Doar creștin: Te apropii sau de îndepărtezi de Dumnezeu?

 În introducere vreau să vă prezint două personaje imaginare.

Ionel a avut o copilărie  foarte grea cu părinți divorțați, violenți și dependenți de alcool. A luptat din greu să scape de sărăcie și a făcut lucruri care ne-ar face pe mulți dintre noi să ne rușinăm numai gândindu-ne la ele. Dar a reușit! A ajuns în vârful unei afaceri prospere, are o familie frumoasă, locuiește într-o vilă uriașă și conduce o mașină de lux. Dar ceva lipsea, toate acestea nu puteau să-i umple golul din inimă, senzația permanentă de vinovăție și neîmplinire. Dar a aflat ce-i lipsea cu adevărat și acum, totul s-a schimbat. Ionel a devenit ucenicul lui Isus Hristos. A găsit o bucurie pe care nu o credea niciodată posibilă. Având în vedere trecutul său, este total uimit de harul lui Dumnezeu și de iertarea de care se bucură. Nu înțelege de ce nu vine toată lumea la Hristos. Zelul său nu cunoaște limite. Este gata să vorbească cu oricine despre Isus și să ajute pe oricine. L-a găsit pe Dumnezeu și este dispus să facă orice pentru a păstra ceea ce a primit prin har.

Ionuț este creștin de când se știe. S-a născut într-o familie creștină care l-a protejat de lume cât a putut de bine, a crescut în  biserică participând de mic la clasele de copii, la adunările și la toate activitățile bisericii. L-a primit pe Domnul și a fost botezat încă din adolescență, dar după o perioadă de entuziasm lucrurile au început să se schimbe. Deși Ionuț se consideră un creștin născut din nou, în ultima vreme s-a cam plictisit de credința sa. A început să trăiască la limită. Nimic grav sau interzis, doar puțin răsfăț ici și colo. A început să-i privească cu superioritate pe cei din biserică și cu invidie pe cei din lume. Se întreabă câte experiențe a pierdut din cauza vieții sale de creștin. Așa că a decis că are nevoie de o pauză de la toate acestea, să se bucure deplin de viață. Va fi timp suficient să se pocăiască și să-L urmeze pe Domnul în ultima parte a vieții.

Acești doi bărbați se mișcă în direcții opuse. Ionel a început departe de Dumnezeu se îndreaptă spre Dumnezeu, iar Ionuț a început lângă Dumnezeu dar se îndepărtează de Dumnezeu.

La 2 Regi 5 sunt, de asemenea, două persoane care se mișcă în direcții opuse doar că nu sunt imaginare. Ei au trăit în realitate, sunt Naaman și Ghehazi. Naaman este un păgân lepros care a devenit slujitor al lui Dumnezeu, Ghehazi este un slujitor al lui Dumnezeu care a devenit lepros și și-a ratat chemarea.

Povestea lor, pe care o vom analiza în acest mesaj, este relevantă pentru fiecare dintre noi, deoarece cu toții ne îndreptăm într-o direcție sau alta. Fie ne îndreptăm spre Dumnezeu, fie ne îndepărtăm de Dumnezeu. 

Vă rog să deschideți Biblia la 2 Regi 5.

Primele 19 de versete ale acestui capitol povestesc despre Naaman. 

Versetele rămase, de la 20 la 27 vorbesc despre Ghehazi. 

1.Naaman: 

2 Împărați 5:1

1 Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, avea trecere înaintea stăpânului său şi mare vază, căci prin el izbăvise Domnul pe sirieni. Dar omul acesta tare şi viteaz era lepros.

Naaman conducea cea mai puternică armată a acelor vremuri. Mai târziu o să aflăm că era și însoțitorul apropiat al regelui, garda lui personală.

Un om bogat și respectat atât de împărat cât și de supuși. Un om împlinit pe toate planurile.

Avea totul de partea lui, cu excepția unui mic detaliu care amenința să-i răpească tot restul: „era lepros”.

În societatea israelită, leproșii erau necurați. Erau dați afară din sate. Nu se puteau amesteca cu ceilalți. Desigur, sirienii nu respectau Legea lui Moise, așa că Naaman era încă în societatea siriană.

Firește, a căutat un leac însă nu a găsit niciunul. Apoi Dumnezeu avea să intervină în viața lui și totul avea să se schimbe.

De remarcat în mod special este faptul că Naaman nu făcea parte din poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Nu era israelit. Era un păgân, un străin. De fapt, Siria era, la acea vreme, unul dintre dușmanii Israelului. 

Dar Dumnezeu nu domnește numai peste Împărăția Sa. El este suveran peste tot pământul, folosindu-i chiar și pe cei care nu-L cunosc pentru a-Și îndeplini scopurile. Scopul Său în acest moment implica folosirea unor bande de jefuitori sirieni pentru a pedepsi Israelul din cauză că se îndepărtaseră de El și căzuseră în idolatrie. De asemenea Dumnezeu nu a uitat neamurile. Chiar dacă în acele vremuri avea un popor ales, scopului era de a ajunge la toate popoarele, de a-Și face un popor  din toate limbile pământului.

Nu, Biserica nu este o paranteză, un accident în planul Lui Dumnezeu, cum greșit învață unii astăzi, care a apărut doar pentru că Israel, poporul ales, a respins Evanghelia. Biserica este o parte importantă din planul Lui Dumnezeu de a aduce la El oameni din toate neamurile, nu doar unul singur.

2 Împărați 5:2-3

2 Şi sirienii ieşiseră în cete la o luptă şi aduseseră roabă pe o fetiţă din ţara lui Israel. Ea era în slujba nevestei lui Naaman.

3 Şi ea a zis stăpânei sale: „O, dacă domnul meu ar fi la prorocul acela din Samaria, prorocul l-ar tămădui de lepra lui!”

Numele fetiței nu este dat, dar atitudinea ei este extraordinară.

Era o  evreică luată prizonieră în timpul unuia dintre raidurile siriene asupra Israelului. Departe de familie, de poporul lui Dumnezeu, obligată să fie sclavă în casa unor păgâni ea alege să se comporte cum puțini ar fi făcut în situația ei. Vă reamintesc că suntem cu câteva sute de ani înainte de Hristos.

Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte spunea legea sub care trăia fetița.

Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc spune Isus Hristos.

Ea prefigurează caracterul moral creștin cu mult înainte ca creștinismul să existe!

Pentru ea lepra lui Naaman nu era „răzbunarea Domnului”, nu era „Ha, Ha, Dumnezeu nu doarme”, ci era o oportunitate de a face bine, chiar și doar cu o simplă informație: este un proroc care te poate vindeca.

Ce reconfortant că avem un astfel de exemplu. Nu putem fi toți Pavel sau Petru sau Ștefan dar fiecare acolo unde ne-a așezat Dumnezeu putem să fim ca această fetiță. În loc să cârtim împotriva Lui Dumnezeu nemulțumiți de conjunctura neplăcută de moment în care trăim putem alege să fim o binecuvântare, să fim vasul prin care Dumnezeu aduce iertare și alinare unor oameni care au nevoie disperată de Isus.

Fiul Lui Dumnezeu te poate ierta de păcate! Măcar atât, le putem spune oamenilor!

2 Împărați 5:4-6

4 Naaman s-a dus şi a spus stăpânului său: „Fata aceea din ţara lui Israel a vorbit aşa şi aşa.”

5 Şi împăratul Siriei a zis: „Du-te la Samaria şi voi trimite o scrisoare împăratului lui Israel.” A plecat luând cu el zece talanţi de argint, şase mii de sicli de aur şi zece haine de schimb.

6 A dus împăratului lui Israel scrisoarea, care glăsuia aşa: „Acum, când vei primi scrisoarea aceasta, vei şti că îţi trimit pe slujitorul meu Naaman ca să-l vindeci de lepra lui.”

Naaman gândește în întregime după obiceiurile lumii. În lume, relațiile și banii vorbesc, așa că și-a asigurat cea mai bună influență și s-a pregătit să-și cumpere leacul. A luat o scrisoare de recomandare de la cel mai puternic om al momentului și o sumă imensă, pe măsura gravității bolii sale.

O mare problemă în relația cu mulți oameni din lume este spulberarea ideii că își pot cumpăra mântuirea. Mulți cred că pot cumpăra favoarea „Bunuțului”, dacă nu cu banii lor, atunci cu faptele lor bune. Ei nu înțeleg că mântuirea este un dar. Nu poate fi câștigată pentru că este mult prea scumpă pentru oricine să o cumpere.

Isaia 55:1

„Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!

Efeseni 2:8-9

8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.

9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Dar oamenii mândri nu pot să primească harul pentru că harul se primește prin credința care lucrează după adevăr, prin ascultare, prin supunere și asta implică umilință.

