Cruciada adevărului

1. Prima cruciadă și cruciații

Pe 27 Noiembrie 1095 Papa Urban al II-lea a lansat, prin predica de la Clermont, o chemare, adresată în special nobililor și cavalerilor, de a elibera Ierusalimul de sub dominația musulmanilor considerați de catolici „dușmanii credinței”. Însoțită de promisiunea iertării păcatelor pentru toți cei care aveau să moară în luptă, predica a fost primită cu entuziasm și pe măsură ce era răspândită, nu numai nobili și cavaleri ci și mase mari de oameni obișnuiți au început să se alăture. Planul era ca până pe 15 August 1096 armata cruciată să se organizeze și să pornească spre Ierusalim.

În principal s-au remarcat trei grupuri care și-au asumat punerea în practică a chemării papale la cruciadă.

Cel mai numeros grup, aproximativ 100.000 de oameni, avea să fie format din țărani și nobili săraci conduși de un predicator înflăcărat și elocvent Petre Eremitul iar aventura lor a rămas cunoscută în istorie ca „Cruciada țăranilor” sau „Cruciada săracilor”. Ei au pornit spre Ierusalim în primăvara anului 1096 dar majoritatea nu aveau să ajungă la destinație niciodată. Pe drum s-au dedat la numeroase jafuri și conflicte cu populațiile locale care nu le dădeau de bunăvoie cele trebuincioase. Un sfert au murit sau au abandonat deja până la Constantinopol iar cei care au ajuns în Asia Mică au fost interceptați și uciși la Niceea de o armată a turcilor selgiucizi în Octombrie 1096. Puținii supraviețuitori inclusiv Petre Eremitul aveau să se alăture armatei nobililor.

Al doilea grup avea să-și îndrepte atenția spre alți „dușmani ai credinței” aflați mult mai aproape și anume evreii din Europa.

Cam 10.000 de cruciați, sub conducerea contelui Emicho au pornit pe valea Rinului jefuind și ucigând evreii care nu acceptau botezul catolic cele mai mari masacre cunoscute fiind cele din Worms și Mainz. Cruciada germană din 1096 devenea astfel primul Holocaust din istorie.

Trecând apoi pe Dunăre au fost învinși și opriți la intrarea în Ungaria de către armata regelui maghiar Coloman. Contele s-a întors acasă plin de rușine și dispreț că nu și-a îndeplinit misiunea de a ajunge la Ierusalim iar puținii supraviețuitori s-au alăturat armatei principale a cruciaților.

Grupuri mai mici de cruciați au făcut același lucru în Magdeburg, Praga și în multe alte orașe cu comunități evreiești din Europa.

Al treilea grup cel mai bine finanțat, pregătit și organizat avea să rămână în istorie ca „Cruciada baronilor” fiind format inițial din 7000 de nobili și cavaleri însoțiți de 20.000 de sodați pedeștrii.

După un marș de aproape trei ani timp în care au avut numeroase lupte cu musulmanii și au asediat și cucerit mai multe orașe cetăți din Asia Mică unde au masacrat toți civilii indiferent de religie, ca de exemplu la Antiohia, în luna Mai 1099 au ajuns la Ierusalim circa 1500 de cavaleri și 12000 de pedestrași.

Pe 15 Iulie 1099 folosind turnuri de asalt construite din lemnul corăbiilor genoveze demontate, au reușit să pătrundă în cetate și să-i învingă pe apărătorii musulmani. Nu s-au mulțumit cu asta și în noaptea și ziua următoare au masacrat aproape toată populația civilă a Ierusalimului formată din aproximativ 20.000 de mii de musulmani, evrei și creștini, supraviețuind doar un număr foarte mic de creștini bizantini și orientali.

Cruciații și-au îndeplinit astfel misiunea încredințată de papă și au intrat în legendă. Eroismul și vitejia lor i-au transformat în personaje de basm, isprăvile lor aveau să fie cântate și transmise peste veacuri inspirând și generațiile următoare.

Dar au făcut ei cu adevărat voia Lui Dumnezeu?

Au luptat ei cu adevărat lupta cea bună a credinței în Isus Hristos?

Au dus ei cu adevărat mesajul Lui Hristos celor care aveau nevoie de el?

Au primit ei cu adevărat iertarea păcatelor promisă de papă?

Mulți din zilele noastre ar spune că da și mai mult unii ar fi dispuși să participe la o nouă cruciadă dacă s-ar organiza.

Scripturile Noului Testament ne arată însă o altă Cale, o Cale a păcii, o Cale a iubirii de aproapele, o Cale a respectului pentru orice ființă umană indiferent de culoarea pielii, statutul social sau opțiunea sa religioasă, o Cale a renunțării și sacrificiului, o Cale pe care a mers, primul, Isus Hristos și apoi apostolii Săi și primii creștini.

Sunt multe cauze bune pentru care oamenii cred că merită să lupte astăzi, cele mai atractive fiind cele sociale, ecologiste sau pentru drepturi civice dar Sfânta Scriptură ne arată nu numai care este cea mai bună cauză pentru care merită cu adevărat să luptăm, ci și cum putem să facem asta.

2. Pentru ce merită cu adevărat să luptăm ca și creștini?

1 Timotei 1:18-19 „Porunca pe care ți-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te lupţi lupta cea bună şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii le-au pierdut şi au căzut din credinţă”.

1 Timotei 6:12 „Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori”.

2 Timotei 4:7 „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa”.

Iuda 3 „Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna”.

Atât apostolul Pavel cât și apostolul Iuda, fratele Domnului, spun același lucru.

Nu numai că avem cea mai bună cauză pentru care merită să luptăm în această viață ci și că trebuie, este o poruncă pentru fiecare ostaș al Lui Hristos, să purtăm această luptă pentru Credința Evangheliei.

