Amagirea In Religie

Introducere


Uneori in viaţa avem de a face cu persoane care vor să ne amăgeasca.Deunazi am fost la piaţa să cumpăr mere.La taraba spre care m-am îndreptat erau trei grămezi cu mere din trei categorii de calitate, cele de calitate superioară fiind cele mai scumpe şi cele de calitate inferioară cele mai ieftine.Cele scumpe arătau foarte bine aşa ca deşi trebuia să plătesc mai mult , am cumpărat din grămada respectivă.Când am ajuns acasă şi le-am dat jos din pungă, surpriză, am constatat că nu erau la fel de frumoase ca cele văzute de mine, de fapt erau mici şi urâte ca cele ieftine deşi plătisem pentru calitatea cea mai bună.Rememorând cum a decurs cumpărarea, mi-am adus aminte că atunci cand vânzatoarea punea merele în pungă , deşi le lua din grămada cu mere scumpe nu le punea pe cele mari din faţa ci le lua de undeva din spatele grămezii.Mi-am dat seama că am fost înşelat , amăgit şi am vrut să mă întorc în piaţă să-mi fac dreptate dar am realizat imediat că nu era doar vina vânzatoarei.Fără îndoială ea m-a înşelat , vânzându-mi produse de calitate inferioară la preţ de calitate superioară, dar şi eu m-am autoînşelat, eram acolo în faţa ei când îmi punea merele dar crezând în onestitatea ei nu am urmărit-o cu atenţie şi astfel i-am permis să mă înşele.
Nu este aceasta singura dată când am fost amăgit până acum dar am constatat ca principiul este acelaşi.Fie că suntem amăgiţi de cineva care vrea să ne vânda ceva mai scump decât face în realitate, fie că suntem amăgiţi de cineva care ne cere bani cu împrumut deşi ştie că nu îi va înapoia niciodată,fie că suntem amagiţi sentimental de persoane care doar mimează sentimentele pentru a obţine ceva de la noi sau doar pentru a se distra, lucrurile se întâmpla întotdeauna la fel.Amăgitorul încearcă prin mijloace ascunse să ne facă să acceptăm ca adevărat ceea ce ştim că este fals,iar amăgitul acceptă asta, consfiinţind amăgirea , făcând-o din posibilă, efectivă.
Buzunarele golite prin înşelăciune pot fi umplute la loc, rănile sentimentale se pot vindeca şi chiar dacă nu se întâmplă aşa ştim ca viaţa pe pământ e trecătoare şi că ne aşteaptă o viaţa mai bună în Rai,dar este un domeniu al vieţii în care amăgirea poate avea efecte negative pentru eternitate. Dumnezeu ne oferă în dar viaţa veşnică , dar dacă fiind amagiţi nu o primim deşi credem sincer că am primit-o sau dacă o primim ca apoi, amăgiţi, să renunţăm la ea ne vom petrece veşnicia în Iad alături de cei ce L-au respins pe faţa pe Dumnezeu . De aceea este foarte important sa înţelegem cum funcţioneaza amăgirea în religie şi cum ne putem proteja de amăgitori. Să luăm câteva exemple:

1. Prima amăgire (Geneza 2:16-17;3:1-6)

Adam şi Eva trăiau într-o lume frumoasă fără păcat şi fără griji.Dacă societatea în care trăim ne impune multe reguli restrictive, primii oameni aveau o singură regulă de respectat: să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului.Puteau să mănânce din pomul vieţii şi să trăiasca veşnic, dar amăgiţi de diavol au încălcat porunca Domnului şi au adus moartea şi păcatul ale căror consecinţe ne afectează şi pe noi astăzi. Să analizăm însă, cum s-a produs nefericitul eveniment.
Duşmanul Lui Dumnezeu şi al omului nu a venit direct la Eva ci a luat chip de şarpe, care înainte să fie blestemat se pare că era unul din cele mai frumoase animale.Întotdeauna cei care vor să ne amăgească nu ne abordează direct, ci se apropie prefăcându-se că ne sunt prieteni şi că ne doresc binele.Din dialogul pe care şarpele l-a purtat cu Eva reiese clar că ea înţelesese porunca, ea repetând practic cuvintele Domnului. Odată ajuns in ‘apropierea’ Evei , şarpele a încercat să o faca să se îndoiască mai întâi de realitatea poruncii (“oare cu adevărat Dumnezeu a zis?”), cu implicaţie directă la corectitudinea poruncii primite, de fapt a încercat să o faca să se îndoiasca de caracterul Lui Dumnezeu. Aţi observat, desigur, că de multe ori aceia care vor să ne ‘elibereze’ de Dumnezeu ne pun întrebari de genul “ chiar vrea Dumnezeu asta?” sau “ dacă Dumnezeu este aşa de bun de ce permite astfel de lucruri?” care deşi aparent sincere şi inofensive au de fapt scopul de a ne face să ne îndoim de caracterul Lui.
Strategia Divolului nu ar fi avut niciodată succes dacă Eva nu ar fi acceptat argumentele false aduse de şarpe.Ea îşi dorea fructul ( “era bun de mâncat şi plăcut de privit”) şi şi-a construit propriul argument, pentru a mânca din el.Ea a ajuns la concluzia că are nevoie să-şi deschidă mintea ,să aiba o cunoaştere superioară care să o pună pe acelaşi plan cu Dumnezeu, dar în loc să-I ceara Lui Dumnezeu (Iacov 1:5) această înţelepciune a crezut că o primeşte mâncând din pomul respectiv, uitând însă că astfel se împotrivea lui Dumnezeu, punându-se practic la dispoziţia Diavolului.

