangheliei despre care, de asemenea, spune că este viu și rămâne în veac.

Chiar Isus spune la Matei 13:19-23 că sămânța care produce roade în solul fertil este Cuvântul Evangheliei care produce roadele Duhului în inimile bune.

Problema este că, chiar dacă acceptăm această asociere, tot nu putem exclude apa apă din mesajul fundamental al Evangheliei.

Dacă cuvântul Evangheliei prin care Filip l-a propovăduit pe Isus famenului etiopian nu cuprindea și învățătura despre botezul în apă cum putea famenul să exclame : „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?” Fapte 8:26-39

De unde știa famenul despre botez dacă propovăduirea lui Filip nu cuprindea și învățătura despre botez?

Și atunci ne întrebăm de ce ar fi folosit Isus cuvântul apă ca simbol pentru ceva ce ne întoarce apoi la apa apă!?

De fiecare dată când Isus a folosit un cuvânt în mod simbolic textul biblic vine și cu explicații ca să arate ce a vrut să spună.

La Ioan 3:8 folosește cuvântul vânt ca simbol pentru Duhul Sfânt și știm asta pentru că textul ne spune.

La Ioan 7:37-38 folosește chiar cuvântul apă ca simbol pentru Duhul Sfânt și știm asta pentru că textul ne spune.

La Matei 13:19-23 folosește cuvântul sămânță ca simbol pentru Cuvânt și știm asta pentru că textul ne spune.

La Ioan 3:5 folosește cuvântul apă în legătură cu nașterea din nou și nu vine cu nici o explicație ulterioară prin care să ne arate că l-ar fi folosit ca simbol pentru altceva.

Și atunci de să facem noi astfel de speculații?

De ce să nu acceptăm pur și simplu ce ne spune El? Doar pentru că nu se potrivește cu teoria multora despre mântuire care exclude categoric orice altceva în afară de credință?

Și totuși, dacă nașterea din nou este de sus de ce ar implica Isus în asta ceva atât de pământesc cum este apa, ceva atât de „material”?

O dată Isus i-a întrebat pe farisei de unde venea botezul lui Ioan și ei nu au răspuns (Matei 21:25-27). Noi știm însă că venea de la Dumnezeu adică de sus, din cer, pentru că Isus ne confirmă asta. Și mai știm că deși venea de sus implica ceva foarte pământesc și anume cufundarea în apă și chiar Mântuitorul despre care, de asemenea, știm că a venit din cer a fost botezat de Ioan în apă.

Altă dată un păgân, un general sirian, Naaman, s-a cufundat de 7 ori în Iordan și a fost vindecat de lepră (2 Împărați 5:1-19). Apa Iordanului l-a spălat pe sirian de lepră? Împăratul lui Israel l-a curățit? Proorocul Elisei l-a vindecat? Nu, ci chiar Dumnezeu. Când a făcut Dumnezeu minunea? Când a citit împăratul scrisoarea de recomandare? Când era pe drum spre Elisei? Când a auzit cuvintele proorocului? Când s-a cufundat prima oară în apă? Sau când s-a cufundat a 7-a oară? Da, minunea s-a produs exact când a făcut ceea ce Dumnezeu i-a transmis prin intermediul proorocului că trebuie să facă!

Și noi avem la Ioan 3:1-22 mai mult decât un prooroc îl avem pe Fiul Lui Dumnezeu.

A fost Isus cel venit din cer pe pământ Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat? A demonstrat că așa a fost! Toate semnele și minunile făcute de El inclusiv învierea Sa glorioasă asta ne arată!

A fost Isus cel venit din cer pe pământ om adevărat din om adevărat?

Bucuria Lui, plânsul Lui, foamea Lui, setea Lui, oboseala Lui, suferința Lui și în cele din urmă moartea lui arată că da, a fost om deplin.

Nu jumătate Zeu și jumătate om ca eroii din mitologia greacă ci în deplinătate atât Dumnezeu cât și om.