2 Împărați 5:7-8

7 După ce a citit scrisoarea, împăratul lui Israel şi-a rupt hainele şi a zis: „Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor şi să înviez, de-mi spune să vindec pe un om de lepra lui? Să ştiţi dar şi să înţelegeţi că el caută prilej de ceartă cu mine.”

8 Când a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că împăratul lui Israel şi-a sfâşiat hainele, a trimis să spună împăratului: „Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Lasă-l să vină la mine şi va şti că este un proroc în Israel.”

Ne-am aștepta ca împăratul unui popor credincios, poporului Lui Dumnezeu să aibă o gândire duhovnicească. Din păcate era doar un politician  care se folosea de Dumnezeu și nu unul care Îl slujea pe Dumnezeu. Dar Elisei era cu adevărat preocupat de poporul său și urmărea cu atenție ce se întâmplă așa că află repede de teama împăratului și îl scapă de problemă. Dar, ne întrebăm, împăratul nu știa că este un proroc în Israel?

2 Împărați 5:9-10

9 Naaman a venit cu caii şi cu carul lui şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei.

10 Elisei a trimis să-i spună printr-un sol: „Du-te şi scaldă-te de şapte ori în Iordan; şi carnea ţi se va face sănătoasă şi vei fi curat.”

Cea mai importantă lecție pe care trebuie să o învețe Naaman este cea a umilinței. Nu te poți apropia de Dumnezeu cu mândrie, asta urăște El cel mai mult.

Naaman ajunge în fața casei lui Elisei și se așteaptă la ceea ce este obișnuit să vadă, protocol, oameni ieșind afară și îngenunchind datorită poziției sale înalte. Se aștepta la un ritual spectaculos de vindecare dar Elisei nici măcar nu vine la poartă. Trimite un slujitor cu un mesaj.

Cu siguranță nu la asta se aștepta Naaman!

Când vine vorba de Dumnezeu, banii și statutul social nu contează.

Sistemul de valori al Împărăției lui Dumnezeu este cu totul diferit de cel al acestei lumi. În Împărăția lui Dumnezeu, cel dintâi va fi cel de pe urmă, și cel de pe urmă va fi cel dintâi. Din păcate ce repede uită asta chiar unii dintre robii Domnului care transformă repede diversele forme de slujire în biserică în funcții și poziții de autoritate.

2 Împărați 5:11-12

11 Naaman s-a mâniat şi a plecat zicând: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii şi va vindeca lepra.

12 Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?” Şi s-a întors şi a plecat plin de mânie.

Naaman era ca mulți alții din ziua de azi. În loc să-L asculte cu umilință pe Dumnezeu când mesajul nu se ridică la înălțimea așteptărilor sale, se înfurie. Cum își permite să mă trateze așa!? Pe mine care am venit de la sute de kilometrii gata să plătesc o avere!

El se aștepta la un spectacol pe măsură statutului și poziției sale, dar în schimb a primit un mesaj de la un slujitor care i-a spus să se ducă să se scalde într-unul dintre râurile noroioase ale Israelului.

Aceste versete ne ilustrează o altă tendință a omului, tendința de a vrea să modifice poruncile lui Dumnezeu. „Să mă spăl? De ce să mă spăl? Pune-l pe proroc să iasă afară, să-și miște mâinile și să mă vindece! Apa nu are puteri vindecătoare. Mai ales râul Iordan! Bine, mă duc să mă spăl, dar după ce mă vindec și  să fie în râul pe care îl aleg eu.”

Instrucțiunile profetului erau simple, nu-i așa? „Scaldă-te în Iordan de șapte ori și trupul ți se va vindeca.” Atunci când Dumnezeu specifică cum să faci voia Sa pentru a beneficia de harul Său nu poți să o faci după propriile reguli.

„Cine va crede și se va boteza va fi mântuit” a spus Domnul Isus!

„Pocăiți-vă și fiecare să fie botezat spre iertarea păcatelor” a spus apostolul Petru inspirat de Duhul Sfânt!

„Prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire” a spus apostolul Pavel inspirat de Duhul Sfânt!

Nu, nu, nu, trebuie doar să crezi! Pocăința, mărturisirea și botezul vin după mântuire, spun unii plini de convingere. Pocăința, mărturisirea și botezul sunt fapte moarte dacă le legăm de primirea mântuirii spun alții amenințând cu degetul.

Dar Domnul Isus și apostolii Săi spun că sunt condiții pentru a primi mântuirea....încerci timid să le amintești.

Ei nu înțelegi tu ce au spus, tu nu ești iluminat de Duhul Sfânt, așa că nu ai cum să ai cunoașterea pe care numai cei aleși o au, spun ei cu superioritate duhovnicească.

O mare problemă în relația cu mulți oameni religioși de astăzi este spulberarea ideii că credința mântuiește singură, fără supunere, fără ascultare, fără fapte. 

Iacov 2:26

După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

Le este așa frică de fapte că au inventat o evanghelie nouă numită „numai prin credință” care din păcate pentru ei și pentru cei care îi cred este diferită de cea unică propovăduită de apostolii Domnului.

Deși sunt opusul celor care cred că-și pot câștiga mântuirea prin fapte sunt  la fel de greșiți.

Evanghelia unică spune că suntem mântuiți prin jertfa unică a Lui Isus Hristos și că primim mântuirea prin ascultare de adevăr, prin supunere, prin credință, pocăință, mărturisire și botez.

2 Împărați 5:13

13 Dar slujitorii lui s-au apropiat să-i vorbească şi au zis: „Părinte, dacă prorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: ‘Scaldă-te şi vei fi curat.’”

Din nou un slujitor i-a vorbit lui Naaman, mai întâi fetița, apoi slujitorul lui Elisei și acum propriul lui slujitor? Există vreun mesaj aici pentru noi? Dacă vrei binecuvântările lui Dumnezeu, trebuie să te apleci!

De fiecare dată când Naaman face un pas către soluția problemei sale, este pentru că a ascultat pe cineva mult sub rangul și poziția sa.

Pentru Naaman, povestea s-a schimbat în acel moment, deoarece el, la fel ca foarte puțini oameni astăzi, era dispus să-și reconsidere poziția. 

2 Împărați 5:14

14 S-a coborât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu, şi carnea lui s-a făcut iarăşi cum este carnea unui copilaş şi s-a curăţit.

În cele din urmă, mândria lui Naaman a cedat. S-a smerit și s-a coborât în râul noroios Iordan și s-a scăldat de șapte ori așa cum i-a cerut Domnul prin proroc. Cum crezi că s-a simțit? Poate puțin prost? Poate puțin jenat? Nu contează cum s-a simțit ci cum a ieșit din apă: vindecat!

Naaman a fost curățit de lepra sa nu pentru că merita sau pentru că a făcut ceva să câștige vindecarea ci pentru că a ascultat de omul Lui Dumnezeu și s-a supus Lui Dumnezeu în condițiile puse de Dumnezeu. 

Dacă vrei cel mai valoros dar de la Dumnezeu, trebuie să îl primești cu umilință în condițiile pe care Dumnezeu le pune nu așa cum își imaginezi tu că trebuie.

2 Împărați 5:15-19

15 Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea lui şi a zis: „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât în Israel. Şi acum, primeşte, rogu-te, un dar din partea robului tău.”

16 Elisei a răspuns: „Viu este Domnul, al cărui slujitor sunt, că nu voi primi.” Naaman a stăruit de el să primească, dar el n-a vrut.

17 Atunci, Naaman a zis: „Fiindcă nu vrei să primeşti tu, îngăduie să se dea robului tău pământ cât pot duce doi catâri, căci robul tău nu mai vrea să mai aducă altor dumnezei nici ardere-de-tot, nici jertfă, ci va aduce numai Domnului.

18 Iată totuşi ce rog pe Domnul să ierte robului tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon să se închine acolo şi se sprijină pe mâna mea, mă închin şi eu în casa lui Rimon – să ierte Domnul pe robul tău când mă voi închina în casa lui Rimon!”

19 Elisei i-a zis: „Du-te în pace!” După ce a plecat Naaman de la Elisei şi a fost la o depărtare bunicică

De data asta nu merge la Elisei ca să cumpere ceva ci ca să-și manifesteze bucuria și recunoștința.

Recunoștința mărturisită față de Hristos este o caracteristică a celor mântuiți. Ei nu își pot ascunde bucuria mântuirii. 

Naaman  nu a fost vindecat doar de lepră ci a ajuns să fie închinător al lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne mântuie ca să rămânem la fel ci ca să ne transforme în închinători adevărați ai Săi. Și făcând asta  Dumnezeu nu-l scoate din mediul lui, nu îl mută în Israel într-un mediu religios sigur ci îl lasă acolo unde era, printre păgânii idolatri.

Mai mult îi permite să intre într-un templu păgân și să îngenuncheze împreună cu regele Siriei în fața lui Rimon, un zeu păgân. Asta sună groaznic pentru religioșii legaliști de astăzi care își clădesc relația cu Dumnezeu pe izolarea de societate prin reguli autoimpuse de genul „ Nu lua, nu gusta, nu atinge”. 