Dar de ce este atât de important și urgent?

Pentru că, în această epocă a harului, Dumnezeu Și-a pus puterea de mântuire a oamenilor în această unică Evanghelie care își păstrează puterea mântuitoare numai dacă rămâne nemodificată.

Romani 1:16-17 „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă”.

Beneficiem de acestă putere mântuitoare dacă ne supunem Lui Hristos prin credință .

Evrei 5:9 „Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice”.

De aceea este important să păstrăm această Evanghelie exact așa cum a fost propovăduită și practicată de către apostoli.

1 Corinteni 15:1-11 „Vă fac cunoscută, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi.... Astfel dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut”.

Așadar ca și creștini suntem chemați să luptăm pentru credința Evangheliei asta însemnând să o păstrăm nemodificată, exact așa cum a fost propovăduită și pusă în practică de apostolii Domnului așa cum vedem în paginile Noului Testament.

3. Împotriva cui trebuie să luptăm ca și creștini?

Înainte de a identifica dușmanii Evangheliei să stabilim mai întâi cum a poruncit Isus să ne purtăm cu oamenii care ne fac rău.

Matei 5:38-45 „Aţi auzit că s-a zis: ‘Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.’ Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine. Aţi auzit că s-a zis: ‘Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.’ Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”.

De asemenea Isus ne arată clar cui a încredințat și când trebuie pusă în practică misiunea de a eradica răul din lume.

Matei 13:36-43 „Atunci, Isus a dat drumul noroadelor şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El şi I-au zis: „Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.” El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul omului. Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău. Vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii. Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Atunci , cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă”.

Dacă Isus direct și personal ne cere fiecăruia, prin cuvântul Său, să ne iubim vrăjmașii și să nu răspundem cu rău la rău și ne mai spune că misiunea de a eradica răul din lume nu ne-a fost încredințată nouă oamenilor ci este păstrată îngerilor pentru sfârșitul lumii, cei care le cer oamenilor să jefuiască, să tortureze și să ucidă alți oameni în numele Domnului pentru a răzbuna răul sau pentru a face o lume mai bună, pe cine reprezintă cu adevărat?

Avem dreptul să ne îndoim de autoritatea spirituală pe care pretind că o au? Desigur că da, mai mult avem datoria să-i denunțăm ca falși reprezentanți ai Lui Hristos și să refuzăm indiferent de consecințe să facem ceea ce ei ne cer. Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni

Fapte 5:29 „Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!”

Efeseni 6:12 „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”.

Așa cum afirmă apostolul Pavel noi nu avem de luptat cu oamenii, carnea și sângele ci chiar cu sursa răului care este de natură spirituală nu pământească.

Dar răul nu se manifestă în lume tot prin oameni?

Ba da, dar noi avem de dus un război spiritual care se poartă cu arme spirituale, nu pământești.

2 Corinteni 10:3-5 „Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”.

Așadar nu cu oamenii care promovează răul ci cu ideile lor greșite trebuie să luptăm.

4. Ce arme putem folosi în lupta Domnului?

Evident armele pe care ni le pune la dispoziție Dumnezeu sunt numai arme spirituale. Un război spiritual nu se poate purta cu arme fizice.

Efeseni 6:13-17 „De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu”.

2 Timotei 2:24-26 „Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia”.

Scopul Lui Dumnezeu în această epocă a Harului este mântuirea omului nu pedepsirea, îndreptarea celor care greșesc nu osândirea lor.

Un război al ideilor se poartă argumentând adevărul Evangheliei și denunțând minciuna și nu forțând sau manipulând oamenii să o accepte.

Adevărații ostași ai Lui Hristos nu-i jefuiesc, nu-i torturează și nu-i ucid pe aceia care fac răul sau resping Evanghelia, ei au doar misiunea de propovădui Evanghelia și de a o demonstra prin mărturia unei vieți schimbate, o viață condusă de iubirea de aproapele. Ei apără Evanghelia denunțând eroarea și minciuna cu fermitate dar în același timp cu dragoste și blândețe arătând respect și considerație pentru orice ființă umană.

Psalmul 45:3-4 “Războinic viteaz, încinge-ţi sabia– podoaba şi slava,

da, slava ta! Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă,

apără adevărul, blândeţea şi neprihănirea,

şi dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate!”

Ioan 16:33 “V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”

5. Isus Hristos modelul suprem

El s-a supus și a ascultat de Tatăl Ceresc până la capăt în tot ce a făcut

El s-a smerit și a trăit o viață umilă.

El a refuzat să fie făcut rege de cei care au înțeles greșit misiunea Sa.

El a proclamat Evanghelia Împărăției și le-a cerut oamenilor să-L urmeze

El a arătat milă și dragoste față de toți oamenii cu care s-a întâlnit.

El a criticat și corectat erorile celor care au modificat voia Lui Dumnezeu.

El a acceptat nedreptatea atunci când oamenii l-au acuzat și pedepsit fără să fie vinovat.

El s-a rugat chiar și pe cruce, înainte să moară, pentru cei care l-au batjocorit, bătut și răstignit.

Dacă Fiul Lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Regele nostru care astăzi domnește din ceruri în Împărăția Sa a avut un astfel de comportament, noi robii Lui cum ar trebui să ne purtăm?

Așa cum s-au purtat cruciații medievali la porunca papei sau așa cum ne arată și ne poruncește Isus Hristos în Cuvântul Său?