Și dacă Cel care este Dumnezeu întrupat adică în același timp atât ceresc cât și pământesc ne spune că nașterea din nou implică atât ceva ceresc, Duhul Sfânt, cât și ceva pământesc, adică apa, de ce ne îndoim de El. De ce li se pare unora imposibil de acceptat?

2. Categoria celor care cred că apa din Ioan 3:5 înseamnă chiar apă.

Și aici avem două subcategorii.

2.1. Cei mai mulți, cam un miliard și jumătate, cred atât de mult în puterea apei și a cufundării în apă încât pare că uită de credință și de celelalte condiții pe care Isus le cerere.

Concentrarea excesivă asupra efectelor botezului combinată cu factori istorici şi politici , din anul 380 creştinismul în forma sa oficială de atunci devenind singura religie a Imperiului Roman, a dus la ritualizarea sa, la transformarea într-o „sfântă taină” adică într-un act cu putere în sine.

Ei spun ca botezul a luat locul tăierii împrejur şi deoarece circumcizia se făcea la 8 zile de la naştere trebuie ca nounăscuţii să fie botezaţî cât mai repede.

Într-adevăr este o asemănare între circumcizie şi botez aşa cum arată şi Pavel la Coloseni 2:11,12 dar sunt şi deosebiri fundamentale iar apostolul face această paralelă tocmai pentru a sublinia diferenţele. Circumcizia era semnul vizibil al vechiului legământ (Gen 17:9-14)  urmaşii fizici ai lui Avraam erau prin naştere în legământ cu Dumnezeu şi tăierea împrejur era confirmarea acestui fapt. Singura asemănare între botez şi tăierea împrejur este că ambele sunt acte iniţiatice care marchează momentul de intrare în legământ cu Dumnezeu. Apostolul Pavel arată de fapt superioritatea Noului Legământ şi implicit a botezului care este superior tăierii împrejur din următoarele motive:

• Botezul ca şi noul legământ se adresează tuturor oamenilor(Galateni 3:26-29) nu doar bărbaţilor evrei ca circumczia şi vechiul legământ.

• Botezul se aplică doar acelora care aud mesajul Evangheliei şi în deplină libertate aleg să intre în legământ cu Dumnezeu prin Hristos (Marcu 16:15-16) spre deosebire de circumcizie care se administra obligatoriu tuturor băieţilor evrei.

• Botezul făcut în conformitate cu voia Lui Hristos este o naştere din nou spirituală (Tit 3:5;Coloseni 2:11,12) spre deosebire de circumcizie care avea efect doar asupra trupului.

Astfel s-a trecut cu vederea prea uşor peste faptul că botezul îşi produce efectele numai dacă este făcut în condiţiile pe care Hristos şi apostolii le-au enunţat și anume dacă este precedat de credință, pocăință și mărturisire.

Pentru ei botezul a devenit un ritual cu putere în sine care produce nașterea din nou indiferent de credința, pocăința și mărturisirea celui botezat intrând astfel în contradicție directă cu poruncile Lui Isus și practica bisericii de la început.

2.2. Ultima categorie este a celor puțini care cred că apa din Ioan 3:5 înseamnă chiar apă dar care știu de asemenea că fundamentul nașterii din nou este Jertfa Lui Isus și că credința autentică este cea care se supune Lui Isus, că puterea mântuitoare a Evangheliei stă în ascultarea de El prin împlinirea poruncilor Sale mai precis prin credință, pocăință, mărturisire și botez.

Dar nu a spus apostolul Petru la 1 Petru 3:21 că botezul este doar o icoană a mântuirii, un simbol exterior al curăției interioare primită anterior? Păi hai să vedem ce spune apostolul acolo.

„Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi şi anume botezul, care nu este o curaţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”

Trei afirmaţii face Petru despre botez în acest pasaj :

1.”Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi şi anume botezul”

Icoana ( imaginea ) la care se referă este potopul pe care-l aminteşte în versetul 20 ca fiind un antetip, un simbol al botezului. Astfel el nu spune că botezul este un simbol al mântuirii cum greşit se interpretează ci că potopul este un simbol al botezului. Apostolul Petru face o paralelă între potop şi botez pentru a explica modul prin care contribuie botezul la mântuirea noastră. El spune că aşa cum apa potopului l-a separat pe Noe de lumea condamnată din vremea lui, apa botezului ne separă pe noi de lumea condamnată din vremea noastră.

2.”care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti”

Afirmaţia se referă tot la botez şi este folosită într-un mod greşit ca demonstraţie a faptului că botezul nu contribuie cu nimic la mântuire. O astfel de ]nterpretare arată însă o cunoaştere incompletă a scripturii sau şi mai grav rea voinţă în interpretare. Petru nu spune că botezul nu are nici un rol în mântuire pentru că astfel şi-ar contrazice singur prima afirmaţie. El spune de fapt acelaşi lucru spus de Pavel în Coloseni 2:11-12 și în Tit 3:5-6” şi anume că botezul făcut în conformitate cu voia lui Hristos este o naştere din nou spirituală nu o spălare a trupului de murdărie. Pentru că botezul este îngroparea în moartea Lui Hristos, atunci când un om este botezat nu apa este agentul purificator ci sângele lui Hristos cu care intrăm în contact prin botez (Romani 6:1-6).

3.”ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”

Şi această afirmaţie este interpretată greşit fiind folosită drept dovadă a faptului că sufletele celor botezaţi au fost curăţite de păcat înainte de momentul botezului care, spun ei, este doar o mărturie despre faptul că au fost deja curăţiţi de păcate la o dată anterioară. De asemenea se spune că este dovada că botezul este doar o mărturie publică înaintea oamenilor.

Această interpretare este însă inacceptabilă din următoarele motive:

-un cuget curat nu se referă la un suflet curăţit de păcate ci la o conştiinţă sinceră. Apostolul Pavel spune despre sine ( Fapte 23:1) că avea un cuget curat în perioada când era prigonitor al bisericii, deci un criminal păcătos. El nu vrea să spună că era fără păcat în ceeace făcea ci că era sincer şi devotat unei misiuni pe care o credea bună.

-mărturia unui cuget curat, a unei conştiinţe sincere, nu este cea care pretinde că nu are păcat ci dimpotrivă cea care recunoaşte adevărata stare în care se află fiecare om, păcatul, şi nevoia disperată de iertare.(Romani 3:9-12;1Ioan 1:8).

-mărturia aceasta este făcută prin botez înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea lumii cum greşit se afirmă deseori.

-mărturia aceasta (botezul) are legătură cu moartea şi cu învierea Lui Hristos arătând moartea omului vechi în Hristos şi ridicarea la o noua viaţă prin învierea Lui Hristos.

Dacă citim cu atenție și nu scoatem din context 1Petru 3:21 spune de fapt că prin botez omul cu o conştiinţă sinceră mărturiseşte şi recunoaşte înaintea Lui Dumnezeu că este un păcătos care are nevoie de naştere din nou spirituală şi că botezul contribuie la mântuirea omului nu printr-o curăţire exterioară de murdăriile trupeşti ci separându-ne prin apă de lumea condamnată şi punându-ne astfel în legătură cu sângele Lui Hristos prin identificarea cu El în moartea şi învierea Sa.

V. De ce a ales Isus apa?

„...Părinte, dacă prorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: ‘Scaldă-te şi vei fi curat.’”(2 Împ.5:13)

„După aceea, Isus şi ucenicii Lui au venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza” ( Ioan 3:22)

La Ioan 3:1-22 Isus ne învață că pentru a vedea=a intra în Împărăția lui Dumnezeu = a primi mântuirea= a primi iertarea păcatelor trebuie să ne naștem din nou și că nașterea din nou se face din apă și din Duh.