Coloseni 2: 20-23

20 Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea:

21 „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru”?

22 Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti,

23 au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de niciun preţ împotriva gâdilării firii pământeşti.

Dumnezeu știe unde suntem, chiar El ne-a pus acolo și ne va da harul să rămânem neîntinați de lume fără să ieșim din lume prin acea atitudine de superioritate a unora care se cred super sfinți.

Acum să ne îndreptăm atenția către tipul care merge în direcția opusă:

2.Ghehazi: Îndepărtarea de Dumnezeu.

Ghehazi era slujitorul lui Elisei, omul Lui Dumnezeu, care l-a rândul său a fost slujitorul lui Ilie. Ce destin minunat Îi pregătise Domnul lui Ghehazi, să continue lucrarea lui Ilie și a lui Elisei marii proroci.

Dar spre deosebire de Elisei care a stat cu ochii numai pe mantaua de păr a lui Ilie, Ghehazi a pus ochii pe alte haine, hainele scumpe, fine și frumoase aduse de bogatul comandant sirian.

El era probabil slujitorul menționat în versetul 10 pe care Elisei l-a trimis să se ocupe de Naaman. Deși numele său nu este menționat, putem fi siguri că era acolo, admirând bogăția lui Naaman cu dor și invidie. Aceasta avea să se fie pentru el o ispită copleșitoare.

2 Împărați 5: 20-27

20 Ghehazi, slujitorul lui Elisei, omul lui Dumnezeu, a zis în sine: „Iată că stăpânul meu a cruţat pe sirianul acela, Naaman, şi n-a primit din mâna lui ce adusese. Viu este Domnul că voi alerga după el şi voi căpăta ceva de la el.”

21 Şi Ghehazi a alergat după Naaman. Naaman, când l-a văzut alergând după el, s-a dat jos din car ca să-i iasă înainte şi a zis: „Este bine totul?”

22 El a răspuns: „Totul este bine. Stăpânul meu mă trimite să-ţi spun: ‘Iată că au venit la mine doi tineri din muntele lui Efraim, dintre fiii prorocilor, dă-mi pentru ei, te rog, un talant de argint şi două haine de schimb.’”

23 Naaman a zis: „Fă-mi plăcerea şi ia doi talanţi.” A stăruit de el şi a legat doi talanţi de argint în doi saci, împreună cu două haine de schimb, şi a pus pe doi din slujitorii săi să le ducă înaintea lui Ghehazi.

24 Ajungând la deal, Ghehazi le-a luat din mâinile lor şi le-a pus în casă. Apoi a dat drumul oamenilor acelora, care au plecat.

25 După aceea s-a dus şi s-a înfăţişat înaintea stăpânului său. Elisei i-a zis: „De unde vii, Ghehazi?” El a răspuns: „Robul tău nu s-a dus nicăieri.”

26 Dar Elisei i-a zis: „Oare n-a fost duhul meu cu tine când a lăsat omul acela carul şi a venit înaintea ta? Este oare acum vremea de luat argint, haine, măslini, vii, oi, boi, robi şi roabe?

27 Lepra lui Naaman se va lipi de tine şi de sămânţa ta pentru totdeauna.” Şi Ghehazi a ieşit dinaintea lui Elisei plin de lepră, alb ca zăpada.

Ghehazi gândește ceva de genul: „Ce bine mi-ar prinde niște bani! Dacă Stăpânul meu e prea mândru să-i ia, eu sigur nu sunt. În plus, cât de multe am putea face pentru cauza lui Dumnezeu dacă i-am avea.”

Ioan 12:5 „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor?” a zis Iuda după ce Maria s-a închinat Domnului Isus spălându-I picioarele cu un litru de mir scump și ștergându-L cu părul său.

Păcatul făcut atrage păcatul următor.

Minciuna atrage încă o minciună! Problema cu minciuna este că aproape întotdeauna este nevoie de o altă minciună pentru a o acoperi pe cea dinainte. Mincinosul este prins în propria capcană. Și mai important, pe Dumnezeu nu Îl putem păcăli.

Ghehazi a încercat să facă ca propria sa dorință să pară voia lui Dumnezeu. A dorit ceva atât de mult încât a invocat numele și scopurile Domnului pentru a-l obține. A folosit numele lui Dumnezeu pentru a manipula circumstanțele în beneficiul său. La fel ca Anania și Safira, la fel ca Simon magul, la fel ca mulți care văd în darul Lui Dumnezeu o oportunitate de câștig personal pentru ei.

1 Timotei 6:6-10

6 Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.

7 Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.

8 Dacă avem dar cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.

9 Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare.

10 Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.

Isaia 55:1 nu este doar pentru cei care primesc cuvântul ci și pentru cei care îl oferă.

Dacă Ghehazi s-ar fi oprit să calculeze costul faptei sale, adică faptul că își prostitua viața cerând doi saci de argint și două umerașe cu haine, nu ar fi cedat ispitei atât de ușor. Dar a crezut, așa cum fac mulți oameni astăzi, că poate scăpa nepedepsit cu „doar de data asta”, „voi face asta doar acum, apoi niciodată.” Nu se așteptase  ca judecata să vină atât de repede. Într-un minut se felicita pentru mușamalizare, iar în următorul este acoperit de lepră din cap până în picioare.

În timp ce Ghehazi ieșea împleticindu-se pe ușa acelei case, îndreptându-se spre locuri necunoscute, lipsit de chemarea sa, arzând de regretul care vine întotdeauna prea târziu, mă întreb dacă nu cumva i-au trecut prin minte cuvintele din Eclesiastul 8:11

„Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău..”

Judecata e departe, nu-i așa? Da, așa pare. Mulți se bazează pe asta. Și mai mulți nici măcar nu cred că va fi o judecată. Dar sigur va fi, Domnul Isus a promis. 

2 Petru 3:9-10

9.Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

10 Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.

Da, dar copii Lui Dumnezeu nu-și pot pierde mântuirea spun adepții evangheliei „numai prin credință”. Odată mântuit ești pentru totdeauna mântuit adaugă ei.

Spuneți-i lui Ghehazi că nu e plin lepră, e doar o depigmentare temporară a pielii.

Spuneți asta Duhului Sfânt care a inspirat aceste cuvinte:

Evrei 6:4-6

4.Căci cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt

5. şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor,

6. şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.

Concluzie

Am văzut doi bărbați care mergeau în direcții opuse. Naaman se îndrepta spre Dumnezeu, iar Ghehazi se îndepărta de Dumnezeu. În ce direcție te îndrepți tu?

Dacă te îndrepți spre Dumnezeu, atunci te încurajez să-L urmezi din toată inima ta prin credință, acea credință care lucrează după adevăr, în supunere totală. Nu vei fi dezamăgit.

Dacă te îndepărtezi de Dumnezeu, atunci te chem să te oprești din apostazie și să te gândești la căile tale cât mai ai timp. Judecata rapidă a lui Ghehazi pare a fi o excepție, dar nu este. Oamenii mor brusc și au mereu schimbări de situație. Nu știi cum va fi situația ta nici măcar peste o oră. Și oricum va fi o judecată a tuturor.

Te apropii de Dumnezeu sau te îndepărtezi?

Doar Creștin: Cum are loc nașterea din nou?

Nașterea din nou este acea transformare radicală a minții și vieții fără de care nu putem intra în împărăția Lui Dumnezeu și fără de care nu putem avea roadele Duhului Sfânt din care cea mai importantă este dragostea.

Isus spune că nașterea din nou este din apă și din Duh.

Ce a vrut să spună? Ce rol au cele două elemente, unul de pe pământ-apa și unul din cer-Duhul Sfânt în nașterea din nou.

Sau poate a folosit un limbaj simbolic și se referă la cu totul altceva.

Isus îi spune lui Nicodim dar și nouă tuturor că fundamentul nașterii din nou este jertfa Sa mântuitoare și că putem beneficia de această jertfă primind harul Său prin credință, acea credință autentică care se manifestă prin supunere, acea credință care lucrează după adevăr.

Același Isus care spune la Ioan 3:16 că suntem mântuiți prin credință spune la Marcu 16:15-16: 

„Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptura”. 

Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.” 

Culmea, aici chiar avem un rezumat al Evangheliei pentru că sunt printre ultimele cuvinte adresate de Isus apostolilor înainte de înălțarea Sa la Cer.

Stai puțin! 

Dacă Ioan 3:16 este „evanghelia în miniatură” și Isus spune că trebuie să credem pentru a fi mântuiți, de ce tot El spune în Marcu 16:16 că trebuie să credem și să fim botezați în apă pentru a fi mântuiți? 

Se contrazice Isus în declarații? Nu, El nu s-a contrazis nici măcar o dată.

Sau poate că El a vorbit deja despre apă în contextul mai larg al lui Ioan 3:16? 