Isus și nașterea din nou (Ioan 3:1-22)

 

Isus și nașterea din nou (Ioan 3:1-22)

I. Întâlnirea de la miezul nopții ( Ioan 3:1-2)

Nicodim un fruntaș al iudeilor, fariseu, membru în sinedriu, om educat puternic și respectat de întreaga comunitate a venit într-o noapte la Isus. Era uimit ca mulți alții de minunile pe care le făcea Isus dar nu înțelegea cine este El cu adevărat așa că a decis să-L cunoască personal și a ales să facă asta noaptea pentru a nu-și risca reputația în fața celorlalți farisei. Dialogul cu Isus nu avea însă să se desfășoare așa cum plănuise pentru că Isus se folosește de el pentru a transmite tuturor oamenilor, o învățătură esențială a evangheliei Sale și anume cea despre „nașterea din nou”.

II. Necesitatea nașterii din nou ( Ioan 3:3,5,7)

Isus trece peste introducerea politicoasă a lui Nicodim și răspunde la o întrebare pe care acesta nici nu o rostise dar care cu siguranță îl frământa: cum poate intra cineva în Împărăția Lui Dumnezeu?

Era mare lucru ca un învățător al Legii să aibă asemenea frământări așa că Isus trece direct la subiect și repetă de trei ori întărind de două ori și cu formula „adevărat, adevărat îți spun” că nașterea din nou este absolut necesară pentru a accede în Împărăția Lui Dumnezeu.

Poate cineva să vadă Împărăția Lui Dumnezeu fără să fie născut din nou?

Poate cineva să intre în Împărăția Lui Dumnezeu fără să fie născut din nou?

Poate cineva să aibă viața veșnică fără să fie născut din nou?

Poate cineva să aibă iertarea păcatelor, mântuirea fără să fie născut din nou?

Poate cineva să fie creștin, ucenicul Lui Isus fără să fie născut din nou?

Isus spune clar și răspicat: Trebuie să vă nașteți din nou!

III. Fundamentul nașterii din nou ( Ioan 3:4,6,8-20)

„Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” a întrebat Nicodim manifestându-și nedumerirea și confuzia totală în care se afla. Știu că mulți zâmbesc ironic când citesc aceste versete și zic „măi dar Nicodim ăsta era așa prostuț de nu înțelegea că nu despre o naștere fizică vorbește Isus ci despre o transformare radicală și totală a vieții?”

Ei bine Nicodim nu era doar un bun cunoscător al Legii ci și un om înțelept așa că să-i acordăm prezumția că a înțeles faptul că Isus cerea o transformare radicală a vieții doar că nu știa și nu înțelegea cum se poate face asta. Dacă realitatea că era născut fizic în poporul ales de Dumnezeu și faptul că toată viața a căutat să înțeleagă și să urmeze poruncile Lui Dumnezeu din Lege nu îi asigurau mântuirea cum era posibil să aibă loc această naștere din nou la care îl cheamă Isus? Nicodim credea că pentru el e prea târziu, că era imposibil să se mai schimbe, din nefericire el uitase că pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil.

„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” (Geneza 18:14)

Isus trece peste necredința lui și îi explică fundamentul nașterii din nou și anume faptul că de vreme ce omul nu se poate sui la Cer prin merite personale, Fiul omului a coborât din cer pe pământ unde, asemenea șarpelui de bronz înălțat de Moise pentru salvarea israeliților avea să fie crucificat și înălțat ca o jertfă pentru ca cei care cred în El să nu piară ci să aibă viața veșnică.

Nicodim este printre primii și puținii oameni cărora Isus le descoperă direct scopul venirii sale pe pământ și anume de a fi jertfa de răscumpărare pentru păcatele oamenilor. Ba mai mult îl învață și cum poate accesa această mântuire și anume prin credința în El.

Dar la ce fel de credință face Isus referire?

Ce înseamnă până la urmă să credem în El?

Mulți oameni spun că afirmația Lui Isus din Ioan 3:16 este tot ce trebuie să știm din Biblie pentru a fi mântuiți. Este adesea numită „evanghelia în miniatură” sau „evanghelia în rezumat” și, pornind de la această perspectivă se trage concluzia că tot ce trebuie să facem pentru a fi mântuiți este să credem în Isus mai specific asta rezumându-se doar la acceptarea faptului că Isus este singurul Fiu al Lui Dumnezeu și că a murit și înviat pentru noi. Orice altceva (dacă există altceva) vine după mântuire, după nașterea din nou. Unii, ducând această concluzie și mai departe, spun că orice altceva inclusiv dorința de a asculta de poruncile directe ale lui Hristos, este, de asemenea, opțională.

Concluzia lor este că suntem mântuiți doar prin credință sau numai prin credință.

Vă sună cunoscut, nu? „Sola Fide” a ajuns deviza fundamentală a sutelor de milioane de adepți ai religiilor protestante și neoprotestante.

Dar asta a vrut, oare, Isus să spună aici?

Același Isus care spune la Ioan 3:16 că suntem mântuiți prin credință i-a spus orbului din naștere după ce i-a uns ochii cu tină: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” și orbul a văzut doar după ce a făcut ce îi poruncise Isus așa cum vedem la Ioan 9:1-12

Același Isus care spune la Ioan 3:16 că suntem mântuiți prin credință i-a spus tânărului bogat: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă” și deși Isus l-a iubit nu i-a dat mântuirea din cauză că acel om a refuzat să facă ce i s-a poruncit așa cum vedem la Marcu 10:17-27.

Același Isus care spune la Ioan 3:16 că suntem mântuiți prin credință ne spune, de data asta tuturor, la Luca 13:5 „Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”

Același Isus care spune la Ioan 3:16 că suntem mântuiți prin credință ne spune, de data asta tuturor, la Matei 10:32-33 “De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.”