2.Amăgirea în Vechiul Testament

Atunci când Dumnezeu îşi îndreaptă privirea spre o persoană sau spre o naţiune aceasta devine ţinta atacurilor duşmanilor Săi.Cel mai uşor mod de a deveni duşmanii celui rău este să devenim prietenii Lui Dumnezeu.Când Dumnezeu a ales poporul Israel acesta a devenit ţinta atacurilor atât directe cât şi indirecte ale celui rău. Am ales doua exemple de amăgire, deşi Vechiul Testament conţine foarte multe, din istoria poporului Israel primul vizând întreaga naţiune iar celalalt o persoană individuală.


2.1. Numeri capitolele 22:1-5;23;24 şi 25:1-4

În drumul lor spre Canaan, israeliţii au intrat în conflict cu mai multe naţiuni unele ajungând să fie exterminate.Chiar înainte de a traversa Iordanul au ajuns în contact cu moabiţii, care auziseră deja de ei şi incercau să găsească o cale de ai opri din drumul lor spre ţara promisă.Balac regele moabit, ştiind că într-o confruntare militară directă nu ar fi câştigat lupta, a apelat la ajutorul unui vrajitor, Balaam, care folosind magia ar fi trebuit să blesteme pe israeliţi.Dumnezeu nu a permis acest lucru si ori de câte ori Balaam a apelat la descântece şi vrajitorii, le schimba în binecuvântari.Văzând că nu are success folosind aceste metode Balaam a schimbat tactica şi l-a sfătuit pe Balac să atace prin vicleşug chiar sursa puterii israeliţilor şi anume relaţia lor cu Dumnezeu. Balaam şi-a dat seama de faptul că va putea să aibă putere asupra israeliţilor numai dacă îi îndepărtează de Dumnezeu, şi ştia că poate face asta doar daca îi determina să-şi schimbe religia pe care aceştia o primisera prin Moise de la Dumnezeu. Apocalipsa 2:14 confirmă faptul că Balaam este cel care l-a sfătuit pe Balac cum să-i amăgească pe israeliţi. Folosindu-se de frumuseţea lor, femeile Moabite (Numeri 25:1-18) au reuşit ce nu reuşiseră nici armata moabită şi nici magia neagră, i-au atras pe israeliţi în păcatele curviei şi idolatriei, dezlănţuind mânia Lui Dumnezeu asupra lor.A fost nevoie de intervenţia energică a lui Fineas a lui Moise şi a judecătorilor pentru a restabili relaţia cu Dumnezeu, nu însă fără mari pierderi, nu mai puţin de 24.000 de israeliţi murind loviţi de Dumnezeu.



2.2. 1Regi 13:1-26

Trimis de către Dumnezeu în misiune împotriva idolatrului rege Ieroboam şi a altarului construit de el, tânărul profet primise instrucţiuni clare pe care era conştient că trebuie să le respecte cu sfinţenie. Ştia că nu trebuie să mănâce sau să bea apă în acel loc şi că trebuia să meargă pe un alt traseu la întoarcerea în Iudeea şi a respins invitaţia lui Ieroboam ştiind că acesta este un duşman al lui Dumnezeu. Apoi însă a fost abordat de un prooroc bătrân(vs.11) care , minţindu-l că a avut o revelaţie(vs.18), l-a convins pe tânărul profet să mănânce şi să bea în casa sa. Amăgit să creadă că nu încalcă porunca Domnului, tânărul profet avea să suporte consecinţele propriei nesăbuinţe, a fost ucis de un leu(vs.24) , faptul că leul nu a ucis şi măgarul arătându-ne că atacul nu fusese cauzat de foame ci era pedeapsa Lui Dumnezeu pentru neascultare.
Ambele exemple ne dezvăluie acelaşi mecanism al amăgirii, sub masca prieteniei sau a unei false autorităţi spirituale, cei vizaţi au fost determinaţi să facă lucruri despre care ştiau clar că nu exprimă voia Domnului pentru ei.