Vă amintiți de „născut din apă” din Ioan 3:5? Dacă prin „apă” Isus se referea la botez, adică cufundarea în apă, atunci contradicția pur și simplu dispare.

Dar asta este imposibil! De sute de ani ni se repetă că botezul nu are nici o legătură cu nașterea din nou și că nu putem adăuga nimic la credință pentru a primi mântuirea!

Dacă nașterea din nou este atât de importantă așa cum am stabilit deja că a afirmat Isus, este vital să înțelegem ce a vrut El să spună prin expresia „născut din apă și din Duh”. Și pentru a face asta trebuie să renunțăm la orice fel prejudecată confesională, să dăm jos ochelarii de cal ecleziastici și să privim doar la Sfânta Scriptură căutând să înțelegem exact mesajul Lui Isus. Repet și subliniez, subiectul nașterii din nou este atât de important încât nu ne permitem să greșim, așa că nu contează ce spun oamenii despre asta ci doar ce spune Isus, cel care a inventat acest concept.

Cu privire la ce a vrut să spună prin „Duh” este unanimitate, toți înțelegem că se referă la Duhul Sfânt și la implicarea Sa în transformarea radicală pe care o cere de la fiecare prin nașterea din nou. Pur și simplu fără puterea și călăuzirea Duhului Sfânt este imposibil să experimentăm o naștere din nou autentică. Carnea, adică firea pământească nu poate moșteni Împărăția Lui Dumnezeu. O spune clar Isus la 

Ioan 3:6 

„Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh”

Matei 26:41

„Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă”

Ioan 6:63

„Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă”

O spune și apostolul Pavel la 1 Corinteni 15:50

„Ce spun eu, fraţilor, este că nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.”

Dar atunci nu este suficient Duhul? Ce rol are apa? Sau ce a vrut să spună prin apă dacă a folosit cuvântul simbolic?

Cu privire la ce a vrut să spună prin „apă” părerile sunt împărțite și în principal sunt două abordări diferite.

1.Categoria celor care cred că cuvântul „apă” este un simbol pentru altceva. 

Ei spun că Isus folosește cuvântul apă în mod simbolic referindu-se de fapt la cu totul altceva. Și aici părerile sunt împărțite și avem  două subcategorii.

- Unii spun că Isus se referă de fapt la apa din burta mamei, la lichidul amniotic în care stă orice copil până la naștere. Adică pentru a ne naște din nou trebuie mai întâi să ne naștem din apa-lichid amniotic și apoi cândva din nou din Duhul Sfânt. Cum contextul imediat nu arată că acesta ar fi sensul cuvântului apă ar trebui să găsim alte pasaje din Biblie unde se face această asociere sau de unde putem deduce asta.

Prima problema este că nu există nicăieri în Sfânta Scriptură o astfel de asociere. 

A doua problemă este exprimarea redundantă. Este clar că mântuirea, nașterea din nou, se adresează ființelor umane păcătoase și responsabile de faptele lor, adică celor care au trecut deja prin procesul nașterii naturale care implică lichidul amniotic. De ce să repete Isus ca fiind necesar ceva ce deja avem în mod natural?

A treia problemă ridicată de această interpretare este că implică două nașteri dar Isus nu vorbește nicăieri despre două nașteri din nou, una naturală din apa-lichid amniotic  și alta din Duh și nici măcar despre una în două etape ci despre o singură naștere din nou, de sus, a oamenilor păcătoși și care are loc o singură dată și care este atât din apă cât și din Duh. 

- Alții spun că Isus a folosit cuvântul apă ca un simbol pentru Cuvânt arătând rolul extrem de important pe care îl are Cuvântul Lui Dumnezeu în primirea mântuirii.

Cum contextul imediat nu arată că acesta ar fi sensul cuvântului apă ar trebui să găsim alte pasaje din Biblie unde se face această asociere și, da, sunt câteva.

Apostolul Pavel spune că puterea de mântuire a Lui Dumnezeu pentru cei ce cred a fost pusă în Evanghelie și că neprihănirea se capătă prin credință.

 Romani 1:16-17

16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului;

17 deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”

Apostolul Petru spune că suntem născuți din nou dintr-o sămânță care nu poate putrezi, referindu-se la Duhul Sfânt, prin Cuvântul Evangheliei despre care, de asemenea, spune că este viu și rămâne în veac.

1 Petru 1:18-25

18 căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,

19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.

20 El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi,

21 care, prin El, sunteţi credincioşi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.

22 Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii din toată inima,

23 fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.

24 Căci orice făptură este ca iarba şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos,

25 dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.

Chiar Isus spune la Matei 13:19-23 că sămânța care produce roade în solul fertil este Cuvântul Evangheliei care produce roadele Duhului  în inimile bune. Da, Cuvântul Domnului are un rol esențial în primirea mântuirii de către orice om. Credința vine în urma auzirii cuvântului. Cuvântul este „sabia Duhului” este instrumentul prin Duhul Lui Dumnezeu ne vorbește și ne instruiește. Dar tocmai Cuvântul Domnului ne trimite la apa botezului prin poruncile directe ale Lui Isus din Evanghelii, prin exemplele de convertiri relatate în Faptele Apostolilor și prin explicațiile din epistole așa că nu putem exclude porunca botezului în apă pentru iertarea păcatelor din mesajul de bază al Evangheliei chiar dacă unii încearcă asta din răsputeri.

Dacă Evanghelia prin care Filip l-a propovăduit pe Isus famenului etiopian nu cuprindea și învățătura despre botezul în apă cum putea famenul să exclame : „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?”  Fapte 8:26-39

De unde știa famenul despre botez dacă propovăduirea Lui Isus nu cuprindea și învățătura despre botez?

Dacă Evangheliei prin care Anania trimis de Domnul Isus l-a instruit pe Saul cum să devină Pavel nu cuprindea și porunca despre botez de ce Anania i-a cerut asta lui Saul? 

Fapte 22:16

Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.

A vorbit Anania de la sine sau i-a transmis Cuvântul Domnului?

Nu credea deja Saul în acel moment? Nu Îl văzuse deja pe Domnul? Nu se pocăise postind și rugându-se trei zile? Ba da dar a mai fost nevoie de ceva, de botez, pentru a se naște din nou.

Și atunci ne întrebăm de ce ar fi folosit Isus cuvântul apă ca simbol pentru  Cuvântul care ne întoarce apoi la apa apă!?

De fiecare dată când Isus a folosit un cuvânt în mod simbolic a venit și cu explicații ca să arate ce a vrut să spună.

La Ioan 3:8 folosește cuvântul vânt ca simbol pentru Duhul Sfânt și știm asta pentru că textul ne spune. 

La Ioan 7:37-38 folosește chiar cuvântul apă ca simbol pentru Duhul Sfânt și știm asta pentru că textul ne spune.

La Matei 13:19-23 folosește cuvântul sămânță ca simbol pentru Cuvânt și știm asta pentru că textul ne spune.

La Ioan 3:5 folosește cuvântul apă în legătură cu nașterea din nou și nu vine cu nici o explicație ulterioară prin care să ne arate că l-ar fi folosit ca simbol pentru altceva.

Și atunci de să facem noi astfel de speculații? 

De ce să nu acceptăm pur și simplu ce ne spune El? Doar pentru că nu se potrivește cu acea teoria despre mântuire care exclude categoric orice altceva în afară de credință? 

Și totuși, dacă nașterea din nou este de sus de ce ar implica Isus în ea ceva atât de pământesc cum este apa, ceva atât de „material”? 

Când Isus i-a întrebat pe farisei de unde venea botezul lui Ioan ei nu au răspuns.

Matei 21:25-27

25. Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni?” Dar ei vorbeau între ei și ziceau: „Dacă vom răspunde: ‘Din cer’, ne va spune: ‘Atunci de ce nu l-ați crezut?’ 26. Și dacă vom răspunde: ‘De la oameni’, ne temem de norod, pentru că toți socotesc pe Ioan drept proroc.” 27. Atunci au răspuns lui Isus: „Nu știm!” Și El, la rândul Lui, le-a zis: „Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.

Noi știm însă că venea de la Dumnezeu adică de sus, din cer, pentru că Isus ne confirmă asta. Și mai știm că deși venea de sus implica ceva foarte pământesc și anume cufundarea în apă și chiar Mântuitorul despre care, de asemenea, știm că a venit din cer a fost botezat de Ioan în apă.

Altă dată un păgân, un general sirian, Naaman, s-a cufundat de 7 ori în Iordan și a fost vindecat de lepră (2 Împărați 5:1-19). Apa Iordanului l-a spălat pe sirian de lepră? Împăratul lui Israel l-a curățit? Prorocul Elisei  l-a vindecat? Nu, ci chiar Dumnezeu. Când a făcut Dumnezeu minunea?  Când a citit împăratul scrisoarea de recomandare? Când era pe drum spre Elisei? Când a auzit cuvintele prorocului? Când s-a cufundat prima oară în apă? Sau când s-a cufundat a 7-a oară? Da, minunea s-a produs exact când a făcut tot ceea ce Dumnezeu i-a transmis prin intermediul prorocului că trebuie să facă!