Asta nu este opțional, este absolut obligatoriu, El subliniază repetat că trebuie, nimeni nu poate intra în Împărăția Sa fără să fie născut din nou din apă și din Duh.

La Marcu 16:15-16 Isus spune că pentru a fi mântuiți trebuie să credem și să fim botezați în apă.

Isus nu a zis cine va crede va fi mântuit și apoi se va boteza ci a zis „cine va crede ȘI se va boteza va fi mântuit”. Faptul că în afirmația cu privire la osândă nu repetă negația și cu privire la botez nu vă dă dreptul să anulați prima afirmație, este doar o confirmare a faptului că credința precede botezul și că un botez fără credință nu are nici o valoare spirituală. La fel însă pe baza primei afirmații nici credința fără botezu nu are nici o valoare mântuitoare pentru că repet chiar Domnul Isus spune cât se poate de clar: „cine va crede ȘI se va boteza va fi mântuit” deci și ordinea este obligatorie.

La Matei 28:19-20 Isus spune că pentru a deveni ucenici ai săi trebuie să fim botezați în apă.

Isus nu zis „faceți ucenici din toate neamurile învățându-i tot ce v-am poruncit și botezați-i” ci a zis cât se poate clar: „faceți ucenici din toate neamurile botezându-i în Numele Tatălui al Fiului și al Duhului Sfânt și învățați-i tot ce v-am poruncit ”.

La Romani 6:1-6, 1 Corinteni 12:13, Galateni 3:26-27, Coloseni 2:11-13 apostolul Pavel spune că identificare cu moartea și învierea Lui Isus îmbrăcarea cu Isus și circumcizia spirituală a inimii făcută de Duhul Sfânt au loc la botezul în apă, nici înainte nici după.

De ce? Pentru că acolo se întâlnesc apa și Duhul așa cum a poruncit Isus.

Cufundare duhovnicească în Hristos nu poate fi separată și nu poate să preceadă cufundarea în apă pentru că atunci la botezul în apă are loc iertarea păcatelor și nașterea din nou prin primirea făgăduinței Duhului Sfânt.

La Fapte 2:44 se face referire la cei ce credeau, adică la cei 3000 născuți din nou și uniți cu Hristos prin Duhul Sfânt în ziua cincizecimii. Cine erau aceștia?

Erau aceia care crezând și primind propovăduirea lui Petru s-au pocăit și au fost botezați în apă și astfel adăugați la grupul ucenicilor (Fapte 2:41)

Erau cei cărora Petru le spusese să se mântuiască (Fapte 2:40)

Erau cei cărora Petru le spusese să se pocăiască și să fie botezați spre iertarea păcatelor și pentru a primi darul Duhului Sfânt (Fapte 2:38)

Erau cei care având inimile străpunse de mesajul evangheliei au întrebat: ce să facem? (Fapte 2:37)

Erau cei care în acea zi minunată au crezut în Isus cel predicat de apostoli și s-au născut din nou din apă și din Duh.

Au avut ei vreun merit că au intrat în apă?

Nicidecum, au fost doar niște robi ascultători.

S-a schimbat între timp mesajul Evangheliei și implicit nașterea din nou?

De ce a ales Isus apa în loc de orice altceva?

Până la urmă chiar nu contează de ce a ales apa.

Ceea ce contează este dacă noi acceptăm alegerea Lui, ne supunem Lui și astfel pe baza jerfei Lui ne naștem din nou din nou din apă și din Duh și primim viață veșnică.

Ceea ce contează este dacă noi respingem alegerea Lui și atunci indiferent de cât de savante sunt explicațiile prin care justificăm asta rezultatul este același osânda veșnică.

Până la urmă apa este un test simplu de încredere, dar cu consecințe eterne.

Ne punem încrederea în Isus cel înviat acceptând nașterea din nou așa cum a învățat-o El sau ne punem încrederea în teoriile savante ale cărturarilor și fariseilor zilelor noastre?