Se contrazice Isus în declarații? Sau se referă la acel fel de credință care se supune voii Sale care lucrează prin pocăință și Îl mărturisește înaintea oamenilor?

Trecând peste faptul că nicăieri în text și de fapt nicăieri în Biblie nu apare “numai” sau “doar” prin  credință referitor la primirea mântuiri contextul puțin mai larg, Ioan 3:19-21 ne arată două categorii de oameni: unii care fac răul și urăsc lumina și alții care lucrează după adevăr cu referire directă la cei care cred în El adevărata Lumină venită în lume.

Așadar credința prin care suntem mântuiți pe baza jertfei Lui Isus este acea credință care lucrează, care se supune Lui, care ascultă de El împlinindu-I poruncile și nu doar o credință pur intelectuală a faptului că Isus este Fiul Lui Dumnezeu.

Credința care mântuiește este mai mult decât o simplă credință.

Este credința care va face tot posibilul să practice tot ce poruncește Hristos.

Credința este temelia mântuirii, dar credința care nu este dispusă să asculte de El nu este acceptată de Dumnezeu, nu este mântuitoare.

Evrei 5:9 „Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice.”

IV. Natura nașterii din nou

Același Isus care spune la Ioan 3:16 că suntem mântuiți prin credință spune la Marcu 16:15-16: „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptura”. Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.” Culmea aici chiar avem un rezumat al Evangheliei pentru că sunt printre ultimele cuvinte adresate de Isus apostolilor înainte de înălțarea Sa la Cer.

Stai puțin. Dacă Ioan 3:16 este „evanghelia în miniatură” și Isus spune că trebuie să credem pentru a fi mântuiți, de ce tot El spune în Marcu 16:16 că trebuie să credem și să fim botezați în apă pentru a fi mântuiți?

Se contrazice Isus în declarații?

Sau poate că El a vorbit deja despre apă în contextul mai larg al lui Ioan 3:16? Vă amintiți de „născut din apă” din Ioan 3:5? Dacă prin „apă” Isus se referea la botez, atunci contradicția pur și simplu dispare.

Dar asta este imposibil de acceptat! De peste 500 de ani ni se repetă că botezul nu are nici o legătură cu nașterea din nou și că nu putem adăuga nimic la credință pentru a primi mântuirea!

Dacă nașterea din nou este atât de importantă așa cum am stabilit deja că a afirmat Isus, este vital să înțelegem ce a vrut El să spună prin expresia „născut din apă și din Duh”. Și pentru a face asta trebuie să renunțăm la orice fel prejudecată confesională să dăm jos ochelarii de cal ecleziastici și să privim doar la Sfânta Scriptură căutând să înțelegem exact mesajul Lui Isus.

Cu privire la ce a vrut să spună prin „Duh” este unanimitate, toți înțelegem că se referă la Duhul Sfânt și la implicarea Sa în transformarea radicală pe care o cere de la fiecare prin nașterea din nou. Pur și simplu fără puterea și călăuzirea Duhului Sfânt este imposibil să experimentăm o naștere din nou autentică.

Cu privire la ce a vrut să spună prin „apă” părerile sunt împărțite și în principal sunt două abordări diferite.

1.Categoria celor care cred că cuvântul apă este un simbol pentru altceva.

Ei spun că Isus folosește cuvântul apă simbolic referindu-se de fapt la cu totul altceva. Și aici părerile sunt împărțite și avem în principal două subcategorii.

1.1. Unii spun că Isus se referă de fapt la apa din burta mamei, la lichidul amniotic în care stă copilul până la naștere. Adică pentru a ne naște din nou trebuie mai întâi să ne naștem din apa-lichid amniotic și apoi la maturitate din nou din Duhul. Cum contextul nu arată că acesta ar fi sensul cuvântului apă ar trebui să găsim alte pasaje din Biblie unde se face această asociere. Trecând peste faptul că nu există nicăieri în Sfânta Scriptură o astfel de asociere, și peste exprimarea redundantă, asta ar însemna și că Isus vorbește despre două nașteri din nou, una din apă și alta din Duh sau măcar despre una în două etape și nu despre o singură naștere din nou duhovnicească care are loc o singură dată și care este atât din apă cât și din Duh.

1.2. Alții spun că Isus a folosit cuvântul apă ca un simbol pentru Cuvânt arătând rolul extrem de important pe care îl are Cuvântul Lui Dumnezeu în primirea mântuirii.

Cum contextul imediat nu arată că acesta ar fi sensul cuvântului apă ar trebui să găsim alte pasaje din Biblie unde se face această asociere și, da, sunt câteva.

Apostolul Pavel spune la Romani 1:16-17 că puterea de mântuire a Lui Dumnezeu pentru cei ce cred a fost pusă în Evanghelie și că neprihănirea se capătă prin credință.

Apostolul Petru spune la 1 Petru 1:18-25 că suntem născuți din nou dintr-o sămânță care nu poate putrezi, referindu-se la Duhul Sfânt, prin Cuvântul Evangheliei despre care, de asemenea, spune că este viu și rămâne în veac.

Chiar Isus spune la Matei 13:19-23 că sămânța care produce roade în solul fertil este Cuvântul Evangheliei care produce roadele Duhului în inimile bune.

Problema este că, chiar dacă acceptăm această asociere, tot nu putem exclude apa apă din mesajul fundamental al Evangheliei.

Dacă cuvântul Evangheliei prin care Filip l-a propovăduit pe Isus famenului etiopian nu cuprindea și învățătura despre botezul în apă cum putea famenul să exclame : „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?” Fapte 8:26-39

De unde știa famenul despre botez dacă propovăduirea lui Filip nu cuprindea și învățătura despre botez?