Și noi avem la Ioan 3:1-22 mai mult decât un proroc îl avem pe Fiul Lui Dumnezeu. 

A fost Isus cel venit din cer pe pământ Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat?

A demonstrat că așa a fost! Toate semnele și minunile făcute de El inclusiv învierea Sa glorioasă asta ne arată!

A fost Isus cel venit din cer pe pământ om adevărat din om adevărat? 

Bucuria Lui, plânsul Lui, foamea Lui, setea Lui, oboseala Lui, suferința Lui și în cele din urmă moartea Lui arată că da, a fost om deplin.

Nu jumătate Zeu și jumătate om ca eroii din mitologia greacă ci în deplinătate atât Dumnezeu cât și om.

Și dacă Cel care este Dumnezeu întrupat adică în același timp atât ceresc cât și pământesc ne spune că nașterea din nou implică atât ceva ceresc, Duhul Sfânt, cât și ceva pământesc, adică apa, de ce ne îndoim de El. De ce li se pare unora imposibil de acceptat?

2. Categoria celor care cred că apa din Ioan 3:5 înseamnă chiar apă, apa botezului. Și aici avem două subcategorii.

- Cei mai mulți, cred atât de mult în puterea apei încât au uitat de credință și de celelalte condiții pe care Isus le cere înainte de cufundarea în apă. 

Concentrarea excesivă asupra efectelor botezului, combinată cu factori istorici şi politici, a dus la ritualizarea sa, la transformarea botezului într-o „sfântă taină” adică într-un act cu putere în sine în care apa sfințită deține rolul purificator. 

Isus a specificat clar că fundamentul nașterii din nou este jertfa Sa mântuitoare așa că nu putem transfera apei puterea și rolul jertfei Lui Hristos. Sângele Lui Hristos, sângele noului legământ este cel care ne purifică, apa este doar mediul unde ne identificăm cu Isus în moartea, îngroparea și învierea Lui, nicidecum agentul purificator.

Astfel s-a trecut cu vederea prea uşor peste faptul că botezul îşi produce efectele numai dacă este făcut în condiţiile pe care Hristos şi apostolii le-au enunţat și anume dacă este precedat de credință, pocăință și mărturisire.

Din păcate, pentru mulți botezul a devenit un ritual cu putere în sine care produce nașterea din nou indiferent de credința, pocăința și mărturisirea celui botezat intrând astfel în contradicție directă cu poruncile Lui Isus și practica bisericii de la început.

-Ultima categorie este a celor puțini care cred că apa din Ioan 3:5 înseamnă chiar apă dar care știu de asemenea că fundamentul nașterii din nou este Jertfa Lui Isus și că credința autentică este cea care se supune Lui Isus, că puterea mântuitoare a Evangheliei  stă în ascultarea de El prin împlinirea poruncilor Sale, mai precis prin credință, pocăință, mărturisire și botez.

Și totuși de ce a ales Isus tocmai apa?

„...Părinte, dacă prorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: ‘Scaldă-te şi vei fi curat.’”(2 Împ.5:13) 

„După aceea, Isus şi ucenicii Lui au venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza” ( Ioan 3:22)

Continuare naturală a discuției cu Nicodim este ignorată de cei mai mulți comentatori ai scripturii dar ea este acolo, dacă suntem studenți serioși ai bibliei nu putem trece cu vederea versetul 22.

Teoria din discuția cu Nicodim se transformă în practica botezului cu ucenicii. Așa se închide cercul.

La Ioan 3:1-22 Isus ne învață că pentru a vedea=a intra în Împărăția lui Dumnezeu = a primi mântuirea= a primi iertarea păcatelor trebuie să ne naștem din nou, că nașterea din nou are ca fundament jertfa Sa și că se face prin credință din apă și din Duh. 

Asta nu este opțional, este absolut obligatoriu, El subliniază repetat că trebuie, nimeni nu poate intra în Împărăția Sa fără să fie născut din nou, din apă și din Duh. 

La Marcu 16:15-16 Isus spune că pentru a fi mântuiți trebuie să credem și să fim botezați în apă. 

La Matei 28:19-20 Isus spune că pentru a deveni ucenici ai săi trebuie să fim botezați în apă.

La Romani 6:3-6

3. Nu știți că toți câți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui? 4. Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă. 5. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. 6. Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului,

Galateni 3:26-27

26. Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus. 27. Toți care ați fost botezați pentru Hristos v-ați îmbrăcat cu Hristos.

Coloseni 2:11-13

11. În El ați fost tăiați împrejur nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământești, 12. fiind îngropați împreună cu El prin botez și înviați în El și împreună cu El prin credința în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morți. 13.Pe voi, care erați morți în greșelile voastre și în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viață împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greșelile.

Apostolul Pavel spune că identificare cu moartea și învierea Lui Isus, îmbrăcarea cu Isus și circumcizia spirituală a inimii făcută de Duhul Sfânt au loc prin și în timpul botezului în apă, nici înainte nici după.

De ce? Pentru că acolo se întâlnesc apa și Duhul nașterii din nou așa cum a poruncit Isus.

Nu doar apă și Nu doar Duh ci apă și Duh împreună. 

Cufundare duhovnicească în Hristos nu poate fi separată și nu poate să preceadă cufundarea în apă pentru că atunci la botezul în apă are loc iertarea păcatelor și nașterea din nou prin primirea făgăduinței Duhului Sfânt ca locuire în fiecare credincios.

Cum au înțeles și au pus în practică apostolii nașterea din nou vedem chiar de la începutul bisericii când 3000 de oameni au devenit primii creștini, adică primii născuți din nou?

Fapte 2:37-44

37 După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”

38 „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

39 Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”

40 Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”

41 Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.

42 Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.

43 Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.

44 Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte.

La Fapte 2:44 se face referire la cei ce credeau. Cine erau aceștia? Putem să-i identificăm cu exactitate? Evident că da!

Erau cei care crezând și primind propovăduirea lui Petru s-au pocăit și au fost botezați în apă și astfel adăugați la grupul ucenicilor (Fapte 2:41)

Erau cei cărora Petru le spusese să se mântuiască (Fapte 2:40)

Erau cei cărora Petru le spusese să se pocăiască și să fie botezați spre iertarea păcatelor și pentru a primi darul Duhului Sfânt (Fapte 2:38) 

Erau cei care având inimile străpunse de mesajul evangheliei au întrebat: ce să facem? (Fapte 2:37)

Erau cei care în acea zi minunată au crezut în Isus cel predicat de apostoli și s-au născut din nou din apă și din Duh.

Au pus ei întrebarea greșită când au întrebat ce să facă? 

Au avut ei vreun merit că au făcut exact ce le-a cerut apostolul Petru și au intrat în apă? 

Nicidecum, au fost doar niște robi ascultători.

S-a schimbat între timp mesajul Evangheliei și implicit nașterea din nou? 

De ce a ales Isus apa în loc de orice altceva?

Până la urmă chiar nu contează de ce a ales apa. 

Putea să fie orice altceva. 

Este strict alegerea Lui.

Ceea ce contează este dacă noi Îl credem și acceptăm alegerea Lui, ne supunem Lui și astfel pe baza jerfei Lui ne naștem din nou din nou din apă și din Duh și primim viață veșnică.

Ceea ce contează este dacă noi nu Îl credem și respingem alegerea Lui și atunci indiferent de cât de savante sunt explicațiile prin care justificăm asta rezultatul este același osânda veșnică.

Până la urmă apa este un test simplu de încredere, dar cu consecințe eterne.

Ne punem încrederea în Isus cel înviat acceptând nașterea din nou așa cum a învățat-o El sau ne punem încrederea în teoriile savante ale cărturarilor și fariseilor zilelor noastre?

Doar creștin: Fundamentul nașterii din nou

Fundamentul nașterii din nou

Isus spune că cea mai mare poruncă este dragostea de Dumnezeu și a doua la fel de importantă este iubirea aproapelui.

Apostolul Pavel spune că pentru a atinge această țintă a poruncii trebuie să îndeplinim trei condiții: să avem o inimă curată, un cuget bun și o credință neprefăcută.