3.Amăgirea în Biserică

Biserica, ţinta căutarilor stăruitoare a sfinţilor din vechime(1Petru 1:10-12), plănuită de Dumnezeu încă din veşnicie(Efeseni1:9-10) să fie Templul Său format din cei mântuiţi(Efeseni 2:19-22) avea să devină la puţin timp de la naşterea sa , ţinta atacurilor disperate ale celui rău , care având capul (stăpânirea) zdrobit de Isus prin moartea pe Cruce şi învierea Sa triumfatoare, a încercat şi încearca înca să-i opreasca pe oameni să primească mântuirea şi să fie adăugaţi astfel trupului Lui Hristos(Fapte 2:47) sau să-i îndeparteze de Dumnezeu pe cei mântuiţi. Nimic nou sub soare, aşa cum a procedat cu poporul lui Dumnezeu din Vechiul Legământ aşa avea să procedeze şi cu creştinii, poporul lui Dumnezeu din Noul Legământ de data asta cu furia şi viclenia aceluia care ştie că mai are puţină vreme şi nu mai are nimic de pierdut (1Petru 5:8;Apoc.12:12).Aceste atacuri aveau să vină asupra creştinilor atît din exterior prin persecuţii, batjocoriri şi prigoniri cît şi din interior prin ereziile strecurate pe furiş de falşii invăţători infiltraţi în Biserică.
Isus ne-a avertizat cu privire la falşii învăţători care vor veni în Numele Său, sau mai degrabă folosind Numele Său (Matei 7:15-23 ; Luca 21:8), apostolul Pavel ne avertizează de asemenea cu privire la amăgitori (Fapte 20:29-32) şi merge un pas mai departe arătând ca ţinta amăgirilor va fi Cuvântul lui Dumnezeu căruia am fost încredinţaţi, apostolul Petru face acelaşi lucru ( 2Petru3:16,17;2 Petru 2:1-3;1 Petru 1:22-25) arătând că scrierile lui Pavel au valoare de scriptură şi că Evanghelia este Cuvântul Lui Dumnezeu pentru întreaga omenire şi că multe erezii apar nu prin negarea scripturilor ci prin răstălmăcirea lor, adică schimbându-le înţelesul atribuit de autori.Dacă persecuţiile nu au reuşit decât să măreasca Biserica, sângele martirilor devenind sămânţa Bisericii cum spunea Tertulian, ereziile strecurate în Biserică aveau să facă ravagii şi să-i îndeparteze pe mulţi de credinţa adevarată.




3.1. Amăgiri cu privire la Isus Cristos


Întrucât Biserica e clădită de Hristos pe piatra din capul unghiului , pe Stânca din vecii , adică pe propria Sa persoana (2 Petru 2:4-8;Matei 16:16-18) era de aşteptat ca multe din atacuri să aibă ca ţintă pe Isus Hristos şi diferitele aspecte ale lucrării Sale mântuitoare ca:
- Identitatea Sa ca Unic Fiu născut al Lui Dumnezeu
(Ioan1:1-18;Ioan 20:30-31)
- Întruparea Sa (1Ioan 4:1-3;2 Ioan 7)
- Învierea Sa (1 Corinteni 15:1-18)
- Domnia Sa în Biserică şi prin Biserică pe tronul lui David (Fapte 2:30-36; Fapte 15:14-18; 1 Corinteni 15:25; Efeseni 1:20-23).
- A doua Sa venire şi evenimentele legate de aceasta(2Petru 3:9;Apoc. 1:7;1 Corinteni 15:24-26… etc) .
Deşi din punct de vedere istoric au fost depăşite aceste tipuri de amăgiri, reapar din când în când , sub forme diferite , vezi, cele mai recente, Codul lui Da Vinci sau Evanghelia dupa Iuda, sau puţin mai vechi ca doctrina premilenistă despre a doua venire, şi din păcate reuşesc să zdruncine credinţa multora în Isus Hristos.


3.2.Amăgirea cu privire la mântuire.