Și atunci ne întrebăm de ce ar fi folosit Isus cuvântul apă ca simbol pentru ceva ce ne întoarce apoi la apa apă!?

De fiecare dată când Isus a folosit un cuvânt în mod simbolic textul biblic vine și cu explicații ca să arate ce a vrut să spună.

La Ioan 3:8 folosește cuvântul vânt ca simbol pentru Duhul Sfânt și știm asta pentru că textul ne spune.

La Ioan 7:37-38 folosește chiar cuvântul apă ca simbol pentru Duhul Sfânt și știm asta pentru că textul ne spune.

La Matei 13:19-23 folosește cuvântul sămânță ca simbol pentru Cuvânt și știm asta pentru că textul ne spune.

La Ioan 3:5 folosește cuvântul apă în legătură cu nașterea din nou și nu vine cu nici o explicație ulterioară prin care să ne arate că l-ar fi folosit ca simbol pentru altceva.

Și atunci de să facem noi astfel de speculații?

De ce să nu acceptăm pur și simplu ce ne spune El? Doar pentru că nu se potrivește cu teoria multora despre mântuire care exclude categoric orice altceva în afară de credință?

Și totuși, dacă nașterea din nou este de sus de ce ar implica Isus în asta ceva atât de pământesc cum este apa, ceva atât de „material”?

O dată Isus i-a întrebat pe farisei de unde venea botezul lui Ioan și ei nu au răspuns (Matei 21:25-27). Noi știm însă că venea de la Dumnezeu adică de sus, din cer, pentru că Isus ne confirmă asta. Și mai știm că deși venea de sus implica ceva foarte pământesc și anume cufundarea în apă și chiar Mântuitorul despre care, de asemenea, știm că a venit din cer a fost botezat de Ioan în apă.

Altă dată un păgân, un general sirian, Naaman, s-a cufundat de 7 ori în Iordan și a fost vindecat de lepră (2 Împărați 5:1-19). Apa Iordanului l-a spălat pe sirian de lepră? Împăratul lui Israel l-a curățit? Proorocul Elisei l-a vindecat? Nu, ci chiar Dumnezeu. Când a făcut Dumnezeu minunea? Când a citit împăratul scrisoarea de recomandare? Când era pe drum spre Elisei? Când a auzit cuvintele proorocului? Când s-a cufundat prima oară în apă? Sau când s-a cufundat a 7-a oară? Da, minunea s-a produs exact când a făcut ceea ce Dumnezeu i-a transmis prin intermediul proorocului că trebuie să facă!

Și noi avem la Ioan 3:1-22 mai mult decât un prooroc îl avem pe Fiul Lui Dumnezeu.

A fost Isus cel venit din cer pe pământ Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat? A demonstrat că așa a fost! Toate semnele și minunile făcute de El inclusiv învierea Sa glorioasă asta ne arată!

A fost Isus cel venit din cer pe pământ om adevărat din om adevărat?

Bucuria Lui, plânsul Lui, foamea Lui, setea Lui, oboseala Lui, suferința Lui și în cele din urmă moartea lui arată că da, a fost om deplin.

Nu jumătate Zeu și jumătate om ca eroii din mitologia greacă ci în deplinătate atât Dumnezeu cât și om.

Și dacă Cel care este Dumnezeu întrupat adică în același timp atât ceresc cât și pământesc ne spune că nașterea din nou implică atât ceva ceresc, Duhul Sfânt, cât și ceva pământesc, adică apa, de ce ne îndoim de El. De ce li se pare unora imposibil de acceptat?

2. Categoria celor care cred că apa din Ioan 3:5 înseamnă chiar apă.

Și aici avem două subcategorii.

2.1. Cei mai mulți, cam un miliard și jumătate, cred atât de mult în puterea apei și a cufundării în apă încât pare că uită de credință și de celelalte condiții pe care Isus le cerere.

Concentrarea excesivă asupra efectelor botezului combinată cu factori istorici şi politici , din anul 380 creştinismul în forma sa oficială de atunci devenind singura religie a Imperiului Roman, a dus la ritualizarea sa, la transformarea într-o „sfântă taină” adică într-un act cu putere în sine.

Ei spun ca botezul a luat locul tăierii împrejur şi deoarece circumcizia se făcea la 8 zile de la naştere trebuie ca nounăscuţii să fie botezaţî cât mai repede.

Într-adevăr este o asemănare între circumcizie şi botez aşa cum arată şi Pavel la Coloseni 2:11,12 dar sunt şi deosebiri fundamentale iar apostolul face această paralelă tocmai pentru a sublinia diferenţele. Circumcizia era semnul vizibil al vechiului legământ (Gen 17:9-14)  urmaşii fizici ai lui Avraam erau prin naştere în legământ cu Dumnezeu şi tăierea împrejur era confirmarea acestui fapt. Singura asemănare între botez şi tăierea împrejur este că ambele sunt acte iniţiatice care marchează momentul de intrare în legământ cu Dumnezeu. Apostolul Pavel arată de fapt superioritatea Noului Legământ şi implicit a botezului care este superior tăierii împrejur din următoarele motive:

• Botezul ca şi noul legământ se adresează tuturor oamenilor(Galateni 3:26-29) nu doar bărbaţilor evrei ca circumczia şi vechiul legământ.

• Botezul se aplică doar acelora care aud mesajul Evangheliei şi în deplină libertate aleg să intre în legământ cu Dumnezeu prin Hristos (Marcu 16:15-16) spre deosebire de circumcizie care se administra obligatoriu tuturor băieţilor evrei.

• Botezul făcut în conformitate cu voia Lui Hristos este o naştere din nou spirituală (Tit 3:5;Coloseni 2:11,12) spre deosebire de circumcizie care avea efect doar asupra trupului.