Nici una dintre aceste condiții nu poate fi îndeplinită de nici un om fără acea  transformare radicală a minții și vieții pe care biblia o numește naștere din nou. Cel care a inventat conceptul este chiar Isus așa că El este singurul în măsură să ne explice ce înseamnă și cum se poate experimenta. Așa că trebuie să lăsăm la o parte prejudecățile religioase și să mergem direct la sursă, acolo unde chiar Isus introduce și explică acest concept al nașterii din nou și anume la Ioan 3: 1-22

Nicodim un fruntaș al iudeilor, fariseu, membru în sinedriu, om educat puternic și respectat de întreaga comunitate a venit într-o noapte la Isus. Era uimit ca mulți alții de minunile pe care le făcea Isus dar nu înțelegea cine este El cu adevărat așa că a decis să-L cunoască personal și a ales să facă asta noaptea pentru a nu-și risca reputația în fața celorlalți farisei. Dialogul cu Isus nu avea însă să se desfășoare așa cum plănuise pentru că Isus se folosește de el pentru a transmite tuturor oamenilor, o învățătură esențială a evangheliei Sale și anume cea despre „nașterea din nou”. 

Necesitatea nașterii din nou ( Ioan 3:3,5,7)

Isus trece peste introducerea politicoasă a lui Nicodim și răspunde la o întrebare pe care acesta nici nu o rostise dar care cu siguranță îl frământa: cum poate intra cineva în Împărăția Lui Dumnezeu?

Era mare lucru ca un învățător al Legii să aibă asemenea frământări așa că Isus trece direct la subiect și repetă de trei ori întărind de două ori și cu formula „adevărat, adevărat îți spun” că nașterea din nou este absolut necesară pentru a accede în Împărăția Lui Dumnezeu.

Poate cineva să vadă  Împărăția Lui Dumnezeu fără să fie născut din nou?

Poate cineva să intre în  Împărăția Lui Dumnezeu fără să fie născut din nou?

Poate cineva să aibă viața veșnică fără să fie născut din nou?

Poate cineva să aibă iertarea păcatelor, mântuirea fără să fie născut din nou?

Poate cineva să fie creștin, ucenicul Lui Isus fără să fie născut din nou?

Isus spune clar și răspicat: Trebuie să vă nașteți din nou!

        

Fundamentul nașterii din nou ( Ioan 3:4,6,8-20)

„Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” a întrebat Nicodim manifestându-și nedumerirea și confuzia totală în care se afla. Știu că mulți zâmbesc ironic când citesc aceste versete și zic „măi dar Nicodim ăsta era așa prostuț de nu înțelegea că nu despre o naștere fizică vorbește Isus ci despre o transformare radicală și totală a vieții?” El mai apare de două ori menționat în Evanghelia după Ioan: la Ioan 7:50 când intervine în fața Sinedriului în favoarea lui Isus și este acuzat pentru asta și la Ioan 19:39 când a adus o parte din cele ce trebuiau pentru înmormântarea Lui Isus. Nicodim nu era fariseul tipic fanatic, obtuz și prizonier al tradițiilor, el căuta să-L înțeleagă și să-L urmeze pe Dumnezeu cel care a dat Legea și nu doar Legea în sine. El nu era doar un bun cunoscător al Legii ci și un om înțelept așa că e mai potrivit  să-i acordăm prezumția că a înțeles faptul că Isus cerea o transformare radicală a vieții prin schimbarea minții doar că nu știa și nu înțelegea cum se poate face asta. Dacă realitatea că era născut fizic în poporul ales de Dumnezeu și  faptul că toată viața a căutat să înțeleagă și să urmeze poruncile Lui Dumnezeu din Lege nu îi asigurau mântuirea cum era posibil să aibă loc această naștere din nou la care îl cheamă Isus? Nicodim credea că pentru el e prea târziu, că era imposibil să se mai schimbe, din nefericire el uitase că pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil.

Geneza 18:14 

„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?”

Isus trece peste necredința lui și îi explică fundamentul nașterii din nou și anume faptul că de vreme ce omul nu se poate sui la Cer prin merite personale, Fiul omului a coborât din cer pe pământ unde asemenea șarpelui de bronz înălțat de Moise pentru salvarea israeliților,â avea să fie crucificat și înălțat ca o jertfă pentru ca cei care  cred în El să nu piară ci să aibă viața veșnică.

Nicodim este printre primii și puținii oameni cărora Isus le descoperă direct scopul venirii sale pe pământ și anume de a fi jertfa de răscumpărare pentru păcatele oamenilor. 

Ba mai mult îi spune și cum poate accesa această mântuire și anume prin credința în El.

Dar la ce fel de credință face Isus referire? 

Ce înseamnă până la urmă să credem în El?

Mulți oameni spun că afirmația Lui Isus din Ioan 3:16 este tot ce trebuie să știm din Biblie pentru a fi mântuiți. Este adesea numită „evanghelia în miniatură” sau „evanghelia în rezumat” și  pornind de la această perspectivă se trage concluzia că tot ce trebuie să facem pentru a fi mântuiți este să credem în Isus mai specific asta rezumându-se doar la acceptarea faptului că Isus este singurul Fiu al Lui Dumnezeu și că a murit, a fost îngropat și a  înviat pentru noi. Orice altceva, dacă există altceva, vine după mântuire, după nașterea din nou. Unii, ducând această concluzie și mai departe, spun că orice altceva inclusiv dorința de a asculta de poruncile directe ale lui Hristos, este, de asemenea, opțională. 

Concluzia lor este că suntem mântuiți doar prin credință sau numai prin credință. 

Vă sună cunoscut, nu? „Sola Fide” a ajuns deviza fundamentală a sutelor de mii de adepți ai religiilor protestante și neoprotestante.

Dar asta a vrut Isus să spună aici? Am putea trage această concluzie doar dacă nu ar exista alte afirmații ale Mântuitorului în care să pună și alte condiții decât credința în primirea mântuirii.

Același Isus care spune la Ioan 3:16 că suntem mântuiți prin credință i-a spus orbului din naștere după ce i-a uns ochii cu tină: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” și orbul a văzut doar după ce a făcut ce îi poruncise Isus așa cum vedem la Ioan 9:1-12.

„7. şi i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” (care, tălmăcit, înseamnă: „Trimis”). El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine”

Același Isus care spune la Ioan 3:16 că suntem mântuiți prin credință i-a spus tânărului bogat: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă” și deși Isus l-a iubit nu i-a dat mântuirea din cauză că acel om a refuzat să facă ce i s-a poruncit așa cum vedem la Marcu 10:17-27.

„22 Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot, căci avea multe avuţii.” Desigur acestea sunt cazuri particulare dar avem și condiții generale, pentru toți.

Același Isus care spune la Ioan 3:16 că suntem mântuiți prin credință ne spune, de data asta tuturor, la Luca 13:5 

„Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”

Același Isus care spune la Ioan 3:16 că suntem mântuiți prin credință ne spune, de data asta tuturor, la  Matei 10:32-33  

“De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.”

Se contrazice Isus în declarații? 

Dacă mântuirea este doar prin credință de ce pune și alte condiții în afară de credință? Isus nu se contrazice, deci toate aceste afirmații trebuie să fie simultan adevărate.

Astfel când spune că suntem mântuiți prin credință nu exclude pocăința și mărturisirea ci  se referă la acel fel de credință care se supune voii Sale, care lucrează prin pocăință și Îl mărturisește înaintea oamenilor.

Credința este primul și cel mai important pas pentru că fără credință nici pocăința și nici mărturisirea nu au valoare, dar nu este singurul pentru că dacă credința nu este manifestată prin ascultare nu are nici o valoare.

Trecând peste faptul că nicăieri în text și de fapt nicăieri în Biblie nu apare conceptul “numai” sau “doar” referitor la rolul credinței în primirea mântuirii, contextul puțin mai larg, Ioan 3:19-21 ne arată două categorii de oameni: unii care fac răul și urăsc lumina și alții care lucrează după adevăr cu referire directă la cei care cred în El adevărata Lumină venită în lume.

Cei care cred în El sunt cei care lucrează după Adevăr. 

Singurul loc din Biblie unde se găsește asocierea de cuvinte „numai prin credință” este în Iacov unde este folosită în sens negativ, dovedind de fapt că credința  fără fapte, adică credința care nu lucrează, este moartă.

Iacov 2:24

„Vedeți dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință.”

Efeseni 2:8-9

8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.

9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Nu este ori una ori alta, cum încearcă mulți să interpreteze, ambele afirmații sunt adevărate simultan. Și Iacov dacă luăm în considerare contextul exact asta demonstrează. El arată cum harul Lui Dumnezeu este primit prin credința care este materializată prin faptele ascultării de poruncile Lui Dumnezeu.

Iacov 2:14-23

14 Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?

15 Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele

16 şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?

17 Tot aşa şi credinţa, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.

18 Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele.” Arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.

19 Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci, dar şi dracii cred… şi se înfioară!

20 Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?

21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?

22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.

23 Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire” şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu”.