Dacă ţelul Lui Dumnezeu este mântuirea omului, scopul celui rău a fost şi este pierzania omulului şi încearcă să facă asta amăgindu-i pe oameni să se creadă mântuiţi când ei sunt de fapt pierduţi. Omul nu poate face nimic să-şi câştige mântuirea (Efeseni 2:8-9) nu-şi poate spăla păcatele singur , de aceea Dumnezeu a plătit plata păcatului prin jertfa de sânge a Fiului Său pe Cruce( Coloseni 1:13-14) şi are o oferta de pace pentru toţi oamenii( Efeseni 2:13-18).Spre deosebire de Vechiul Legământ care se adresa unei singure naţiuni, Israel, Noul Legământ se adresează oricarui om din orice naţiune din orice cultură, indiferent de clasa socială .Orice om poate primi prin harul Lui Dumnezeu, mântuirea dacă se supune cerinţelor Evangheliei (Romani 1:16-17; 1Petru 1:22-25) şi asta nu înseamnă că dacă o persoană face ce-I porunceşte Domnul ce trebuie să facă pentru a primi mântuirea are un merit în asta. Dacă mori de foame şi primeşti un cec cu 1000 de lei noi drept cadou, fără nici un merit, nu înseamnă că dacă mergi la bancă încasezi cecul şi cu banii respectivi mergi la magazin să-ţi cumperi mâncarea pe care apoi o consumi, ai făcut ceva prin care să meriţi cadoul, înseamnă doar că ai folosit în modul corect cadoul şi astfel ai beneficiat de el. La fel este şi în Noul Legământ, Dumnezeu şi-a împlinit partea Sa plătind preţul păcatului pe crucea Golgotei, iar omul pentru a beneficia de această jertfă trebuie să împlinească partea lui şi să facă ce a poruncit Hristos că trebuie să facă pentru a fi mântuit şi anume:

1. Să audă Evanghelia, Vestea Bună că Dumnezeu îl iartă ( Marcu 16:15; Fapte8:35 ; Romani10:13-17 ).

2. Să creadă în Isus Hristos ( Ioan 8:24;Fapte 8:37;Romani 10:9-11)

3. Să se pocăiască (Luca 13:3-5;Fapte 3:19; 2 Petru 3:9)

4. Să-l mărturisească pe Hristos ( Matei 10:32-33; Fapte 8:37;Romani 10:9-11)

5. Să fie botezat în apă spre (pentru) iertarea păcatelor
( Marcu 16:16;Fapte 2:37-41;Romani 6:1-6;Galateni 3:26-27).

Apostolul Pavel spune la 1 Corinteni 4:6 ;”să nu treceţi peste ceea ce este scris”, adică să nu modificăm nici prin adăugare, nici prin scoatere mesajul Evangheliei iar la 2Tesalonceni 1:8 spune că cei care nu ascultă(nu se supun) de evanghelie nu vor fi mântuiţi.
Întrucât Diavolul nu a putut să-l oprească pe Isus din misiunea Sa, şi nu mai poate face nimic împotriva jertfei Lui , şi-a concentrat acţiunile amăgitoare împotriva a ceea ce are omul de făcut pentru a primi mântuirea. Isus a precizat clar că El este singura cale spre Cer (Ioan 14:6), şi că nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu decât în felul pe care El l-a poruncit (Ioan 10:9), aşa că scopul Amăgitorului este de a-i face pe oameni să nu facă ceea ce Isus a poruncit, dar să creadă că au ascultat de El şi că sunt mântuiţi. Acest lucru îl face în două moduri, ori adăugând cerinţe (condiţii) suplimentare la cerinţele evangheliei combinând harul cu faptele, ori scoţând anumite părţi din ea sau dând un înţeles fals şi implicit o aplicare practică greşită, despărţind astfel harul de ascultare (supunere). Ambele metode au acelaşi rezultat, modificarea evangheliei veşnice şi înşelarea oamenilor.
În Biserica de la început , unii evrei convertiţi la creştinism, au început să-i înveţe pe creştinii proveniţi din alte naţiuni că pentru a fi mântuiţi nu este suficient să se supună cerinţelor Evangheliei ci că trebuie să se circumcidă şi să respecte prescripţiile Vechiului Legământ. Acest curent eretic a fost atât de puternic şi a avut efecte atât de devastatoare încât a fost necesară o întrunire specială a apostolilor, găzduita de Biserica din Ierusalim.Faptele Apostolilor, capitolul 15 relatează această întâlnire;şi acolo vedem hotărarea apostolilor luată sub călăuzirea Duhului Sfânt, care elibera pentru totdeauna creştinismul de obligativitatea respectării Legii . De asemenea în mai toate epistolele sale, apostolul Pavel a luat atitudine împotriva acestei erezii, cea mai dură fiind epistola către Galateni unde afirmă clar că aceia care se întorc la Lege,sau amestecă părţi ale Legii cu Harul, modifică Evanghelia şi cad din har (Galateni 1:6-9 ; 2:21 ; 3:2 ; 3:24-27; 5:4 ; 5: 11-12).
Un alt atac impotriva căii de mântuire a venit apoi din partea acelora care din exces de zel doreau să ‘creştineze’ cât mai mulţi oameni. La puţin timp după acordarea dreptului de practicare liberă a creştinismului , de către Constantin, un alt împarat roman, Teodosiu avea să declare creştinismul singura religie acceptată în imperiu toate celălate intrând în ilegalitate. A început astfel o campanie de creştinare forţată a păgânilor , care a dus la ritualizarea unor cerinţe ale Evangheliei şi în special a botezului care marchează momentul primirii mântuirii, a naşterii din nou, uitând că unicul botez acceptat de Dumnezeu (Efeseni 4:5) este acela care este făcut:

1. cu motivaţia corectă, credinţa în Hristos, asta incluzând cunoaşterea învăţăturilor de bază ale Evangheliei,(Matei 28:19-20; Marcu 16:15-16;Romani 10:9-11) .
2. în modul corect , prin cufundarea în apă ( Matei 3:16;Fapte8 :38-39)
a boteza = a cufunda
3. în scopul corect, pentru mântuire sau iertarea păcatelor(Marcu 16:16; Fapte 2:37-41;Fapte 22:16)

Milioane de oameni au fost obligaţi să mărturisească o credinţa pe care nu o aveau şi au fost botezaţi şi astfel ‘creştinaţi’ deşi din punct de vedere biblic nu erau candidaţi acceptabili pentru botez, transformând astfel botezul într-un act formal , într-un ritual , cu putere mântuitoare în sine, uitând că atunci când este practicat corect nu apa este cea care ‘curăţă’ păcatele ci sângele scump al Mântuitorului. Botezul copiilor mici se încadrează în acelaşi tip de amăgire întrucât bebeluşii nu pot să facă diferenţa între bine şi rău, ca să facă o alegere liberă, nu pot sa creadă, mintea lor nefiind încă formată şi oricum nu au făcut încă nici un păcat conştient pentru care să aibă nevoie de iertare.
Luând atitudine împotriva unor astfel de practici, marii reformatori au încercat să se întoarcă la învăţăturile de bază ale evangheliei, redescoperind importanţa credinţei în mântuirea omului. Din nefericire atât ei cât şi urmaşii lor neoprotestanţi au dus la extrem această învăţătură, ajungând până acolo încât să scoată botezul din planul iniţial lăsat de Dumnezeu, învăţând că omul este mântuit doar prin credinţă, eventual acceptând că partea omului în acest proces este pocăinţa dar şi aceasta înţeleasă şi practicată greşit, vizând doar anumite aspecte ‘exterioare’ cum ar fi alimentaţia şi îmbrăcămintea.
Întrucât trebuie să existe un moment care să marcheze naşterea din nou,mântuirea, aceste grupari religioase, învaţă că oamenii sunt mântuiţi când prin credinţă îl acceptă pe Isus ca Domn şi Mântuitor al vieţii lor, asta însemnând de cele mai multe rostirea unei rugăciuni prin care îşi mărturisesc păcatele şi-L invită pe Isus în viaţa lor.Oricât de frumoasa , de simplă şi de aparent biblică din punct de vedere terminologic pare aceasta modalitate de primire a mântuirii, ea nu are nimic de a face cu Evanghelia. Am rugat mai mulţi propovăduitori ai acestei învăţături să-mi indice măcar un verset , sau un exemplu de convertire din Noul Testament din care să reiese că Isus sau apostolii ar fi poruncit sau practicat ceva asemănător şi nu am primit încă nici un răspuns , cel mai ciudat fiind faptul că aceşti propovăduitori susţin că respectă principiul Sola Scriptura. Toate exemplele de convertire din Fapte urmează acelaşi model pe care Isus l-a poruncit.Toţi convertiţii din Fapte, cei 3000 din Ziua Cincizecimii (Fapte 2:37-41), samaritenii(Fapte 8:12-13), famenul Etiopian(Fapte 8:35-39), Saul (Fapte 9:18), Corneliu şi cei din casa lui (Fapte10:47-48),Lidia(Fapte 16:15),temnicerul din Filipi(Fapte16:31-34) , Corintenii (Fapte 18:8)…etc au devenit creştini nu rostind o rugaciune tip ,ci urmând porunca lui Hristos, fiind botezaţi.
Cu toate evidenţele clare ale scripturii, milioane de oameni sunt amăgiţi să se creada creştini , pentru ca au o credinţă intelectuală în Hristos, sau pentru că au spus o rugaciune de invitaţie a Lui Hristos în inima lor, fără să facă însă ceeace Isus însuşi a poruncit (Matei 7:21-22). Este adevarat că mulţi practică botezul adulţilor prin cufundare dar şi aici e o mare amăgire întrucât nu îl fac nici cu motivaţia corectă nici în scopul corect. Deorece ei consideră că au fost mântuiţi când au crezut, adică înainte de botez, nu mai sunt candidaţi valabili pentru botez, fiind deja mântuiţi şi nemaiavând astfel nevoie de iertarea păcatelor, botezul practicat de ei având doar scopul mărturisirii publice a credinţei, nicidecum al primirii iertarii păcatelor prin sângele Lui Hristos aşa cum prevede Evanghelia.