Astfel s-a trecut cu vederea prea uşor peste faptul că botezul îşi produce efectele numai dacă este făcut în condiţiile pe care Hristos şi apostolii le-au enunţat și anume dacă este precedat de credință, pocăință și mărturisire.

Pentru ei botezul a devenit un ritual cu putere în sine care produce nașterea din nou indiferent de credința, pocăința și mărturisirea celui botezat intrând astfel în contradicție directă cu poruncile Lui Isus și practica bisericii de la început.

2.2. Ultima categorie este a celor puțini care cred că apa din Ioan 3:5 înseamnă chiar apă dar care știu de asemenea că fundamentul nașterii din nou este Jertfa Lui Isus și că credința autentică este cea care se supune Lui Isus, că puterea mântuitoare a Evangheliei stă în ascultarea de El prin împlinirea poruncilor Sale mai precis prin credință, pocăință, mărturisire și botez.

Dar nu a spus apostolul Petru la 1 Petru 3:21 că botezul este doar o icoană a mântuirii, un simbol exterior al curăției interioare primită anterior? Păi hai să vedem ce spune apostolul acolo.

„Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi şi anume botezul, care nu este o curaţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”

Trei afirmaţii face Petru despre botez în acest pasaj :

1.”Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi şi anume botezul”

Icoana ( imaginea ) la care se referă este potopul pe care-l aminteşte în versetul 20 ca fiind un antetip, un simbol al botezului. Astfel el nu spune că botezul este un simbol al mântuirii cum greşit se interpretează ci că potopul este un simbol al botezului. Apostolul Petru face o paralelă între potop şi botez pentru a explica modul prin care contribuie botezul la mântuirea noastră. El spune că aşa cum apa potopului l-a separat pe Noe de lumea condamnată din vremea lui, apa botezului ne separă pe noi de lumea condamnată din vremea noastră.

2.”care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti”

Afirmaţia se referă tot la botez şi este folosită într-un mod greşit ca demonstraţie a faptului că botezul nu contribuie cu nimic la mântuire. O astfel de ]nterpretare arată însă o cunoaştere incompletă a scripturii sau şi mai grav rea voinţă în interpretare. Petru nu spune că botezul nu are nici un rol în mântuire pentru că astfel şi-ar contrazice singur prima afirmaţie. El spune de fapt acelaşi lucru spus de Pavel în Coloseni 2:11-12 și în Tit 3:5-6” şi anume că botezul făcut în conformitate cu voia lui Hristos este o naştere din nou spirituală nu o spălare a trupului de murdărie. Pentru că botezul este îngroparea în moartea Lui Hristos, atunci când un om este botezat nu apa este agentul purificator ci sângele lui Hristos cu care intrăm în contact prin botez (Romani 6:1-6).

3.”ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”

Şi această afirmaţie este interpretată greşit fiind folosită drept dovadă a faptului că sufletele celor botezaţi au fost curăţite de păcat înainte de momentul botezului care, spun ei, este doar o mărturie despre faptul că au fost deja curăţiţi de păcate la o dată anterioară. De asemenea se spune că este dovada că botezul este doar o mărturie publică înaintea oamenilor.

Această interpretare este însă inacceptabilă din următoarele motive:

-un cuget curat nu se referă la un suflet curăţit de păcate ci la o conştiinţă sinceră. Apostolul Pavel spune despre sine ( Fapte 23:1) că avea un cuget curat în perioada când era prigonitor al bisericii, deci un criminal păcătos. El nu vrea să spună că era fără păcat în ceeace făcea ci că era sincer şi devotat unei misiuni pe care o credea bună.

-mărturia unui cuget curat, a unei conştiinţe sincere, nu este cea care pretinde că nu are păcat ci dimpotrivă cea care recunoaşte adevărata stare în care se află fiecare om, păcatul, şi nevoia disperată de iertare.(Romani 3:9-12;1Ioan 1:8).

-mărturia aceasta este făcută prin botez înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea lumii cum greşit se afirmă deseori.

-mărturia aceasta (botezul) are legătură cu moartea şi cu învierea Lui Hristos arătând moartea omului vechi în Hristos şi ridicarea la o noua viaţă prin învierea Lui Hristos.

Dacă citim cu atenție și nu scoatem din context 1Petru 3:21 spune de fapt că prin botez omul cu o conştiinţă sinceră mărturiseşte şi recunoaşte înaintea Lui Dumnezeu că este un păcătos care are nevoie de naştere din nou spirituală şi că botezul contribuie la mântuirea omului nu printr-o curăţire exterioară de murdăriile trupeşti ci separându-ne prin apă de lumea condamnată şi punându-ne astfel în legătură cu sângele Lui Hristos prin identificarea cu El în moartea şi învierea Sa.

V. De ce a ales Isus apa?

„...Părinte, dacă prorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: ‘Scaldă-te şi vei fi curat.’”(2 Împ.5:13)

„După aceea, Isus şi ucenicii Lui au venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza” ( Ioan 3:22)

La Ioan 3:1-22 Isus ne învață că pentru a vedea=a intra în Împărăția lui Dumnezeu = a primi mântuirea= a primi iertarea păcatelor trebuie să ne naștem din nou și că nașterea din nou se face din apă și din Duh.

Asta nu este opțional, este absolut obligatoriu, El subliniază repetat că trebuie, nimeni nu poate intra în Împărăția Sa fără să fie născut din nou din apă și din Duh.

La Marcu 16:15-16 Isus spune că pentru a fi mântuiți trebuie să credem și să fim botezați în apă.