Iacov îl dă exemplu chiar pe tatăl tuturor celor credincioși, pe Avraam și demonstrează că credința lui Avraam a fost acceptată de Dumnezeu nu ca un exercițiu pur intelectual ci ca urmare a acțiunilor practice prin care s-a manifestat, în cazul său jertfirea lui Isac. Dumnezeu l-a oprit pe Avraam arătând astfel că acceptă credința lui ca fiind autentică  doar în momentul în care a ridicat cuțitul deci când avea să finalizeze ceea ce Dumnezeu îi ceruse și nu când a primit porunca sau când a făcut primii pași în executarea ei. Tot ce a făcut Avraam a fost ascultare de Dumnezeu prin credință și astfel faptele lui nu pot fi nicicum catalogate ca merituoase, sau fapte moarte. La fel nici noi când prin credință, în ascultare de Dumnezeu, facem ceea ce El ne cere să facem pentru a primi harul Său nu poate fi catalogat ca „fapte moarte” ci pur și simplu credință.

Biblia este inspirată integral de Duhul Sfânt așa că nu se contrazice. 

Ceea ce afirmă prin Pavel despre mântuirea prin har, prin credință la Efeseni 2:8-9 este la fel de adevărat cu ceea ce afirmă Iacov despre mântuirea prin fapte. Nu este nici o contradicție.

Chiar Isus cataloghează credința ca lucrare.

Ioan 6: 28-29

28 Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?”

29 Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta : să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.”

De ce adepții teoriei primirii mântuirii doar prin credință ignoră faptul că credința este o lucrare a noastră chiar și atunci când este doar un exercițiu pur intelectual. Isus a spus în repetate rânduri că ceea ce gândim ne aparține și că păcătuirea cu mintea este la fel ca cea cu fapta deci dacă sunt consecvenți teoriei care spune că acceptarea harului Lui Dumnezeu nu necesită nici un fel de ascultare din partea noastră atunci trebuie să excludă și credința nu numai pocăința sau mărturisirea. Problema nu este „lucrarea” sau dacă trebuie sau nu să facem ceva ci dacă facem ce a poruncit Dumnezeu și dacă da cu ce motivație facem ceea ce facem? Punem în practică poruncile Lui Dumnezeu sau ale oamenilor? Care este motivația noastră interioară? Dorința de a fi pe placul Lui Dumnezeu pentru că El ne iubește deja sau cea greșită de a-I câștiga iubirea? Nu este nici un caz în scriptură în care cei care au întrebat „ce să fac pentru a fi mântuit” să fie corectați că au pus întrebarea greșită, nu,  toți au primit instrucțiuni specifice prin care să-și pună în aplicare credința.

Biblia luată în totalitatea sa arată că credința prin care suntem mântuiți pe baza jertfei Lui Isus este acea credință care lucrează, care se supune Lui, care ascultă de El împlinindu-I poruncile și nu este doar o credință pur intelectuală a faptului că Isus este Fiul Lui Dumnezeu.

Credința care mântuiește este mai mult decât o simplă credință. 

Este credința care va face tot posibilul să practice tot ce poruncește Hristos.

Harul este temelia mântuirii și credința este modalitatea prin care primim harul, dar credința care nu este dispusă să asculte de El nu este acceptată de Dumnezeu, nu este mântuitoare.

Evrei 5:9 

„Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice.”

2 Tesaloniceni 1:6-10

6 Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează

7 şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,

8 într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.

9 Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,

10 când va veni în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.

Nu putem separa Harul nemeritat de primirea sa prin credința manifestată prin supunere. Harul este ceea ce Dumnezeu ne oferă nemeritat iar credința care se supune este modalitatea prin care primim harul, prin care beneficiem de el.

Exemplul pe care îl dă Isus lui Nicodim la Ioan 3:14 chiar asta demonstrează.

Numeri 21:4-9

4 Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum

5 şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.”

6 Atunci, Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel.

7 Poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” Moise s-a rugat pentru popor.

8 Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.”

9 Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă trăia.

Șerpii și mușcăturile lor mortale erau pedeapsa meritată dată israeliților pentru păcat.

Vindecarea, iertarea și viața date de Dumnezeu prin intermediul șarpelui de aramă erau darul nemeritat oferit de Dumnezeu israeliților care păcătuiseră.

Pentru a primi harul nemeritat, deci vindecarea, iertarea și viața ei trebuiau să facă ceva specific, trebuiau să privească șarpele de aramă.

Nu a fost suficient ca Moise să înalțe șarpele de aramă ca toți să fie vindecați mai era și ceea ce ei individual trebuiau să facă. Deși harul vindecării era pentru toți doar cei care priveau șarpele de aramă îl primeau. Asta necesita atât o decizie personală cât și acțiune din partea celor care doreau să primească harul nemeritat și nu era nimic merituos în asta. Cei care se târau sau erau aduși de prieteni sau familie într-o poziție să vadă șarpele și apoi priveau spre el nu aveau nici un merit prin asta , ei doar acceptau harul nemeritat.

Vă amintiți de slăbănogul adus de prietenii săi prin acoperiș pentru a fi vindecat? Au câștigat ei vindecarea acelui om prin faptele lor?  Nicidecum! Vindecarea a fost darul nemeritat al Lui Isus dar pentru a beneficia de el acei oameni au făcut tot ce au putut prin credință pentru ca prietenul lor să primească harul.

Faptele despre care spune apostolul Pavel că nu mântuie sunt acele fapte care provin din alte sisteme religioase cum ar fi Vechiul Legământ și din inițiativa noastră, nu din porunca Lui Dumnezeu, sau făcute cu motivația greșită când vin de la Dumnezeu.

Extinzând principiul prefigurat prin umbra șarpelui de aramă, Domnul Isus spune că El s-a jertfit pentru toți oamenii și că prin har oferă iertare tuturor dar cei care vor beneficia de acest har nemeritat sunt doar aceia care sunt născuți din nou din apă și din Duh prin acea credință care lucrează după adevăr, care se supune Lui.

Dacă istoria omenirii a început printr-un act de răzvrătire cauzat de necredință, răscumpărarea fiecărui om începe prin Harul nemeritat, jertfa Lui Isus care se acceptă prin supunerea izvorâtă din credință.

Orice om care dorește să primească harul nemeritat al iertării trebuie să se nască din nou din apă și din Duh. Fundamentul nașterii din nou este Jertfa Lui Isus, ea este harul nemeritat,  iar primirea harului se face prin credința care ne supune Lui Isus, care lucrează după Adevăr..

Doar creștin: Cea mai mare poruncă!

 

În 1967 formația Beatles lansa cea mai cunoscută și populară piesă a lor care avea să devină rapid imnul tinerilor care se opuneau războiul, cel din Vietnam atunci și apoi tuturor războaielor în general.

All You Need Is Love = Tot ce ai nevoie e dragostea

Mesajul cântecului este că toate problemele și nevoile  se pot rezolva prin dragoste.

Marin Preda în opera sa „Cel mai iubit dintre pământeni” spunea că „ Fără dragoste, nimic nu e” concluzionând că fără dragoste viața nu are sens.

De-a lungul timpului artiștii s-au întrecut în a aduce ode dragostei dar cel mai frumos imn al dragostei este în Sfânta Scriptură la 1 Corinteni 13 unde apostolul Pavel inspirat de Duhul Sfânt face și descrierea cea mai cuprinzătoare a dragostei agape.

1 Corinteni 13:1-13

1 Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

2 Și chiar dacă aş avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele şi toată știința, chiar dacă aş avea toată credința, aşa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.

3 Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

4 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,

6 nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,

7 acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.

8 Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit....

13 Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Biblia în repetate rânduri vorbește despre sursa dragostei, despre importanța dragostei în relațiile noastre cu Dumnezeu și cu oamenii  și mai mult ne arată și cum putem să o învățăm și să o practicăm.

Scriptura este foarte specifică și pentru a nu crea confuzii folosește cuvinte diferite pentru tipuri de dragoste diferite.

Eros pentru dragostea romantică dintre un bărbat și o femeie ca în Cântarea Cântărilor sau când descrie relația dintre soț și soție în noul Testament.

Philia pentru dragostea dintre prieteni ca cea dintre David și Ionatan sau cea dintre frații în credință în Noul Testament.

Storge pentru dragostea firească, naturală față de cei care fac parte din aceeași familie.

Agape atunci când vorbește despre dragostea Lui Dumnezeu și idealul de iubire pe care suntem chemați să-l trăim ca oameni ai Lui Dumnezeu.

Dumnezeu este dragoste declară apostolul Ioan la 1 Ioan 4: 8 - 21

8 Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.

9 Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.

10 Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.

11 Preaiubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.

12 Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi dragostea Lui a ajuns desăvârşită în noi.

13 Cunoaştem că rămânem în El şi că El rămâne în noi prin faptul că ne-a dat din Duhul Său.

14 Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.

15 Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, şi el, în Dumnezeu.

16 Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.

17 Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta, astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecății.

18 În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste.

19 Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.

20 Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” şi urăşte pe fratele său este un mincinos, căci cine nu iubeşte pe fratele său pe care-l vede cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?

21 Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu iubește și pe fratele său.