3.3 Amagirea cu privire la inchinare

Închinarea ar trebui să reflecte relaţia pe care o avem cu Dumnezeu şi ar trebui să se manifeste după principiile iubirii şi ascultării (supunerii).Nevoia de închinare , sădită în fiecare din noi de Creator poate fi împlinită într-un mod satisfăcător, numai dacă urmăm modelul de închinare pe care Hristos ni l-a lăsat prin apostolii Săi. Biblia ne oferă multe exemple care ne arată cât este de grav să ne închinăm Domnului în alt mod decât acela pe care El îl aşteaptă de la noi.Cain şi Abel erau fraţi, amândoi credeau în Dumnezeu dar numai închinarea lui Abel a fost primită de Domnul (Geneza 4:1-5) pentru că numai aceasta era în conformitate cu voia Sa .Şi în Noul Legământ Dumnezeu aşteaptă de la noi o închinare dupa voia Sa, şi suntem avertizaţi cât este de gravă îndepărtarea de acest model(Evrei 12:25-29).Aşa cum, în vechime, Diavolul a încercat să-i îndepărteze pe Israeliţi de Dumnezeu amăgindu-i să modifice modelul de închinare pe care îl primiseră prin Moise, şi în Noul Legământ foloseşte aceaşi strategie, prin înşelaciunea învăţăturilor false căutând să-i îndepărteze pe creştini de Dumnezeu înşelându-i să adopte principii şi practici de închinare care,deşi asemănătoare, nu se regăsesc în modelul pe care Hristos l-a lăsat creştinilor să fie practicat.
Închinarea în Noul Legământ trebuie să se desfăşoare după principiile Lui Hristos (Ioan 4:23-24) şi trebuie să urmeze exemplul Bisericii primare care se închina după rânduiala lăsată de apostoli şi care era aceeaşi în toate bisericile locale(1Cor 16:1).

1. Trebuie să fie în Duh (Ioan 4:23-24) adică:

- să fie practicată de cei ce au Duhul (1 Corinteni 3:16;Romani 8:9-10;Gal.3:26-27;Fapte 2:37-41) deci de cei ce sunt mântuiţi,de creştini.

- să fie practicată acolo unde este Duhul (Efeseni 2:19-22;Efeseni 3:21) adică în Biserică, în adunarea credincioşilor.


2. Să fie în Adevăr(Ioan 17:17) adică în conformitate cu Cuvântul Lui Hristos dat prin Apostoli (Luca 1:1-2;Ioan 14:26;1Corinteni 14:37). Principiile apostolice ale închinării Bisericii, în Duh şi Adevar :

- este comună , este manifestarea ‘legăturii frăţeşti’ (Fapte 2:42;1Cor 10:17;1Cor.12:13)

- este conştientă şi inteligibilă (1Cor. 14:9,15)

- este decentă şi ordonată ( 1 Cor.14:32-33,40)

- are loc în prima zi a săptămânii , Duminca ,în mod regulat(Fapte2:42; 20:6-7)

- este condusă de bărbaţi(1Cor 14:34;1Timotei 2:11-12)

- este publică (1Cor 14:23;1Cor 11:26)

- trebuie să aibă ca rezultat transformarea în bine a participanţilor(1Cor11:17;1Cor14:26).