Isus nu a zis cine va crede va fi mântuit și apoi se va boteza ci a zis „cine va crede ȘI se va boteza va fi mântuit”. Faptul că în afirmația cu privire la osândă nu repetă negația și cu privire la botez nu vă dă dreptul să anulați prima afirmație, este doar o confirmare a faptului că credința precede botezul și că un botez fără credință nu are nici o valoare spirituală. La fel însă pe baza primei afirmații nici credința fără botezu nu are nici o valoare mântuitoare pentru că repet chiar Domnul Isus spune cât se poate de clar: „cine va crede ȘI se va boteza va fi mântuit” deci și ordinea este obligatorie.

La Matei 28:19-20 Isus spune că pentru a deveni ucenici ai săi trebuie să fim botezați în apă.

Isus nu zis „faceți ucenici din toate neamurile învățându-i tot ce v-am poruncit și botezați-i” ci a zis cât se poate clar: „faceți ucenici din toate neamurile botezându-i în Numele Tatălui al Fiului și al Duhului Sfânt și învățați-i tot ce v-am poruncit ”.

La Romani 6:1-6, 1 Corinteni 12:13, Galateni 3:26-27, Coloseni 2:11-13 apostolul Pavel spune că identificare cu moartea și învierea Lui Isus îmbrăcarea cu Isus și circumcizia spirituală a inimii făcută de Duhul Sfânt au loc la botezul în apă, nici înainte nici după.

De ce? Pentru că acolo se întâlnesc apa și Duhul așa cum a poruncit Isus.

Cufundare duhovnicească în Hristos nu poate fi separată și nu poate să preceadă cufundarea în apă pentru că atunci la botezul în apă are loc iertarea păcatelor și nașterea din nou prin primirea făgăduinței Duhului Sfânt.

La Fapte 2:44 se face referire la cei ce credeau, adică la cei 3000 născuți din nou și uniți cu Hristos prin Duhul Sfânt în ziua cincizecimii. Cine erau aceștia?

Erau aceia care crezând și primind propovăduirea lui Petru s-au pocăit și au fost botezați în apă și astfel adăugați la grupul ucenicilor (Fapte 2:41)

Erau cei cărora Petru le spusese să se mântuiască (Fapte 2:40)

Erau cei cărora Petru le spusese să se pocăiască și să fie botezați spre iertarea păcatelor și pentru a primi darul Duhului Sfânt (Fapte 2:38)

Erau cei care având inimile străpunse de mesajul evangheliei au întrebat: ce să facem? (Fapte 2:37)

Erau cei care în acea zi minunată au crezut în Isus cel predicat de apostoli și s-au născut din nou din apă și din Duh.

Au avut ei vreun merit că au intrat în apă?

Nicidecum, au fost doar niște robi ascultători.

S-a schimbat între timp mesajul Evangheliei și implicit nașterea din nou?

De ce a ales Isus apa în loc de orice altceva?

Până la urmă chiar nu contează de ce a ales apa.

Ceea ce contează este dacă noi acceptăm alegerea Lui, ne supunem Lui și astfel pe baza jerfei Lui ne naștem din nou din nou din apă și din Duh și primim viață veșnică.

Ceea ce contează este dacă noi respingem alegerea Lui și atunci indiferent de cât de savante sunt explicațiile prin care justificăm asta rezultatul este același osânda veșnică.

Până la urmă apa este un test simplu de încredere, dar cu consecințe eterne.

Ne punem încrederea în Isus cel înviat acceptând nașterea din nou așa cum a învățat-o El sau ne punem încrederea în teoriile savante ale cărturarilor și fariseilor zilelor noastre?

Cine a fost botezat cu Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii?

 

Cine a fost botezat cu Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii?

     Susținătorii teoriei care pretinde că ‘botezul cu Duhul Sfant’ este o experiență care este la îndemana oricărui creștin și că ea se obține în urma rugăciunii stăruitoare își fundamentează argumentația pe presupunerea că toți cei 120 din grupul larg de credincioși care Îl însoțiseră la un moment dat pe Isus stăruiau și se rugau împreună cu apostolii si că pogorârea Duhului Sfânt descrisă în versetele următoare s-a aplicat tutor celor prezenți la acel eveniment. Pentru a înțelege cui se adresa promisiunea botezului cu Duhul Sfânt și peste cine s-a revărsat Duhul în acest mod specific trebuie să studiem cu atenție Fapte Cap. 1 și 2 care relatează cu exactitate ce s-a întâmplat în perioada dintre Înviere Lui Isus și Pentecost.

   Fapte 1:2 :...dăduse poruncile Sale apostolilor, pe care-i alesese
   Fapte 1:4-6: Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui "pe care", le-a zis El, "aţi auzit-o de la Mine.5. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt."6. Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: "Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?"

Cui a poruncit Isus să nu se depărteze de Ierusalim și să aștepte făgăduința Tatălui?

Răspuns: Apostolilor pe care El îi alesese
 

     Fapte 1:13-14 13. Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zilotul, şi Iuda, fiul lui Iacov.14. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.

Cine locuia provizoriu în acea locație numită acasă?

Răspuns: " Acasă" locuiau cei 11 numiți + femeile, Maria și frații lui Isus

    Fapte 1:15 ,26:15. În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci, şi a zis:...26. Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.

De ce au fost convocați cei 120?

Răspuns: Cei 120 au fost convocați de Petru cu scopul specific de a alege al 12-lea apostol în locul lui Iuda și nu pentru a stărui împreună cei ce stăruiau fiind în continuare apostolii împreună cu femeile, cu Maria și cu frații Lui Isus

   Fapte 2:1 . În ziua cincizecimii erau toţi împreună în acelaşi loc. 

   Fapte 2: 5-6       .5. Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.6. Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.

Cine sunt cei despre care spune textul că erau "toți" împreună?

Cei 120 convocați pentru selectarea unui apostol?