Dragostea Lui Dumnezeu față de noi nu este o idee abstractă nu este un sentiment fără substanță ci s-a materializat practic prin întruparea Fiului în Isus Hristos și prin sacrificiul Său pentru a plăti prețul păcatelor noastre și a ne împăca cu Dumnezeu.

Dacă noi suntem din Dumnezeu atunci și noi trebuie să iubim ca El, să fim asemenea Fiului Său în toate privințele, scoate în evidență Ioan.

Mântuitorul declară că dragostea este cea mai importantă poruncă a Legii și Îi mustra deseori pe farisei că rataseră ce era mai important din Lege.

Marcu 12: 28-31

28 Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”

29 Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: ‘Ascultă , Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn’

30 şi ‘Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta.’ Iată porunca dintâi.

31 Iar a doua este următoarea: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”

Mai mult El ridică standardul și ne cere să ne iubim chiar și vrăjmașii.

Matei 5:43-44

„Ați auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău.” Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc”.

Apostolul Pavel  preia învățătura lui Isus și arată că dragostea este împlinirea Legii:

Romani 13:8-10

„Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții: căci cine iubește pe alții a împlinit Legea. [...] Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.”

Galateni 5:14

„Căci toată Legea se împlinește într-o singură poruncă: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.””

Mai mult la 1 Timotei 1:5 ne spune care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinim pentru a putea trăi acest fel de dragoste.

„Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun și dintr-o credință neprefăcută.”

1. Avem nevoie de o inimă curată.

Prima condiție și prima problemă cu care ne confruntăm din cauză că dacă suntem sinceri cu noi înșine nu putem ajunge la altă concluzie decât la cea a Mântuitorului cu privire la sursa răului din noi și din lume.

Marcu 7:20-23

20 El le-a mai zis: „Ce iese din om, aceea spurcă pe om.

21 Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,

22 furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.

23 Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.”

Consecința cea mai gravă a prezenței păcatului în viața noastră este o inimă (minte) murdară care ne întinează viața și ne separă de Dumnezeu.

Soluția este tot dragostea, dragostea Lui Dumnezeu față de noi.

Ioan 3: 5,16,17

5 Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

17 Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.

Coloseni 2:9-13

9 Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.

10 Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.

11 În El aţi fost tăiaţi împrejur nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti,

12 fiind îngropaţi împreună cu El prin botez şi înviaţi în El şi împreună cu El prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi.

13 Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greșelile.

Cu mult timp înainte ca dr. Barnard să realizeze primul transplant de inimă Dumnezeu oferă câte o inimă nouă oricărui om dorește să o primească.

Domnul ne oferă tuturor cadou o operație spirituală numită nașterea din nou care ne transformă radical și care ne dă nu numai iertare și o inimă nouă curățită de păcat ci și o inimă capabilă prin puterea Duhului Sfânt de a trăi în dragostea cerută de Dumnezeu, de pune în practică standardul Său.

Despre detaliile nașterii din nou autentice vă rog să accesați https://cruciadaadevarului.blogspot.com/2025/11/isus-si-nasterea-din-nou-ioan-31-22.html, acum să reținem că Dumnezeu ne oferă soluția, prin sacrificiul Fiului Său pentru a îndeplini prima condiție pusă de apostolul Pavel și aceasta este nașterea din nou, sau de sus, sau din Dumnezeu.

2. Un cuget bun.

A doua condiție a doua mare problemă.

Cugetul sau conștiința este acea voce interioară care ne face să ne simțim bine atunci când facem „ce trebuie” sau să ne simțim vinovați atunci când nu facem „ce trebuie”. Dar cugetul nu este un etalon în sine este doar un martor care ne arată dacă este sau nu armonie între convingerile și trăirile noastre. Contează la ce ne raportăm, ce este acel „ce trebuie”.

Astfel putem avea o conștiință curată când facem răul, așa cum avea apostolul Pavel când prigonea Biserica.

Fapte 23:1

Pavel s-a uitat țintă la sobor şi a zis: „Fraților, eu am viețuit cu toată curăția cugetului meu înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta…”

O conștiință sinceră, curată nu este neapărat un cuget bun.

Din fericire soluția este tot la Dumnezeu care prin etalonul Cuvântului Său ne oferă standardul corect la care conștiința noastră se poate raporta pentru a deveni un cuget bun.

Romani 9:1

Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor

Saul avea o conștiință curată deși era un criminal dar Pavel născut din nou și iluminat de Duhul Sfânt avea un cuget bun.

Evrei 9:14; 10:22; 13:18

9:14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu!

10:22 să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.

13:18  Rugați-vă pentru noi, căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.

Soluția începe tot cu pasul anterior, nașterea din nou și continuă cu raportarea permanentă la Cuvântul Lui Dumnezeu, ghidul complet de viețuire al creștinului prin care Duhul Sfânt ne luminează mintea(inima).

Mare grijă să nu transformăm opiniile și încredințările  personale asupra unor subiecte în care Biblia ne permite asta în standardul neschimbător al Lui Dumnezeu pentru că atunci cugetul nostru se va raporta din nou la altceva decât trebuie și va da semnale eronate.

3. O credință neprefăcută.

A treia condiție a treia problemă.

De ce Îl căutăm pe Dumnezeu?

De ce am venit la credință?

Ce mă determină să fac lucrarea Domnului?

Ce mă „mână în luptă”?

Sunt întrebări pe care trebuie să ni le adresăm mereu pentru a fi siguri că avem motivația corectă deoarece o credință neprefăcută este o credință sinceră, adică o credință motivată corect. Câteva exemple negative:

Fapte 8:18-23

Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani

19 şi a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca, peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt.”

20 Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!

21 Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu.

22 Pocăiește-te dar de această răutate a ta și roagă-te Domnului să ți se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putință,

23 căci văd că ești plin de fiere amară și în lanțurile fărădelegii.”

Simon a văzut în credința creștină o oportunitate de afaceri. 

Luca 17:11-19

11 Isus mergea spre Ierusalim şi a trecut printre Samaria şi Galileea.

12 Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi. Ei au stat departe,

13 şi-au ridicat glasul şi au zis: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!”

14 Când i-a văzut Isus, le-a zis: „Duceți-vă și arătaţi-vă preoţilor!” Şi pe când se duceau, au fost curățiți.

15 Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.

16 S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus şi I-a mulţumit. Era samaritean.

17 Isus a luat cuvântul și a zis: „Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalţi nouă unde sunt?

18 Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?”

19 Apoi i-a zis: „Scoală-te și pleacă; credința ta te-a mântuit.”

Cei 9 leproși au venit la Isus doar pentru vindecare trupească, al 10-lea a primit și mântuirea.

3 Ioan 9

Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să știe de noi.

Care este mai mare se întrebau și se certau ucenicii Domnului.

Marcu 9:34-35

34 Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei ca să ştie cine este cel mai mare.

35 Atunci, Isus a şezut jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!”

Diotref și ucenicii în acele momente doreau o poziție privilegiată și recunoaștere publică a meritelor lor în Împărăția Lui Hristos.

Doamne dă-mi vindecare!

Doamne ajută-mă să iau examenul ăsta!

Doamne ajută-mă să obțin jobul ăsta așa de bun!....și lista poate să continue la nesfârșit. Da, Dumnezeu este bun și ne dă tot ceea ce avem nevoie, câteodată și noi cerem ce avem nevoie cu adevărat nu doar ce ne dorim, dar dacă asta-i tot și îl tratăm pe Dumnezeu ca pe Moș Crăciun este o mare problemă cu noi.  Nu așa funcționează o relație autentică de iubire.

De ce am ales să Îl urmăm pe Hristos? Pentru rezolvarea unor probleme personale? Pentru câștiguri materiale? Pentru a primi laude și întâietate?

Sau pentru că El ne iubește și noi Îl iubim?

Sau pentru că ne dorim mântuirea pe care El a câștigat-o pentru noi și pe care ne-o oferă în dar?

De aceea trebuie să ne cercetăm permanent și să ne asigurăm că singurele noastre motivații sunt dragostea de Dumnezeu și dorința legitimă de a fi mântuți. Da, dorința de mântuire nu este egoism deoarece coincide perfect cu dorința Lui Dumnezeu pentru noi.

2 Corinteni 13:5

Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă cercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi.

1 Ioan 1:9

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

 

Avem o țintă trasată de Mântuitorul nostru și anume aceea de a învăța să practicăm acea dragoste cu care  El ne-a iubit mai întâi.

Pentru a atinge ținta trebuie să îndeplinim cele trei condiții: o inimă curată, un cuget bun și o credință neprefăcută. Și pentru că prin noi înșine nu putem realiza ce ne cere Tot El este Cel care ne oferă o inimă nouă și curată prin nașterea din nou, un cuget bun prin iluminarea dată de Duhul Sfânt prin cuvânt și posibilitatea de a ne purifica credința de motive egoiste printr-o mărturisire sinceră și o pocăință reală.