3. Actele de închinare practicate de Biserica Noului Testament:

- Frângerea Pâinii , Cina Domnului ( Matei 26:26-29;Fapte 2:42: 1Cor 11:23-26 )

- Predicarea , Învătarea Cuvântului (Matei 28:20;Fapte 2:42;2Timotei 1:13,4;2 )

- Rugăciunea(Fapte 2:42;Efeseni 6:18…etc)

- Strângerea de ajutoare , Colecta (1Cor 16:1-2;2Cor 9:7..etc)

- Cântarea (Coloseni 3: 16;Efeseni 5:19 ).

Apostolii avertizează că denaturarea acestui model de închinare fie prin adăugarea unor acte de închinare suplimentare fie prin modificarea sensului sau modului de practicare al celor stabilite de ei, ne poate îndepărta de Dumnezeu cu consecinţe nefaste pentru mântuirea noastra.(1 Cor4:6;1Cor 16:1; 1 Tim 1:19; 2 Tim 1:13; Apoc.2:20 etc).
Principiul după care se ghidează cei care au adus modificari modelului lăsat de apostoli presupune că avem liberatatea de a face acele lucruri care nu sunt interzise explicit în biblie, singura condiţie fiind ca să fie făcute cu sinceritate si din inima. Astfel de-a lungul secolelor au apărut o multitudine de forme noi de închinare ca : aprinderea lumânărilor, semnul crucii, arderea de tămâie, muzica instrumentala , folosirea icoanelor etc ,care nu se regasesc în închinarea Bisericii Primare, dar nici nu sunt interzise explicit de scripturile Noului Testament. Intuind gravitatea acestor modificări reformatorii au încercat să renunţe la aceste inovaţii , dar în loc sa trateze cauza, conceptul gresit care a stat la baza lor,au tratat doar efectele si nu au reusit decat sa elimine partial unele dintre ele sau si mai grav sa le inlocuiasca cu propriile concepţii şi practici care privite în lumina scripturii nu sunt cu nimic mai bune faţă de cele ale “sfinţilor părinţi”, poate doar mai moderne.

Principiul că este permis orice nu este interzis explicit , este greşit deoarece:

1. Când Dumnezeu spune specific ceeace ce vrea , exclude automat orice altă variantă fără să mai fie necesară o listă cu ce nu vrea.Doua exemple în acest sens:

- Levitic 10:1-3:Dumnezeu specificase de unde trebuia sa ia focul (cărbunii aprinşi) pentru a arde tămâie (Levitic 16:12;Numeri 16:18), nespunând nicăieri de unde să nu ia cărbunii respectivi. Nadab si Abihu deşi Il slujeau pe Dumnezeu cu sinceritate şi devotament au folosit alţi cărbuni faţă de cei specificaţi , fiind pedepsiţi imediat.

- Numeri 20:7-12 :Dumnezeu le-a cerut lui Moise şi Aaron să vorbească stâncii nespunându-le ce să nu facă, dar Moise a lovit stânca cu toiagul, fapt considerat de Dumnezeu necredinţă , neascultare şi ca urmare cei doi şi-au pierdut dreptul de a intra in Ţara Făgăduită deşi erau oamenii cei mai sinceri şi devotaţi credinţei din vremea lor.

2. O implicaţie directă a principiului că este permis orice nu este interzis specific ar fi aceea că Hristos nu ne-a dezvăluit toată voia Sa prin cuvântul scris de apostoli, şi că are încă revelaţii speciale prin oameni speciali pe care ii foloseste pentru a ne spune ce închinare aşteaptă de la noi.În cazul acesta pretenţiile lui Isus şi ale apostolilor că ne-au dezvăluit toată voia Lui Dumnezeu pentru noi ( Ioan 15:15;Fapte20:20,27; 1 Corinteni 4:6) şi că în Noul Testament avem un model universal valabil şi aplicabil la fel în orice vreme şi civilizaţie , par absurde şi neadevărate.
Un exemplu de modificare a modelului de închinare apostolic este practica din ce în ce mai des întâlnită în special în lumea protestantă şi neoprotestantă de a folosi instrumente muzicale în închinarea Bisericii, după modelul romano-catolic . Dacă in Vechiul Legământ era permisă , şi chiar recomandată uneori, folosirea instrumentelor, apostolii au rânduit ca în închinarea Bisericii Lui Hristos să fie folosită doar cântarea vocală, fără instrumente.
Sub inspiraţia Duhului Sfânt apostolul Pavel ne spune la Efeseni 5:19 si Coloseni 3:16 ce fel de cântări aşteaptă Dumnezeu de la creştini atunci când Biserica se întâlneşte pentru închinare. El nu spune “ chităriţi între voi, pianiţi între voi, trompetiţi între voi…” ci spune “ vorbiţi între voi cu psalmi , cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti” asta însemnând că trebuie să folosim pentru a reproduce psalmii, cântările de laudă şi cântările duhovniceşti acelaşi instrument pe care Dumnezeu ni l-a dăruit şi pentru vorbire. Faptul că ni se spune explicit care este voia Domnului în această privinţă ar trebui să fie suficient pentru a întelege că folosirea instrumentelor în închinare este “foc strain”, este o adăugare la modelul original şi trebuie respinsă, dar să observăm şi că folosirea instrumentelor încalcă unele principii ale închinării în duh şi adevăr şi anume:
- nu este comună, ar trebui să transformăm biserica într-un bigband ca să respectăm acest principiu
- nu este conştientă , în sensul că transmite un mesaj în special emoţiilor, şi mai puţin minţii
- nu este inteligibilă, în sensul că nu toţi o pot înţelege, ci doar cei cu studii muzicale
- nu are ca rezultat zidirea sufletească, ci doar exaltarea simţurilor.