Toți cei din Ierusalim veniți să participe la sărbătoarea Rusaliilor?

Sau doar cei care stăruiau în odaia de sus?

      În perioada sărbătorilor mari Ierusalimul care avea cam 20.000 de locuitori permanenți găzduia cam 100.000 de oameni după estimările istoricilor.
Când  limbile de foc s-au așezat pe "fiecare" ( o să vedem imediat cine erau) și au început să vorbească in alte limbi un grup numeros s-a adunat in jurul casei unde erau apostolii. Putem spune că erau doua categorii de oameni acolo: cei peste care s-au pus limbile de foc și vorbeau în limbi și cei care îi auzeau vorbind în limbile lor materne și din care unii ii acuzau de beție pe cei ce vorbeau in limbi.

Cine erau cei acuzați? 
Fapte 2:13-14
13. Dar alţii îşi băteau joc, şi ziceau: "Sunt plini de must!"
14. Atunci, Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul, şi le-a zis: "Bărbaţi Iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!
 

Întotdeauna când are loc o judecată chiar și așa spontană cei acuzați sunt identificați și separați de ceilalți.

Cei acuzați erau cei 12 care s-au ridicat, unul dintre ei, Petru, luând cuvântul în apărarea lor citând profeția lui Ioel:

16. Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel:
17. "În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri!
18. Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci.
19. Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum:
20. soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.
21. Atunci, oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit."

Cei acuzați de beție erau cei 12 apostoli.

Cei 12 apostoli erau acuzați de beție pentru că vorbeau în limbi,

Cei 12 apostoli vorbeau în alte limbi pentru că se așezaseră limbile de foc peste fiecare individual, adică pentru că cei 12 fuseseră Botezați cu Duhul Sfânt.

     Este bine sa analizăm puțin și această profeție. Se presupune că dacă numai cei 12 au fost botezați cu Duhul profeția ar fi rămas neîmplinită spunându-se că peste orice faptură se va revarsa Duhul. Mergând pe aceași logică de a interpreta literal profeția, chiar dacă erau botezați cu Duhul mult mai mulți, cei 120 sau cei 3000 , profeția tot rămânea neîmplinită în Ierusalim fiind circa 100.000 de oameni în acel timp iar pe întregul pământ câteva sute de milioane și mai mult profeția nu face nici o referire la vorbirea in limbi, aceasta fiind de fapt profețită de Isaia și nu de Ioel și de altfel nici unul din semnele enumerate de Ioel nu se împlinește acolo pe loc. Și totuși apostolul Petru inspirat de Duhul Sfânt spune că profeția se împlineste acolo sau mai bine zis începând de acolo. Atunci trebuie să acceptăm că, cuvintele lui Ioel au un înțeles figurat, înțeles pe care ni-l dezvăluie Petru. Când spune "peste orice făptura" nu vrea să spună literalmente că Dumnezeu va da Duhul necondiționat oricui îl cere. Dacă facem legătura cu vs. 21 vedem că in profeție se face referire și la mântuire. Hristos a murit pentru toți oamenii și teoretic toți pot să fie mântuiți, dar nu toti vor fi pentru că pe de o parte mulți nu vor asta și pe de altă parte mulți sunt amagiți și înșelați să se creadă mântuiți când de fapt nu sunt. La fel este și cu Duhul, Dumnezeu vrea să-l dea tuturor, dar nu toți îl primesc. In ziua cincizecimii, despre care vorbim , au fost 100.000 de oameni în Ierusalim dar numai 3000 au primit iertarea păcatelor și făgăduința Tatălui. Dar din acea zi Duhul Sfant s-a revărsat pe Pământ și de atunci, până se va întoarce Isus, este disponibil pentru oricine se supune Evangheliei.
Asadar profeția vizează, în general, venirea Duhului Sfânt, pogorâre care se face în 3 moduri distincte, nedetaliate toate aici, ci pe masură ce se desfașoară evenimentele din Fapte. Aici și in Fapte 10 avem de a face cu Botezul cu Duhul Sfânt în Fapte 2:37-41 cu Darul de locuire a Duhului în fiecare creștin iar țn Fapte 8 și 19 cu Darurile Duhului date prin "punerea mâinilor Apostolior".

     De asemenea să observăm și că botezul cu Duhul Sfant, în conformitate cu promisiunea Mantuitorului trebuia să fie insoțit și de capacitatea celor borezați cu Duhul de a face semne și minuni. În prima perioada a existenței Bisericii așa cum vedem in Fapte Cap3-5 doar apostolii au avut astfel de puteri supranaturale. Apostolilor în mod specific le-a fost făgăduit botezul cu Duhul Sfânt ,peste ei s-au așezat limbile de foc în ziua Cincizecimii și ca atare doar ei au avut puterea de a face semne și minuni. Din Fapte Cap.6 apar si alții care fac semne și minuni dar ei au primit această putere de la apostoli prin punerea mâinilor de către apostoli și nu direct de la Dumnezeu așa cum au primit-o apostolii.

Concluzie:

Dacă studiem cu atenție Fapte Cap. 1 și 2 fără să scoatem din context anumite versete nu putem să ajungem decât la concluzia că în Ziua Cincizecimii botezul cu Duhul Sfânt a fost o experiență destinată exclusiv apostolilor și nu tuturor ucenicilor dar de care beneficiem cu toții prin efectele produse, noi ceilalți având la dispoziție, la fel ca cei 3000 botezați în apă de ‘darul Duhului Sfânt’ ca locuire în fiecare creștin și care nu se obține în urma cererii și rugăciunii stăruitoare ci ca urmare a supunerii față de Evanghelie prin credință, pocăință, mărturisire și botez.