Mai mult, istoria, deşi unii ţin cont de mărturiile istoriei doar când le convine, ne arată că în primele 5 secole de creştinism nu au fost folosite instrumente în închinarea bisericii.
Cu toate acestea multe grupari religioase, pretins creştine, urmeaza o practică de închinare neinstituita de apostoli si deci neacceptată ca valabilă de către Dumnezeu şi fac asta fiind amăgiţi să creadă că nu încalcă voia Lui ci dimpotrivă că Îl slujesc cu sinceritate şi curăţie de inima.

Concluzii

Pornind de la acelaşi fals principiu , că ce nu este interzis specific este permis, oamenii au schimbat de-a lungul timpul nu numai modelul de închinare lăsat de apostoli şi calea mântuirii ci şi organizarea Bisericii.Mânaţi de mândrie ei au crezut că pot găsi forme de organizare mai eficiente decât cel creat de Isus, dar din păcate nu au reuşit să facă decât zeci de secte cu forme de organizare diferite, căi de mântuire diferite, crezuri diferite şi modalităţi de închinare diferite. Nu aceasta a fost intenţia Mântuitorul care a facut o singură Biserica Universală, formată din mulţimea Bisericilor Locale având toate acelaşi crez, aceeaşi cale de mântuire, acelaşi mod de închinare şi acelaşi fel de organizare aşa cum vedem în paginile Noului Testament (Efeseni 4:4-6).
Cauza principală a stării de confuzie şi dezbinare din lumea aşa zis creştină de astăzi este îndepartarea de modelul original primit prin apostoli. Amagiţi de învăţători falşi, dar şi de propriile dorinţe ( 2 Timotei 3:13 ; 4:4 ) creştinii s-au îndepărtat tot mai mult de voia Lui Dumnezeu înlocuind-o cu propriile dorinţe şi concepte. Departe de termina lista ereziilor şi învăţăturilor false care au modificat Evanghelia de-a lungul secolelor, studiul de mai sus are doar scopul de a demasca mecanismul amăgirilor şi de a oferi creştinilor sinceri o armă de luptă împotriva lor.Ne-a fost lăsata o credinta unică , odată pentru totdeauna (Iuda 3; Filipeni 1:27), credinţa Evangheliei şi suntem îndemnaţi să luptăm pentru ea , nu cu arme pământeşti , eliminându-i prin forţa pe falşii învăţători şi pe cei care îi urmează ci prin demascarea ereziilor şi prin trăirea adevărului (Efeseni 6 : 12-18 ; 2 Corinteni 10:4-5).
Dupa 2000 de ani de experimentare a diverselor modele omeneşti de întelegere şi practicare a creştinismului , cred că a venit timpul să recunoaştem că toate aceste căi sunt falimentare şi că singurul model care “funcţioneaza” eficient este doar cel original pe care l-au invăţat şi practicat cei din Biserica primului secol sub îndrumarea apostolilor, model descris în paginile Noului Testament şi care poate fi reprodus identic în cadrul oricarei civilizaţii umane.
Generaţia noastra are marea şansa de a beneficia de experienţele celor dinainte dar şi marea responsabilitate de a învată şi practica “tot adevarul” aşa cum şi-a dorit şi a poruncit Isus (Matei 28:19-20;Fapte 20:27;1 Corinteni 4:6; 2 Tesaloniceni 2:15;2 Timotei 1:13,3:14-17;2 Corinteni 2:17).